Ego non sum Ego

 

După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s’a născut (Iov 3:1).

Din acest exemplu al lui Iov reiese că în încercările extreme ale celor mai buni dintre noi nu vorbește omul, ci durerea și tristețea, iar prin ciurul ispitelor, după o cernere mai puternică, prin găurile lărgite sau învechite trec nu doar resturile fără valoare, ci și boabele de grâu ale credinței, pe care mâna cea plină de har a lui Dumnezeu are obiceiul de a le aduna în grânarul harului Său. Iov nu poate fi scuzat, și nici nu mai putem spune, ca în capitolele dinainte, că nu ar fi greșit în exprimare. S-ar putea ca Dumnezeu, care până atunci a stat lângă el, ca să îl întărească, l-a părăsit pentru puțină vreme, pentru a-i arăta ce este omul, chiar unul dintre cei mai buni, dacă este părăsit îndelung de Dumnezeu.

David a avut cel mai mult curaj când l-a înfruntat pe Goliat, dar urmărit de Saul a fost fricos.

Ilie a fost mai mult decât zelos când a ucis pe cei 450 de preoți păgâni, și și-a pierdut curajul când a fost urmărit de Isabela, când a auzit din cer întrebarea: Ce faci aici, Ilie?

La fel cu aceștia au fost Ieremia, Petru, sau Părintele Latimer, care i-a mărturisit Episcopului Ridley, împreună cu care după un anumit timp a fost ars pe rug, cât de mare îi este câteodată frica, de s-ar ascunde și într-o gaură de șoareci. Apoi Dumnezeu trece din nou pe la el, și îi dă putere, ca Părintele să își cunoască slăbiciunile, neputințele (infirmitățile, infirmities, în engleză).

Ultimele sale cuvinte au fost: Fidelis est Deus șamd, Dumnezeu este credincios și drept, ca să nu fim ispitiți peste măsură.

Pe acest principiu s-a bazat și Iov, când trecea prin cele mai mari crize. Acum era în faza Ego non sum Ego, Eu nu sunt eu, iar Dumnezeu l-a ascultat, pentru că ne cunoaște tiparul, și știe că suntem doar țărână.

* * *

Fragment din Comentariul cărții Iov, de John Trapp, 1640.