Peter J. Leithart

Cuvântul “Ghetsimani” înseamnă presă de ulei, și este construit cu aceeași rădăcină ca Gath-Hefer, “presa de ulei a fântânii”, un oraș din zona tribală a lui Zebulon, locul nașterii profetului Iona, și Gath-Rimmon, “presa rodiei”, un oraș din zona Dan. Unul dintre cele cinci orașe din Filistia, locul nașterii lui Goliat, și apoi adăpostul lui David în perioada exilului, se numea Gath, care înseamnă “teasc (pentru vin)”.

Situată printre plantațiile de măslini de pe Muntele Măslinilor, Ghetsimani era o parcelă bine delimitată, o grădină în care a fost construită o presă de ulei. Măslinele recoltate de pe munte erau aduse în grădina Ghetsimani, la baza muntelui, unde erau pregătite și călcate în picioare, pentru a extrage uleiul, atât de folositor pentru ungere (miruire), gătit, iluminat și tratamente medicale.

Când eram elev de liceu în New York unul dintre profesori m-a dus la un muzeu de artă. În timp ce profesorul meu admira cu iubire şi plăcere tablou după tablou, eu mă uitam la ceas. Am văzut aceleaşi tablouri ca şi profesorul meu, dar nu le-am văzut frumuseţea. N-am putut s-o văd din cauză că mintea şi sufletul meu nu aveau capacitatea de a vedea şi de a se bucura de frumuseţea artei. Aveam ochi, dar nu puteam vedea.

de Matthew J. Franck 12 . 15 . 15

 

În această toamnă se vor împlini patruzeci de ani de când am ajuns în campusul universităţii ca boboc. De atunci n-am mai părăsit academia. Am fost student şi apoi profesor în cadrul mai multor instituţii: colegiul de ştiinţe umaniste, universitatea de stat „Research I” care este mai mare decât un orăşel, ambiţioasa universitate urbană iezuită „în tradiţia catolică”, universitatea de stat „comprehensivă”, de nivel mediu, care s-a ocupat de educaţia multor generaţii de studenţi, impunătoarea instituţie Ivy League, până şi într-o universitate dintr-o capitală asiatică.

În aceste patru decenii s-au petrecut multe schimbări, iar eu le-am fost martor. Pe când eram student, puţini dintre noi aveau televizor sau maşină, dar şi mai puţini erau nevoiţi să muncească sau să facă împrumuturi la bancă pentru a-şi plăti studiile. Nu existau telefoane mobile, internet şi nici calculatoare personale. În acele timpuri distanţa de părinţi era foarte reală – nu existau părinţi „elicopter”, aşa cum sunt în prezent. Acest lucru a însemnat libertate faţă de constrângerile familiei și casei, și la bine şi la rău. Colapsul universităţilor din anii 1960 era pe atunci complet şi aceasta a însemnat incoerenţe de curriculum, cultura drogurilor şi triumful revoluţiei sexuale. (Cui nu-i place, la 17 ani, alăturarea cuvintelor „sexual” şi „revoluţie”?)

de Tom Stringham 11 . 10 . 15

Mormonii se pricep să ţină lumea ca pe jar. Cu o săptămână în urmă, politica lor era asemănătoare liberalilor în ceea ce priveşte conservatorismul religios referitor la sexualitate. Luna trecută apostolul mormon Dallin H. Oaks a surprins pe membrii bisericii criticându-l, deschis, pe dispreţuitorul funcţionar public din Kentucky Kim Davis, şi, în cursul aceluiaşi an, biserica a sponsorizat compromiterea legislaţiei în Utah prin combinarea protejării libertăţilor religioase cu măsurile anti-discriminare solicitate de activiştii LGBT (lesbian, gay, etc.)

După care, săptămâna trecută, s-au făcut publice două schimbări majore întreprinse de liderii religioşi în politica bisericii pentru liderii locali. Conform noii politici, un mormon care intră într-o căsătorie legală între persoane de acelaşi sex este renegat şi nevoit să înfrunte disciplina bisericii care, cel mai probabil, înseamnă excomunicarea. Mai mult, biserica interzice acum binecuvântarea, botezul şi acceptarea copiilor cu părinţi de acelaşi sex, indiferent dacă perechea homosexuală are custodie totală. La vârsta de 18 ani aceşti copii au dreptul să se alăture bisericii doar dacă nu mai locuiesc în aceaşi casă cu părinţii homosexuali, se dezic practicilor cohabitării sau căsătoriei persoanelor de acelaşi sex şi dacă primesc permisiunea Mai Marelui bisericii.

