8 ianuarie 2016 de Gerald McDermott
Astăzi, profesorul de religie de la Universitatea Boston, Stephen Prothero, a publicat în  Wall Street Journal un  op-ed[ Articol publicat pe partea opusă paginii editoriale (n.tr.) ],  de un real ajutor, despre profesorul de ştiinţe politice de la Wheaton College care afirmă că musulmanii şi creştinii venerează acelaşi Dumnezeu.

Prothero afirmă că adevăratul Dumnezeu aude rugăciunile musulmanilor şi ale creştinilor, doar că musulmanii şi creştinii şi-L închipuie pe Dumnezeu în maniere diferite.
Consider că are dreptate.

12 februarie 2016 by Gerald McDermott

Acesta este un interviu[ http://www.mindingthecampus.org/2016/02/a-conversation-with-jonathan-haidt/?utm_source=jolt&utm_medium=email&utm_campaign=Jolt02052015&utm_term=Jolt%5D fascinant cu Jonathan Haidt, psiholog social la Universitatea din New York, în care el descria monocultura universităţii unde, practic, nu există diversitate intelectuală.

Extrase:
„Lumea academică a ştiinţelor umaniste este o monocultură. Lumea academică a ştiinţelor sociale este o monocultură – cu excepţia economiei, singura ştiinţă socială care are ceva diversitate. Antropologia şi sociologia sunt cele mai rele – aceste domenii par cu totul ostile faţă de oamenii ce nu se dedică justiţiei sociale…”

 

14 decembrie 2015 de Gerald McDermott

Încalcă Israelul legile internaţionale?

S-a menţionat deseori că ocupaţia continuă a Israelului pe Zona de Vest reprezintă încălcarea legilor internaţionale – în special a Rezoluţie Națiunilor Unite 242. Aşa să fie?

Potrivit acestei rezoluţii, retragerea Israelului s-ar petrece în contextul recunoaşterii reciproce a dreptului său de a exista şi ajustărilor teritoriale pentru asigurarea graniţelor sigure. S-a ordonat retragerea din „teritorii”, dar nu din „acele teritorii”. Atât Arthur Goldberg cât şi Lord Carrington, autorii principali ai acestei rezoluţii, au susţinut că termenul „acele”a fost omis cu intenţie deoarece nu se doreşte ca Israelul să înapoieze toate teritoriile, din moment ce unele teritorii sunt necesare în vederea asigurării graniţelor sigure.

22 noiembrie 2014 – de Gerald McDermott

 

Rusty Reno, Ephraim Radner şi Christopher Seitz sunt de părere că da.

Reno este editor al publicaţiei First Things[1] şi Radner şi Seitz sunt învăţaţi anglicani ortodocși la Colegiul Wyclif, în Toronto.

Aceştia consideră că vechea înţelegere dintre cultură şi biserică privind căsătoria – care are loc între un bărbat şi o femeie, având ca scop principal creşterea de copii sănătoşi – a fost încălcată. Astfel că biserica riscă să transmită mesaje confuze continuând să oficieze căsătorii pentru stat.

Prin semnarea unui certificat de căsătorie pentru stat, un slujitor al Domnului dă de înţeles că el sau ea este de acord cu noua definiţie acceptată de guvern ( în prezent în unele state, dar care este posibil să ajungă în curând legea întregii SUA) care respinge ceea ce Scriptura, sau tradiţia morală au susţinut întotdeauna.

3 martie 2016 – de Gerald McDermott

 

Iisus a spus în Matei “Nu judecaţi” (7:1).

Oare asta să însemne că noi, creştinii, n-ar trebui să judecăm învăţăturile rele, lucrurile rele pe care le fac oamenii, sau spusele greşite ale candidaţilor la preşedinţie?

Nu, vorbele lui Iisus nu se referă la acest lucru. La urma urmei tot Iisus a spus în Ioan 7:24 „Nu judecaţi după aparenţe, ci cu judecată dreaptă”.

Când eram elev de liceu în New York unul dintre profesori m-a dus la un muzeu de artă. În timp ce profesorul meu admira cu iubire şi plăcere tablou după tablou, eu mă uitam la ceas. Am văzut aceleaşi tablouri ca şi profesorul meu, dar nu le-am văzut frumuseţea. N-am putut s-o văd din cauză că mintea şi sufletul meu nu aveau capacitatea de a vedea şi de a se bucura de frumuseţea artei. Aveam ochi, dar nu puteam vedea.

de Gerald McDermott 5 . 13 . 15

Tipărit cu permisiunea autorului și a revistei First Things.

Criticii sionismului creştin îl resping de obicei din cauza a trei motive principale: (1) Ei cred că a amestecat Noul Testament, din moment ce (aşa cum se pretinde) referirea din Vechiul Testament la un anumit teritoriu este înlocuită de viziunea asupra întregii lumi; (2) Ei cred că este preocuparea exclusivă a dispensaționaliștilor premileniali; a căror teologie se presupune că îi foloseşte pe evrei pentru a-şi mări rolul în presupusele evenimente apocaliptice; (3) Se presupune că sunt mai mult politice decât teologice, membri ai partidelor politice americane şi israelite de extremă dreaptă care au identificat în mod eronat statul Israel cu eschaton-ul[1]. Învăţaţii care au participat la o conferinţă recentă în Georgetown au susţinut „noul” sionism creştin care abordează într-un mod complet diferit aceste trei probleme.

Ieri am făcut o plimbare glorioasă cu soția mea pe una dintre crestele Appalachian Trail. Jean mi-a amintit, în timp ce miroseam pinii cu aroma Crăciunului şi admiram înşiruirea munţilor ce se întindeau pe cealaltă parte a văii sub noi, că există doar două creaturi care nu se supun lui Dumnezeu. Îngerii ( sau cel puţin o treime din ei) şi oamenii.
Toate celelalte creaturi – stelele şi planetele, imensa panoplie a animalelor, gama vastă de plante, chiar şi pietrele – se supun legilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ele.
Urşii se supun legii lui Dumnezeu referitoare la hibernarea de iarnă. Vulturii ascultă de legile fizicii pe măsură ce se avântă pe piscurile munţilor. Planetele rămân răbdătoare pe orbitele stabilite în timp ce se învârt în jurul soarelui. Pietrele se supun legii gravitaţiei, căzând conştiincios atunci când se desprind şi sfărmându-se în bucăţi conform legii eroziunii.
Ah, poţi protesta. Acestea sunt neînsufleţite! Pietrele nu gândesc! Nu au voinţă!
Însă de ce spune Scriptura că va veni ziua în care munţii şi dealurile vor începe să cânte, şi copacii de pe câmpii vor bate din palme ( Is. 55.12)?

După ce am primit un medicament uşor, mă simţeam relaxat.

Operaţia mea urma să aibă loc peste 30 de minute.

Dar nu ar trebui să devin melodramatic. Nu era o operaţie care să îmi pună viaţa în pericol.

Pentru a fi operat, urma să mi se facă anestezie totală – lucru care nu îmi place. Auzisem prea multe poveşti despre situaţii când anestezia a cauzat pierderea funcţiilor cognitive. Un prieten chirurg cu multă experienţă m-a asigurat că, dat fiind că operaţia mea nu urma să dureaze mult, nu aveam de ce să îmi fac griji.