Ecclesiastes 9:9. Live joyfully with the wife whom thou lovest. As Isaac, the most loving husband in Scripture, did with his Rebecca, whom he loved {#Ge 24:67} not only as his country woman, kinswoman, a good woman, &c., but as his woman; not with an ordinary or Christian love only, but with a conjugal love, which indeed is that which will make marriage a merry age. (John Trapp)
Modern ești numai atîta timp cît te afli pe creasta timpului. Imediat ce ai alunecat sub coama valului devii premodern. Căci a fi modern înseamnă a fi mereu identic cu ultimul moment al timpului, a fi cel mai avansat, cel mai nou, cel mai recent. În sens radical, a fi modern înseamnă a fi mereu mai recent. După ce a abandonat reziduurile substanţialiste ale trecutului, modernitatea a ajuns să nu mai aibă alt conţinut decît ultimul eveniment, cea mai recentă realizare cu o singură condiţie: să fi înlocuit deja orice spaţialitate cu temporalitatea. (HR Patapievici, Omul recent)
Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii") 'şi trece peste textele Sfîntului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte", II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în toate...", 7/7. 1, 8: „să fie... treaz la minte" şi mai îndeosebi I Cor. 14, 20: „Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari"). Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blînzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tîmpiţi. (Nicolae Steinhardt)

La începuturi Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor ca un vârtej. Şi Dumnezeu a spus: „Să fie lumină! Şi a fost lumină.

Dar lumina era abia la început, slabă şi neajutorată; chiar dacă Dumnezeu a despărţit-o de întuneric, această împărţire abia era perceptibilă de ochiul omenesc. Lumina lui Dumnezeu nu strălucea, clipea; oscila cu dificultate între negru fără margini şi gri infinit. Nu forma o aureolă ci o strălucire neclară, distantă şi obosită.

Superstiţii întunecate dominau gândirea oamenilor şi teama le tiraniza gândurile: lumea era un loc plin de magie. Fiecare deal era pământ sfânt aflat în stăpânirea spiritelor ancestrale. În fiecare copac trăia un spirit care privea călătorii trecând. Un demon rânjind se ascundea în fiecare tufiş şi îşi cerea partea. Vulturul care zbura în cercuri sus pe cer era o fiinţă supremă. În munţi trăiau giganţi care aruncau cu fulgere şi tunete. În oceane trăiau monştri ale căror nume nu se rosteau. Teama exista peste tot – teama păgână.