de Clay Jones

Când am intrat prima dată în contact cu Hristos am adorat să citesc Biblia. Adesea citeam ore în şir. Dar, aşa cum se întâmplă cu majoritatea creştinilor, odată ce am ajuns să cunosc Biblia, mi-am pierdut pasiunea de a o citi. Deşi am continuat să o citesc îmi doream să fac acest lucru cu bucuria dinainte.

Ei bine, acum, sunt foarte bucuros să vă împărtăşesc că ador să citesc Biblia şi asta se întâmplă deoarece am schimbat felul în care fac acest lucru.

de C. Wess Daniels

Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1-2 NVSR)

Destul de viu
Unul dintre cele mai interesante episoade ale unei emisiuni radio pe care am ascultat-o, On Being  cu Krista Tippet, este intitulată: „Destul de viu: Reflectând asupra relaţiei noastre cu tehnologia”. În cadrul emisiunii, Tippet l-a intervievat pe Sherry Turkle, un profesor MIT care a efectuat cercetări asupra efectelor prelungite ale tehnologiei în viaţa de zi cu zi. Cartea lui Turkle „Alone Together”  este întitulată corespunzător şi descrie cum  noi, ca societate, comunicăm unul cu celălalt din ce în ce mai mult în moduri care par că ne aduc împreună dar care ne determină să experimentăm o singurătate profundă.
În acest episod, Sherry Turkle povesteşte despre o vizită împreună cu fiica sa de paisprezece ani, Rebecca, la „Expoziţia Darwin la Muzeul american de istorie naturală din New York.” În acest muzeu poţi vedea dinozauri de aproape precum şi multe alte specii care reprezintă dovada transformării din punct de vedere fizic ce a avut loc în mii de ani. Această expoziţie sărbătoreşte frumuseţea tuturor formelor de viaţă şi evidenţiază multe dintre descoperirile lui Darwin. La intrare sunt două broaşte ţestoase gigant din insulele Galapagos, locul unde Darwin a făcut multe descoperiri care au devenit faimoase.

De David T. Kozyis

Tipărit cu permisiunea autorului și a revistei First Things.

Abraham Kuyper (1836-1920) a fost unul dintre giganţii erei sale. De-a lungul vieţii a avut atâtea titluri câte sunt specificate în biografia finală a lui James Bratt, Abraham Kuyper: calvinist modern, creştin democrat. Şi-a început cariera ca pastor într-o parohie dar a ajuns să pună bazele unei universităţi, unui partid politic şi denumirii unei biserici. A predat teologie, făcut parte din cea de-a doua cameră a Parlamentului Olandez apoi a devenit prim-ministru. A editat două ziare şi a pornit o mişcare de mobilizare a creştinilor ortodoxi reformaţi din ţara sa pentru a ţine piept atacurilor venite din partea ideologiilor secularizante generate de Revoluţia Franceză. Mişcarea sa a avut succes însă doar pentru o perioadă.
Puţini oameni ar putea să nege faptul că în prezent Olanda este un loc foarte diferit de ţara pe care a servit-o Kuyper cu un secol în urmă. Tânăr fiind, am fost şocat de vizita pe care am întreprins-o la Amsterdam văzând dezvoltarea „magazinelor cu specific erotic” şi deşănţarea din districtul roşu al oraşului. Patru decenii după acest eveniment Olanda a ajuns să fie cunoscută pentru atitudinea permisivă faţă de eutanasie, droguri recreaţionale şi, desigur, exprimarea sexuală. Ce s-a întâmplat? Şi de ce s-a întâmplat aşa de repede, adică de-a lungul a două generaţii de la moartea lui Kuyper?

De David Gelertner

Tipărit cu permisiunea autorului și a revistei First Things.

Biserica nu a mai acumulat atât de mult prestigiu timp de generaţii pe cât a acumulat sub Ioan Paul II şi succesorii săi. Aceştia evidenţiază (sau au făcut-o până acum) calitatea formidabilă de lider a bisericii. Nicio naţiune de pe pământ nu a fost condusă mai bine decât s-a întâmplat de la numirea lui Ioan Paul II în 1978. Prestigiul acumulat trebuie folosit pentru o cauză nobilă, una care să conteze cu adevărat. Există o cauză disperată chiar sub nasul papei. Ce acţiuni întreprinde în Filipine şi America de Sud într-un moment în care, în Europa creştinismul este pe moarte?
Şi odată ce flacăra se va stinge în Europa, restul lumii se va răci treptat şi inevitabil.
Papa trebuie să înceapă să predice în propria gospodărie: de la Berlin la Paris şi Londra; ar trebui să meargă în centrul Trafalgar Square, sau într-un loc asemănător şi să predice pentru propria viaţă şi pentru viaţa Europei şi a creştinătăţii şi, în cele din urmă, pentru supravieţuirea întregii omeniri. Înţeleg că papii nu sunt predicatori nomazi, nu sunt Franciscani, evanghelişti sau preoţi din romanele lui Trollope. Dar sunt episcopi, păstori responsabili de întreaga turmă a creştinătăţii astfel că un păstor care vede venind o asemenea catastrofă are obligaţia de a lua măsuri. Este o greşeală să acorde atenţie nuanţelor doctrinei referitoare la homosexualitate în timp ce bisericile Europei sunt transformate una câte una în restaurante, cluburi de sănătate şi (cine ştie?) în magazine care vând anvelope la reducere.

de Keith Fournier

Utilizarea incorectă a cuvântului progresiv este un exemplu a ceea ce C.S.Lewis în lucrarea sa “Studiul cuvintelor”  numea verbicide .

În lucrarea sa „Abolirea Omului” acesta a transmis un avertisment cu privire la aşa  numitele scheme de guvernare progresiste în cadrul unei ideologii colectiviste costruite pe relativism moral. Acesta afirma „O credinţă dogmatică în cadrul unei valori obiective este necesară pentru însăşi ideea de reguli nu tiranie, si obedienţă nu sclavie”.

Într-unul dintre eseurile din lucrarea sa „Dumnezeu în boxa acuzaţilor: Eseuri despre Teologie şi Etică”  intitulat „Este progresul posibil? Sclavi cu bună ştiinţă într-un stat care oferă ajutor social” , Lewis a transmis următorul avertisment „Haideţi să nu ne lăsăm înşelaţi de fraze despre „Omul care îşi ia propriul destin în mâini”. Ceea ce se poate într-adevăr întâmpla este că unii oameni vor lua în mâini destinul altora. Cu cât ne facem planurile mai complet cu atât vor avea ei mai multă putere.”
Lewis a fost un om care a înţeles lecţiile istoriei. A avertizat în mod profetic Occidentul de ce urma să se întâmple dacă ne îndepărtăm de la bazele morale aparţinând unei societăţi autentic libere. Am făcut întocmai acest lucru şi declinul este evident peste tot. Progresul a fost pus în pericol sub emblema unei mişcări progresiste.