Proverbe, cap. 8

de Peter Leithart

Iată-ne la Capitolul 8. În capitolul 7 Solomon redă cuvântarea Doamnei Prostie/Nebunie, cea adulteră, care îi ademenește pe oamenii cu minte simplă/pe nechibzuiți la casa ei, pentru o noapte de erotism.În capitolul 8 Solomon continuă cu mesajul Doamnei Înțelepciune, care se oferă pe sine ca mijloc pentru a ajunge la conducere, onoare și bogăție. Cele două cuvântări formează un diptih (Waltke), și pun în contrast două căi care se deschid înaintea tânărului, eroul dramei romantice a cărții Proverbe. Doamna Nebunie oferă plăcerea instantaneu, și satisfacții pe un pat acoperit cu ierburi parfumate. Vorbirea ei este seducătoare, ispititoare, plăcută, dar efectul coabitării cu ea este sărăcia, rușinea și moartea. Mesajul Doamnei Înțelepciune este mai puțin interesant, ea adresând chemarea spre gândire, spre ceea ce este drept, și nu încurcat și pervertit. Dar răsplata celor care o urmează constă în bunăstare materială, onoare, putere, viața în înțelesul ei cel mai complet. Contrastul cheie dintre cele două căi, sau al celor două femei, este dat în versetele 35 și 36: Căci celce mă găsește, găsește viața, și capătă bunăvoința Domnului. Dar celce păcătuiește împotriva mea își vatămă sufletul său; toți ceice mă urăsc pe mine, iubesc moartea.

 

Capitolul 8 este organizat în șapte părți (sau mini-mesaje):

1-5: Doamna Înțelepciune face un apel public către oamenii cu minte simplă/nechibzuită

6-12: Doamna Înțelepciune își descrie cuvântarea

12-16 Doamna Înțelepciune este Regina care stă pe tron alături de regi

17-21: Doamna Înțelepciune oferă bunăstare și onoare

22-26: Doamna Înțelepciune a fost creată de Dumnezeu

27-31 Doamna Înțelepciune a fost implicată direct în Creație

32-36 Doamna Înțelepciune oferă viață

 

Faptul că acest mesaj este organizat/structurat în șapte părți ne face să credem că ar fi o legătură între el și săptămâna Creației. Acest lucru reiese explicit în versetele 27-31, dar structura în sine a pasajului întărește afirmația că Înțelepciunea este o energie creativă, sau însăși secretul Creației. Există, chiar, câteva legături directe cu pasajul Creației, cum ar fi faptul că a șasea parte culminează cu creația omului, la fel ca ziua a șasea.

 

Capitolul a fost recunoscut încă de pe vremea Părinților Bisericii ca având importanță cristologică. Noul Testament face referire în diferite locuri la o ”cristologie a înțelepciunii”, ndicându-ne că Iisus este împlinirea acestui portret al Înțelepciunii (dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri o nebunie; 24 dar pentru cei chemați, fie Iudei, fie Greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu, 1Cor.1:23-24; Și voi, prin El, sînteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, 1Cor 1:30; pentruca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste, și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sînt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei, Col. 2:3). Importantă este în mod deosebit legătura dintre acest capitol 8 și Ioan 1: Înțelepciunea este ”de la început” (8:23), cum este și Cuvântul care era cu Dumnezeu; înțelepciunea este un agent al Creației, cum a fost și Cuvântul (Ioan 1:3), ”născută” de Dumnezeu (8:24) ca și Cuvântul (Ioan 1:18). Acestea generează o serie de întrebări care să ne pună pe gânduri, în special legate de sexul înțelepciunii. Cum poate fi asociat Iisus, de parte bărbătească, cu Doamna Înțelepciune, de parte femeiască? În primul rând, admitem că Fiul se raportează la Tatăl prin supunere și ascultare, și de aici reiese faptul că Iisus se poziționează într-o relație ”feminină” în raport cu Tatăl, care este Capul lui Iisus, așa cum bărbatul este capul femeii (1Cor. 11:3). Din punctul de vedere al teologiei biblice, relația dintre Adam și Eva, sau dintre un rege și o regină, este asemănătoare cu cea dintre un conducător și asistentul său: fiii lui Aron și leviții au o poziție analogă cu cea a Evei față de Adam, căruia i s-a încredințat stăpânirea Grădinii.

