Orașul morților, de Peter Leithart

În incitanta sa meditație despre Imperiul morților, Robert Pogue Harrison observă, așa cum a făcut-o și Fustel de Coulanges, că “clădirile celor din vechime, și implicit orașele lor, aveau la temelii morminte”. Chiar și imperiile au fost întemeiate în același fel. Mărturie ne stă Eneida:

După distrugerea Troiei, Eneas a fost însărcinat cu transportarea Casei Troiene de pe un pământ pe celălalt, pentru a salva însăși Casa. Mai exact, trebuia să ducă idolii ancestrali ai familiei la noul cămin.Duhul lui Hector îi apare în cartea a 2-a lui Eneas, ca să îi amintească de faptul că:

Troia Penații și tot ce-are sfânt ție-ți încredințează:

Ia-i, soți ai soartei să-ți fie – le află și-nalță o cetate,

Ziduri mărețe durând, când răzbate-vei mării întinsul! (Trad.în lb. română: Dan Slușanschi)

Dar nu era suficient ca dii penates să fie duși într-un loc nou. Noul cămin va trebui amplasat prin înhumarea morților săi acolo: terra nova va fi domesticită prin înhumarea poporului său acolo. Eneida punctează mai multe înmormântări ritualice. Eneas îl îngroapă pe tatăl său Anchises în Sicilia, pe Palinurus pe pământul continental, pe Misenus lângă Cume, pe doica sa Geta în  localitatea căreia i-a pus același nume cu al ei, la o sută de mile de viitoarea capitală imperială. Fiecare loc va juca un rol important în viitoarea istorie romană. În această relatare retrospectivă a fondării Romei – foarte revelatoare prin faptul că înmormântările au fost retrospective – Virgil îl conturează pe Eneas ca îmblânzitor al peninsulei italice, un erou care fondează localități în sălbăticie, botezându-le după numele celor care au fost înmormântați acolo. Este ca și cum, prin plantarea morților săi în diferitele locuri în drumul său în sus spre coastă, așează bazele viitoarelor pretenții romane asupra acelor teritorii. Poemul lui Virgil ilustrează în acest fel tema lui Harrison: “Dacă cineva ar vrea să vorbească în limba Heideggereză, ar putea spune că hic din hic jacet este aboriginalul Da care stă la temelia situării Dasein și istoricizează ființa sa în lume, în special deoarece jacet face aluzie la temporalitatea finită pe care Dasein și-o însușește prin așa numita ființă-înspre-moarte”. O remarcă ce ne intrigă, deși nu înțelegem de ce ar dori cineva să vorbească limba heideggereză.

Și o observație marginală: Eneas revendicase Italia prin morminte. Avraam o înmormântează pe Sarai în Țara Promisă, dar mai înainte, el, deja, a revendicat anumite locuri din Israel nu prin înmormântări, ci prin jertfe. Ce diferență reiese, astfel, dintre religia și cultura israelită și cea romană?

Articol apărut inițial la adresa http://www.patheos.com/blogs/leithart/2016/06/city-of-the-dead/?permalink=blogs&blog=leithart&year=2016&month=06&entry_permalink=city-of-the-dead, și tradus cu permisiunea autorului.