Printr-o urare banală s-au răzbunat îndeajuns

Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul? (Ieremia 13:23)

 

Poate un etiopian să-şi schimbe pielea? O întrebare care sugerează o mare dificultate, dacă nu chiar o imposibilitate. Aethiopem abluo ut candidum reddam, spunea Diogene, când a certat pe un răufăcător. Nu fac decât să încerc să spăl culoarea de pe un om de culoare.

Sau un pardos să-şi schimbe petele? Păcatul în noi este ca petele existente de pe leopard, nu din întâmplare, ci firesc să fie așa. Nici un medic nu îl poate vindeca de ele, și niciun fel de apă nu îl poate spăla, pentru că ele fac parte din carnea și oasele animalului, din natura sa cea mai intimă. Și unde este atunci libera alegere a omului de a face bine?

Aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul? Obișnuința de a păcătui elimină din om posibilitatea de a judeca în mod corect, și devine o a doua natură a sa. Chiar dacă am extirpa-o cu un bisturiu, va reveni, pentru că păcatul caută să fie binedispus în locurile pe care odinioară le bântuia. Canis qui semel didicerit edere corium, nunquam desistet, un câine care a fost învățat să manânce carne nu va mânca altceva, spunea Lucian, adică este greu să renunți la un obicei rău. Nimic nu este mai slab decât apa, dar apa multă strânsă la un loc (ca păcatul, diavolul sau obiceiurile rele) poate să facă mari distrugeri.

Când cretanii doreau ca dușmanii lor să fie loviți cu cele mai mari plăgi, le doreau să se desfete într-un mod păcătos. Modestoque voti genere efficacissimum ultionis genus reperiunt, a spus istoricul – printr-o urare banală s-au răzbunat îndeajuns.

Fragment din Comentariul cărții Ieremia, de John Trapp, 1648.