Ignoti nulla cupido

De bună seamă că mulți se întreabă de ce nu se mai citesc astăzi cărți, de ce nu se mai învață limbi clasice, de ce sunt date deoparte valorile care au luminat, pentru mii de ani, mințile celor care voiau să se ridice spiritual deasupra vieții apăsate de greutăți, nevoi și tragedii. Generațiile mai tinere absorb ultimele idei, dar nu din cărți sau canalele consacrate. Și le însușesc ca pe noi standarde, fără să le pese de faptul că noului nu i se cunosc părțile slabe. Vor călca astfel pe niște cărări necunoscute și ca acoperite de zăpadă, vor păși pe gheață subțire, pierzând securitatea oferită de cărările deja bătătorite de atâția predecesori.

Există chiar o firmă de înaltă tehnologie al cărei slogan este „We don’t follow the paths, we create them” (Noi nu urmăm cărările altora, ci le creăm pe ale noastre). Fiindu-le prezentat, de mici fiind, altceva decât cărțile și valorile milenare, vor iubi ceea ce au deprins în scurta lor viață, handicapându-și existența prin refuzul dialogului cu „cei morți”, cu acele spirite înalte care și-au înregistrat gândurile și experiențele de-a lungul istoriei. Astfel, aproape că devin condamnați să reinventeze roata, în loc să îi îmbunătățească funcționarea.

Cultura generală și înțelepciunea, ca încununare a ei, obținute prin lectură susținută, joacă un rol mult mai important decât educația fizică sau a trupului, acum când trupului i se acordă o importanță covârșitoare. Direcția pe care cineva o urmează și principiile sale de viață depind de suma cunoștințelor acumulate, atât în mod direct, prin experiența proprie, cât și indirect, prin ceea ce a rămas întipărit în sufletul său. Caracterul său se va forma prin iluminare morală treptată, care va avea ca efect acumularea lucrurilor bune și dezvățarea de ceea ce observă, dacă va avea discernământ, că e greșit.

Scăderea puterii de atracție a literaturii are multe cauze. Una dintre cele mai importante este lipsa de har a celor care, prețuind lectura, nu au știut să îi prezinte farmecul, importanța și beneficiile obținute de pe urma ei. Cei mai mulți nu au fost capabili nici ei înșiși să își organizeze lecturile urmărind un anumit scop, demonstrând prin aceasta utilitatea lecturii. Cititorii au devenit vanitoși și hedoniști, lipsiți de capacitatea de a-i coopta și pe cei din jurul lor în pasiunea pentru lectură și implicit, responsabilii morali, din nepăsare sau nepricepere, față de cei cu care își (pe)trec viața. „Oamenii sunt în realitate ceea ce sunt în relație“ (People are really what they are relatively), spuneau englezii Evului mediu și aveau mare dreptate. Felul în care relaționează cineva cu semenii scoate la iveală adevărata sa natură.

Inițierea în lectură este vitală pentru dezvoltarea omului ca întreg și pentru smulgerea lui din marasmul tot mai acaparator al inculturii generale. Părinților sau profesorilor le este parcă mai ușor să îi inițieze pe copii în educația fizică de tot felul, să îi încurajeze să facă antrenamente regulat și pe termen lung, în detrimentul culturii spiritului. Tot așa, copiilor le (mai) revine (încă) datoria de a-și pregăti temele, răspunzând inițierii în materiile școlare. Sunt copii care sunt duși la concerte ca să li se deschidă apetitul pentru un instrument muzical. Mai există și cazurile fericite în care copilul singur descoperă o activitate căreia i se va dedica apoi. Utilul și plăcutul se asociază astfel, devenind un motor în dezvoltarea fizică și intelectuală a tinerei persoane. În limba ebraică, cuvântul tânăr peti derivă din rădăcina care desemnează principiul de deschidere, astfel că ei înțeleg prin tineret pe cei care lasă, ispitiți fiind, prin însăși natura pe care o au la momentul respectiv, ca informația să le pătrundă în suflet și în minte. E o capacitate pe care ulterior noi, oamenii, o pierdem, dacă printr-un anumit har nu ni se păstrează această tinerețe-deschidere, eterna curiozitate de a descoperi și privi lumea cu ochi de copil.

Curios este faptul că cedarea la ispită devine rațională prin plăcerea pe care o provoacă, deși suntem avertizați de rău prin identificarea efectelor sale distructive. La fel a fost și în Grădina Edenului: ispita a intrat în inima sa când Eva a văzut “… că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea.” (Gen. 3:6), deși răul de care Dumnezeu i-a spus să se ferească avea ca efect moartea (Gen. 2:17).

Plăcerea, benefică în cazul lecturii, are mai multe fațete și începe de la parfumul cărții, culoarea și grafica ei, hârtia din care a realizată, promisiunea călătoriei la care îl invită pe cititor și se termină cu satisfacția experienței îmbogățite și a întâlnirii cu autorii. Fie că sunt poeți îndrăgostiți, istorici nostalgici, credincioși înflăcărați, lideri înțelepți, ei posedă talente diferite de ale noastre, iar cele patru muze au fost mult mai generoase cu ei. Prin lectură ne putem întoarce în timp, pentru a ne face o idee cuprinzătoare despre lumile apuse împărați romani, preoți englezi, voievozi răsăriteni și să fim uimiți de statura lor spirituală, mai impozantă decât ceea ce vedem azi în lumea noastră. Și, mai important decât orice, prin fiecare carte, vom face încă un pas înainte în cunoașterea varietății infinite a vieții, ca oglindire a înțelepciunii „nespus de felurite” (stambe, multicolore, πολυποίκιλος, Ef. 3:10) a lui Dumnezeu.

Rămâne deci această provocare grea, de a încerca să le prezentăm cu elocvență, luciditate și tact celor tineri diferite domenii de lectură care le-ar putea aduce plăcere, aplicând ceea ce poetul latin Ovidiu enunța cu două milenii înaintea noastră: Ignoti nulla cupido, nu te poți bucura de ceva ceea ce nu cunoști. Tinerii nu pot cunoaște plăcerea de a citi, dacă nu li s-a făcut cunoștință cu lectura.

* * * * * * * * * * *

 

Pictura: The Virgin and Child or The Madonna of the Book by Sandro Botticelli, 1480