Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. (Isaia 58:4, trad. ort.)

De-a lungul secolelor creștinii au postit din diferite motive. Câteodată aceste motive au fost foarte bune. Apostolii și bisericile lor au postit și s-au rugat înainte să aleagă conducători sau să numească misionari. Creștinii au postit cu smerenie pentru păcatele lor. Au postit și s-au rugat pentru a învinge demoni și pentru a cere ajutor de la Dumnezeu în cazul vreunui dezastru.

Deseori au postit pentru scopuri rele. Posteau crezând că trupul este rău, și pentru că se simțeau vinovați și uitau dragostea lui Dumnezeu care şi-a trimis Fiul să ne cureţe de păcate, pentru că voiau ca Dumnezeu să observe cât de evlavioși sunt.

În ciuda greșelilor și abuzurilor, creștinii au intuit foarte bine importanța postului în viața creștină. În biserica primară postul nu era o îndeletnicire izolată rezervată pentru o zi sau o perioadă. Era cheia trăirii creștine, cu influență asupra întregii ucenicii. A fi creștin însemna participarea la o mare petrecere, dar mai însemna și ținerea unui mare post.