 

Una dintre urmările cheie ale acestei dimensiuni cristologice ale înțelepciunii este faptul că creștinii caută și găsesc tot ceea ce înțelepciunea are de oferit în Hristos. Creștinii cred că Iisus îi eliberează de păcat, și sunt unii care cred că tot El îi eliberează și de responsabilitățile care le revin. Dar nu acestea sunt promisiunile înțelepciunii. Înțelepciunea îi ghidează/dirijează pe regi în conducerea  treburilor interne ale țării lor, și Iisus, înțelepciunea lui Dumnezeu, la fel; Înțelepciunea promite curaj și putere (v. 14), și Iisus, înțelepciunea lui Dumnezeu, la fel. Înțelepciunea promite onoare, bunăstare și depozite pline, și la fel face și Iisus, înțelepciunea lui Dumnezeu. El promite și persecuții/prigoniri (Mat.6:33, Marcu 10:29-31). Înțelepciunea a fost agentul lui Dumnezeu în Creație, și tot prin înțelepciune, regii stabilesc hotare și creează lumi (Ecl. 2:1-11), iar Iisus este înțelepciunea lui Dumnezeu care ne pregătește să fim în stare să ne creăm propriile micro-universuri după modelul Cuvântului lui Dumnezeu, și să re-creăm întreaga lume după modelul Împărăției Sale. Iisus, ca Înțelepciunea lui Dumnezeu, nu ne absolvă de responsabilitatea pe care o avem față de lumea înconjurătoare, ci ne pregătește, ne echipează să fim regi și regine, nobili și oameni de vază.

 

CÂTEVA IDEI IMPORTANTE

 

Din mulțimea ideilor pe care le putem extrage din acest capitol, ne oprim doar la câteva. În primul rând, așa cum am văzut, Înțelepciunea își oferă ajutorul în public. Ea nu se ascunde la mănăstire, ci merge în cel mai aglomerat punct al orașului antic – porțile cetății, care aveau rolul de tribunal, spațiu pentru campanii electorale, politică, centre comerciale. Ocupând un loc acolo, Înțelepciunea își oferă sfaturile și îndrumarea în aspectele practice ale vieții civice. Înțelepciunea este necesară, esențială, pentru cei care vor să aibă parte de dreptate și pace în cetate.

 

În al doilea rând, Înțelepciunea își începe discursul cu o aluzie la Shema, confesiunea ebraică a unicității lui Dumnezeu (Deut. 6). Cuvintele vin direct de la Dumnezeu, și sunt mai de folos decât argintul, aurul sau orice alte metale de preț. Locul în care stă este cel mai potrivit pentru a face afaceri profitabile: este locul în care oamenii caută să se îmbogățească, sau să-și mai adune bunuri, iar Înțelepciunea ne avertizează că nu averea trebuie să fie scopul vieții noastre. Dacă ne stabilim ca scop al vieții noastre îmbogățirea, nu vom obține neapărat viață și sănătate, și cu atât mai puțin înțelepciune. Dar dacă vrem să obținem înțelepciune, vom primi, în plus, viață și sănătate. În societatea noastră consumeristă, în care ni se spune mereu să acumulăm bunuri și averi, cuvintele înțelepciunii sunt cu atât mai folositoare.