Editorialul numărului 4

Nu eram cine ştie ce interesat de animale până când, acum trei ani, fiica mea a primit-o în dar pe Nora, un Bichon Maltese. Nici eu, şi nici soţia mea n-am fost prea încântaţi de căţel, având în vedere că Nora prinsese obiceiul de a uda covoarele. În loc să înveţe regulile casei noastre, noi am fost cei care au trebuit să adapteze totul pentru ca Nora să se poată obişnui cu viaţa din căminul nostru.

Cu toate acestea, Nora este un animăluţ adorabil. În fiecare dimineaţă este extrem de bucuroasă când copiii, şi mai ales soţia mea, se ridică din pat şi coboară scările. Să fiu sincer, de multe ori mi-a părut rău că ajunsesem să compar bucuria Norei la vederea membrilor familiei cu propria mea bucurie în situații similare. De asemenea, când nu putea ajunge la mâinile noastre, se învăţase să lingă aerul. Îşi exprima sentimentele într-un mod foarte direct, lucru extrem de emoţional.

Cardinal Jean-Marie Lustiger

Pornind de la învăţăturile lui Dumnezeu, se nasc următoarele întrebări: Ce fel de civilizaţie îţi doreşti? Cum eşti dispus să plăteşti pentru asta? Am analizat manifestările libertăţii şi am ajuns la misterele creaţiei. Am examinat manifestările egalităţii şi am ajuns la misterul mântuirii. Acum haideţi să analizăm manifestările fraternităţii.

La prima vedere fraternitatea pare să nu fie mai mult decât consecinţa logică a libertăţii şi egalităţii. Dar rădăcinile sale se află în cele mai adânci straturi ale conştiinţei de sine a omului. Fraţii şi surorile au acelaşi tată şi aceeaşi mamă. Înseamnă mai mult unul pentru celălalt decât pentru alte rude. Prin originile comune au una şi aceeaşi identitate. Nu pot spune „eu” fără ca asta să însemne „noi”.

Cardinal Jean-Marie Lustiger

Egalitatea politică şi socială reprezintă una dintre cele mai necesare cerinţe ale vremurilor în care trăim. Cu toate acestea nevoia de egalitatea se bate cap în cap cu noţiunea de libertate. Alexis de Tocqueville considera că progresele făcute în favoarea egalităţii sunt doar un moft istoric şi a mers până într-acolo încât să numească asta ca fiind ceva „providenţial”. Acesta a oferit o explicaţie a modului în care se va desfăşura acest moft. Fiecare persoană, spunea el, şi-a câştigat un statut juridic egal odată cu derularea legii feudale. Fiecare individ a devenit capabil din punct de vedere legal de a semna contracte, cumpăra şi vinde proprietăţi şi de a se căsători. În strânsă legătură cu acestea, toţi oamenii urmau să aibă drepturi politice egale. Mai apoi, femeile urmau să primească drept de vot şi de veto în luarea deciziilor comune. Se dorea ca, având în vedere acest scenariu, naţiunile din întreaga lume să devină mai productive şi mai bogate. Treptat, diferenţele dintre bogaţi şi săraci, avuţie şi sărăcie, aveau să dispară. Mai mult, conform perspectivei sale optimiste, toţi oamenii urmau să aibă acces la educaţie, sistemul de sănătate şi alte bunuri care să le permită drepturi egale în ceea ce priveşte comorile culturale ale societăţii.

Cardinalul Jean-Marie Lustiger, Octombrie 1997

 

Scriitorii şi producătorii de filme SF au avut îndrăzneala de a înfăţişa viaţa în cel de-al treilea mileniu. Eforturile lor au avut adesea rezultate extraordinare, extrem de profitabile în domeniul divertismentului. Milioane de oameni sunt nerăbdători să plătească pentru a-şi vedea fanteziile puse în scenă într-o lume verosimilă. În mare parte vorbim despre divertisment inofensiv, însă este doar atât: divertisment.

Cu toate acestea, fanteziile şi nimicurile divertismentului n-ar trebui să ne împiedice să ne întrebăm serios care va fi situaţia oamenilor în secolul douăzeci şi unu, şi în noul mileniu. Viitorul poate fi imaginat. La fel ca rachetele în spaţiu, cultura şi civilizaţia au o anumită traiectorie; cursul lor se poate prezice în cazul în care traiectoria nu este modificată de forţe exterioare.

Desigur, istoria este marcată de surprize, atât pozitive cât şi negative, dar putem de asemenea să discernem direcţia spre care se îndreaptă mişcarea culturală, şi putem anticipa, cel puţin parţial, ce ne pregăteşte viitorul.

Daţi-mi voie să fac un exerciţiu de anticipare, referindu-mă în special la importanţa credinţei creştine – care nu este nici pe departe o forţă exterioară! – în viitorul nostru comun.