Ceice se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea dela ei. (Iona 2:8)

AJUTORAREA SĂRACILOR ESTE UN SEMN FUNDAMENTAL AL CREDINŢEI ÎN EVANGHELIE

Edwards a analizat o serie de texte care tratează grija şi ajutorarea săracilor ca fiind baza judecăţii lui Dumnezeu. Matei 25:34-46 ne învaţă că oamenii vor fi acceptaţi sau condamnaţi de Dumnezeu în ziua judecăţii în funcţie de cum s-au purtat cu oamenii flămânzi, fără adăpost, imigranţi, bolnavi şi cu cei aflaţi la închisoare. Contrazice asta învăţătura lui Paul conform căreia suntem salvaţi întru Hristos prin credinţă şi nu prin faptele noastre?

Angajamentul individual şi colectiv faţă de evanghelie ar trebui să motiveze slujirea celor săraci şi marginalizaţi.

  1. ROLUL EVANGHELIEI ÎN SLUJIREA SĂRMANILOR

Pentru a fi dedicat importanţei evangheliei trebuie ca mai întâi aceasta să fie proclamată. Mulţi denigrează complet importanţa acestui lucru insistând asupra ideii de comunitate iubitoare. Oamenii nu pot fi atraşi spre împărăţie prin argumente, spun ei; pot doar să fie iubiţi. Dar în timp ce comunitatea creştină este un martor crucial şi puternic al adevărului evangheliei, nu poate înlocui predicarea şi proclamarea. În al doilea rând, a pune evanghelia pe primul plan înseamnă că evanghelia reprezintă baza şi sursa practicilor creştine, individual şi colectiv, în biserică dar şi în afara ei. Predicarea evangheliei nu înseamnă doar proclamarea pentru ca oamenii să o accepte şi să creadă în ea; înseamnă şi învăţarea şi păstorirea credincioşilor cu scopul de a le modela întreaga viaţă. Una dintre cele mai importante sfere de acţiune este relaţia cu oamenii sărmani.

Deoarece subversiunea înseamnă domnia timpului, supremația prezentului, negarea rădăcinilor, descompunerea tradițiilor, deconstrucția lumii, putem conchide că Marx e subversiv, [...] asezonarea Sfintei Fecioare cu fecale e subversivă. Ceea ce sugerează că, în lumea noastră recentă, nu mai există decență și bun-simț, ci doar partizanat. HR Patapievici, Omul recent.
Revista o găsiți în toate magazinele Inmedio din România.
Şi le-a spus [...] cum că trebuie să se roage'n toată vremea şi să nu-şi piardă curajul. (Luca 18:1, Traducerea Anania)
Revista o găsiți în toate magazinele Inmedio din România.
Prin indignare noi devenim conștienți de lucrurile care ne înjosesc și de faptele care ne degradează. Firește că, în absența ei, lumea ar deveni amorfă din punct de vedere moral, după cum ”amorfă” ar deveni mâncarea pentru un om care ar fi incapabil să îi simtă gustul. Vreau să sugerez faptul că omul inapt de indignare este, în ordine morală, asemeni celui căruia i-au fost răzuite papilele gustative (în ordine culinară). Integritatea fizică a ființei sale suferă. Pe omul fără papilele gustative îl depistăm prin inspectarea limbii sale cu lupa. Pe omul cu simțul indignării răzuit îl ghicim după absența reacției etice. Lui totul i se pare întotdeauna OK, se acomodează fără tresărire oricui și la orice, nimic nu i se pare nepotrivit cu demnitatea sa, într-un cuvânt, nimic nu îl degradează. Or, ideea că totul merge și nimic nu este cu adevărat grav, cel puțin în lumea în care am fost născuți, este o consecință a pierderii puterii de a discrimina între bine și rău și adevăr și fals. HR Patapievici, Cerul văzut prin lentilă
Revista o găsiți în toate magazinele Inmedio din România.

Biblia ne arată cum să ne criticăm într-un mod umil propriile prejudecăţi devenind un popor al lui Dumnezeu, unit prin diversitate de rase, culturi şi clase sociale.


Matthew Henry nu ar fi scris niciodată faimoasele sale comentarii despre Biblie dacă părinţii săi ar fi trăit urmând regulile societăţii. Mama sa provenea dintr-o familie înstărită şi tatăl său a curtat-o chiar dacă provenea dintr-o familie inferioară pe scara socială. Părinţii ei, nemulţumiţi fiind de originile sociale umile ale pretendentului, s-au plâns: „Acest Phillip Henry – chiar nu ştim de unde provine.” Dar fiica lor, care era o creştină devotată la fel ca şi pretendentul ei, a spus: