ei s’au răsculat împotriva Mea (Isaia 1:2). Sau au adus blasfemii.

Revolta este un fel de blasfemie: … dacă cineva, fie băştinaş fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său, căci a nesocotit cuvîntul Domnului, şi a călcat porunca Lui; va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui (Numeri 15:30,31),

Modern ești numai atîta timp cît te afli pe creasta timpului. Imediat ce ai alunecat sub coama valului devii premodern. Căci a fi modern înseamnă a fi mereu identic cu ultimul moment al timpului, a fi cel mai avansat, cel mai nou, cel mai recent. În sens radical, a fi modern înseamnă a fi mereu mai recent. După ce a abandonat reziduurile substanţialiste ale trecutului, modernitatea a ajuns să nu mai aibă alt conţinut decît ultimul eveniment, cea mai recentă realizare cu o singură condiţie: să fi înlocuit deja orice spaţialitate cu temporalitatea. (HR Patapievici, Omul recent)

S-a vorbit foarte mult în ultima vreme despre scopurile morale ale istoriei, în special despre sărbătorirea recentei decizii a Curţii supreme (din SUA) referitoare la căsătoria homosexualilor. Istoria, după cum se vehiculează, este de partea extinderii libertăţilor personale, iar cei care contrazic această extindere sunt perdanţii. Confuzia dintre victoria legală şi cea cosmică sfidează istoria. Când mai exact a devenit toată lumea discipolul lui Hegel? După cum a afirmat şi Robert P. George recent, istoria nu este „un judecător investit cu puteri dumnezeieşti pentru a decide, cu atât mai puţin pentru a dicta cine a avut dreptate şi cine nu”. Istoria nu este Dumnezeu.

Încă mai analizăm lecţiile morale profunde date de mişcarea drepturilor civile (şi chiar, sub anumite aspecte, abolirea sclaviei). Astfel că, am adoptat numeroase credinţe nerostite, aplicabile sau nu, de exemplu că toate diferenţele dintre grupurile de oameni sunt întotdeauna periculoase din punct de vedere moral, că dezvoltăm drepturile definindu-ne conform identităţilor fixe cu care ne-am născut şi vorbim despre drepturi ca fiind atribute morale. Aceste credinţe au fost anexate noţiunii de a fi de partea corectă a istoriei, dar este posibil să fie doar propuneri limitate din punct de vedere istoric, idei care par puternice datorită apropierii de mişcarea drepturilor civile. Totuşi, există o forţă în experienţa oamenilor care, pe termen lung, întotdeauna, fără excepţii, nu dă bine – ura. Istoria nu este Dumnezeu, dar Dumnezeu este, şi Dumnezeu înseamnă iubire.

Pentru Aristotel, scopul guvernării era formarea oamenilor buni, capabili de fapte bune. Pentru modernii clasici, era garantarea libertății politice a individului lipsit de putere. Pentru modernii recenţi, scopul guvernării constă în asigurarea dreptului fiecăuia de a fi dotat cu bunuri de prosperitate. Mersul este: de la 'a fi', prin 'a putea', la 'a avea'. Ceea ce ne promit recenții, utopia lor, este că vom câștiga paradisul sub forma unei mereu îmbunătățite alocații de la stat. (Omul recent, HR Patapievici)  

de Marc Gellman

octombrie 1990

Demonii ies la suprafaţă. Pentru majoritatea oamenilor, demonii ies la suprafaţă în coşmaruri, dar pentru noi, pentru evrei, demonii se pare că se ivesc în istorie. Faraonul, Amalek, Nebuchadnezzar, Titus, Torquemada, Chmielnitsky şi Hitler au fost demoni adevăraţi. Au omorât evrei adevăraţi. Demonii nopţii pot fi uitaţi dar nu şi demonii care rămân după ivirea zorilor. Aceşti demoni au schimbat ceva în sufletul evreilor. Nu pot spune cu exactitate ce s-a schimbat, dar se rezumă la cel puţin următorul lucru: noi, evreii, nu mai putem avea deplină încredere în lume.