 

Înțelepciunea locuiește în minte, conform versetului 12. În ebraică este cuvântul folosit pentru descrierea Șarpelui din Geneza 3:1, și în ambele locuri se referă la abilitatea de a atinge anumite scopuri. Cei vicleni/mintoși cunosc mersul lucrurilor, și pot exploata sistemul în folosul personal  (14:8, 15). Ei pot să treacă cu vederea peste insultele aduse (12:16), și pot să prevadă care vor fi efectele acțiunilor lor (14:15). Au capacitatea de a simți apropierea unui dezastru, și pot lua măsuri pentru a-l ocoli (22:3, 27:12). Există cazuri în care Scriptura îi descrie pe cei răi ca fiind vicleni (2Sam. 13:3), dar cuvântul nu ar trebui să aibă întotdeauna o conotație negativă. De fapt, așa cum subliniază versetul 8:12 din Proverbe, Înțelepciunea și șiretenia sunt colegi de cameră. Șiretenia poate fi bună sau rea, în funcție de scopurile pe care ș-i le-a propus.

 

Acesta este și mesajul versetului următor, 13: Înțelepciunea declară că frica de Domnul implică repulsia față de rău. Nu este posibil să iubești și să slujești lui Dumnezeu, acceptând totuși lucruri care nu Îi plac. În mod concret, Înțelepciunea urăște mândria, aroganța, și pe cei care vorbesc lucruri rele.  Mândria presupune faptul de a supraevalua abilitățile noastre, și implică faptul de a refuza sfaturile/îndrumările și chiar observațiile făcute de ceilalți. Cel mândru refuză sfaturile și observațiile celorlalți, pentru că el știe ce este bine pentru el, și nu trebuie să i se spună de către alții. În Proverbe mândria este o formă de lipsă de judecată, care duce la dezastru. Înțelepciunea își face casă cu cel care gândește și cu vicleanul, dar îl urăște pe cel mândru, și îl va părăsi.

 

Cunoașterea, Înțelepciunea și Viclenia nu au succes decât dacă sunt însoțite de curaj. Iar înțelepciunea promite curaj. Cuvântul ”putere” din versetul 14 face parte din aceeași familie lexicală cu termenul utilizat când Scriptura vorbește de oamenii puternici care îl însoțeau pe David (gibborim). Scopurile și planurile noastre se lovesc de obstacole, și avem nevoie de curajul pe care înțelepciunea ni-l dă, dacă vrem să atingem ceea ce Domnul a așezat înaintea noastră.

 

Versetele 12-14 li își au concluzia în versetul 15: șiretenia, cunoașterea lumii, depărtarea de rău, curajul, sunt toate necesare dacă dorim să domnim ca regi, și dacă dorim să facem dreptate. Așa cum am mai spus-o și în alte studii, cartea Proverbelor se adresează celor care sunt în funcții de conducere, iar majoritatea dintre noi suntem implicați în diferite categorii de acest tip. Tatăl își conduce familia, patronul își conduce afacerea, proprietarul își conduce treburile casnice, preotul își conduce enoriașii, șamd. Dacă vrem să fim regi care conduc cu drptate, merită să urmărim înțelepciunea care ne va furniza și celelalte virtuți.

 

Și, în sfârșit, deși ar mai fi foarte multe de spus, faptul că Doamna Înțelepciune l-a însoțit pe Dumnezeu de la Începuturi, și că a participat la procesul Creației, sunt fundalul/fundamentul pentru darurile/talentele pe care Înțelepciunea le oferă. A spune că Înțelepciunea a fost cu Dumnezeu ”de la început” înseamnă că Înțelepciunea nu este un rezultat al strădaniei omenești, sau o creație umană, ci e emanată din profunzimea ființei lui Dumnezeu. Dar această înțelepciune ne este comunicată, pentru a ține pasul cu înțelepciunea proprie a lui Dumnezeu. Iar această înțelepciune este cea care crează lumi. Așadar, prin înțelepciunea pe care o primim de la Dumnezeu creăm hotare, luăm decizii, așezăm fundații și ne bucurăm de sarcinile pe care Dumnezeu ni le dă.

 

Articol apărut inițial la adresa https://www.firstthings.com/blogs/leithart/2005/08/proverbs, și publicat cu permisiunea autorului.