Eduard Orășanu, septembrie 1999

„Urâțica” și „Prostuța” s-au supărat: Noi credeam că îți facem un bine, trebuia să te prevenim…

Facerea de bine nu înseamnă a pune sârmă ghimpată între mine și aproapele meu, nu înseamnă a reteza drumurile apropierii de el.

„Recunoaște că sunt oameni pe care îi cunoști numai din bârfă.” Recunosc că e posibil și așa, iar dacă e așa înseamnă că pentru o clipă am fost „Urât” și „Prost”.

Eduard Orășanu, septembrie 1999

Curiozitatea noastră este o intrare de care se folosește bârfa. Chiar și bunele intenții se pot transforma în „parteneri” al bârfei.

Curiozitatea este un izvor ce umple un ulcior numit aflare. A afla te plasează în spații centrale, importante și puternice. Bârfa vreasă locuiască în centru, să fie importantă și puternică.

Bunele intenții dau un gust plăcut izvoarelor, precum „aflare”, iar bârfa tulbură apele…

Eduard Orășanu, 1999

Bârfa îmi arată într-o zi prietenele ei: Iată, „Urâțica” și „Prostuța”. Sunt guralive, și alături de ele nu te plictisești.

Le-am zâmbit încurcat și am încercat să scurtez întâlnirea. Dar una din ele mi-a spus: „Știi ce am aflat despre tine? Stai puțin să-ți spun… Și să îți spun și cine mi-a spus.” Nu am rămas, dar port imaginea lor în suflet.

Și, vai, eram atât de curios!

Eduard Orășanu, august 1999

Cineva îmi spunea: „Cred că bârfa este caracteristică a naturii feminine. Recunoaște că îi simți parfumul, și că te ia prin surprindere. Și apoi este mult prea lăcrimoasă. Plânge atunci când e victima propriei pasiuni și plăceri, ca apoi să surâdă pentru că are atâtea de spus…”

Am rămas meditând, și în  cugetul meu mi-am spus: „Bârfa poartă și pantaloni, nu ocolește pe nimeni, și nu aparține nimănui. Nimănui?”

de Eduard Orășanu

Mândria pleacă în fiecare dimineață la „cumpărături”. Ea caută o apreciere caldă, o lingușeală proaspătă și o recunoaștere în plus. Dar, uneori, seara, se întoarce ofilită acasă, deoarece nu a mers piața. Chiar și așa își găsește resurse să se privească în oglindă și să acuze o lume întreagă că a orbit.

Mândria adoarme târziu, întotdeauna oftând, căci viața e vitregă și „cumpărăturile” s-au scumpit. Mândria visează frumos, întotdeauna despre ea, și întotdeauna în culorile roz-bonbon.

de Eduard Orășanu, iunie 2000

„Lăcomia” a fost invitată la un seminar cu tema „Cum să trăiești o zgârcenie fericită!” Din prima zi a făcut impresie puternică, și pentru că a avut intenții foarte bune, dar, mai ales, prin experiențele practice mărturisite…

A doua zi auditoriul, așteptând cu aviditate, nu a rămas dezamăgit. „Lăcomia” rostise, printre altele: „Eu am mai mult, dar vreau și de la tine”, „Caut sponsori și știu să trag și țepe”, ”De ce ai tu pachet mai mare…?”

A treia zi a fost zi de pauză și de odihnă, dar „Lăcomia” era puțin palidă și indispusă. E drept, mâncase cam mult…

Eduard Orășanu, iunie 2000

„Lăcomia” este îmbrăcată foarte bine, cu toate că are suflet de cerșetor. Chipul ei e suficient de îngrijit, chiar dacă pentru ceva în plus e gata să se boțească. În a patra zi a seminarului, „Lăcomia” a cunoscut pe vestitul profesor „Nesimțire”. El rostea ca o concluzie, din când în când: „Fără rușine, nicio sfială.” Profesorul „Nesimțire” este renumit pentru tupeul său și pentru lipsa de prejudecăți. El tocmai scrie o lucrare, „Secretele nesimțirii”, în care arată că scopul scuză mijloacele, ignoranța liniștește orice conștiință, și prostia rămâne la putere.