Comentariu la Proverbe, cap. 23:4-12

de Peter Leithart

Capitolul 23 se depărtează de stilul normal de până acum al cărții Proverbelor, nu numai în sensul că în acest capitol proverbele sunt mai lungi, dar și pentru că ele sunt mai enigmatice decât cele din restul cărții, sau cel puțin așa par. De exemplu, prima secțiune, versetele 1-3, pare să recomande suicidul ca o soluție la ispita de a intra în favorurile unui conducător. Mai bine este să își taie cineva gâtul, decât să fie sedus de delicatețurile de pe masa regelui. Acesta este un avertisment sănătos pentru activiștii creștini care dau din coate pentru a ajunge la masa celor sus-puși. Dar mesajul nu este chiar atât de evident.

Secțiunea, în întregul ei, reliefează un șir de interdicții, porunci și explicații, începând, de fapt, cu versetul 22:22, și terminând-se cu capitolul 24. Pare mai puțin ”înțelepciune”, și mai mult ”lege”, fără să ne surprindă. Cuvântul ”torah” înseamnă mai mult ”învățătură” decât ”lege”, și Torah este tot un fel de literatură sapiențială. Multe dintre aceste interdicții au corespondent în Lege: Prov. 22:22 (Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!) cu Exodul 23:6 (La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului.), Prov. 22:8 (Cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera, şi nuiaua nelegiuirii lui este gata.) și 23:10 (Nu muta hotarul văduvei şi nu intra în ogorul orfanilor.) cu Deut. 19:14 (Să nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care vei avea-o în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău.).

Waltke numește această secțiune ”Decalog”, pentru că, între versetele 22:22 și 23:12 sunt 10 interdicții, și ele sunt încadrate de avertizări privind exploatarea săracilor și a păturilor vulnerabile, și de asigurarea că Dumnezeu va avea în vedere situația acestora:

  • Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! Căci Domnul le va apăra pricina lor şi va despuia viaţa celor ce-i despoaie. (Prov. 22:22-23)
  • Nu muta hotarul văduvei şi nu intra în ogorul orfanilor, căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta. (Prov. 23:10)

Aceste interdicții nu sunt identice cu cele din Decalogul original, dar sunt totuși câteva analogii uluitoare. Învățătura de a-ți tăia propriul gât mâncăcios are un corespondent în Porunca a șasea. Avertismentul împotriva dorinței de a dobândi averi trecătoare este echivalentă cu adulterul. A consuma pâinea celui pizmaș este o formă de furt. Vorbirea către un om fără judecată este o formă de mărturie falsă. Acapararea terenului unui orfan este în legătură cu interdicția de a pofti. Acestea sunt destul de clare ca să înțelegem că primele cinci instrucțiuni se potrivesc cu cele din Decalog. Apoi urmează niște asocieri mai obscure. A fura de la un sărac este o formă de idolatrie. Asocierea cu un om ne-stăpânit este ca o închinare la idoli. A fi girant/garant este ca și cum ai trata numele lui Dumnezeu într-un mod superficial. A muta piatra care delimitează o proprietate este un fel de a necinsti Sabbatul. În mod interesant, proverbul care corespunde poruncii a cincea (Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând, Prov. 22:29)

O temă pe care o întâlnim pe tot parcursul întregii secțiuni este cea a comportamentul potrivit la curtea regală. Subînțelegem că destinatarii ei sunt cei din palatul lui Solomon, care s-ar putea să fi stat la masă cu el, și cărora le stă în putere să oprime sau să elibereze pe săraci, și care au libertatea neîngrădită de a muta hotarele proprietăților.

 

Proverbe 23:4-5

A doua secțiune a capitolului conține și ea un enunț enigmatic, deși acest lucru nu este întotdeauna evident în traduceri. Proverbele încep, evident, cu recomandarea de a ne dori înțelepciunea, priceperea și inteligența. Proverbele sunt astfel gândite, încât oferă ”înţelegerea cuvintelor minţii” (1:2), ni se spune să strigăm după știință (2:3), să dobândim înțelepciunea și priceperea de la părinții noștri (4:1, 5), și să dobândim înțelepciunea cu tot ce avem (4:7). Proverbele iau în râs pe leneșul care nu vrea să lucreze, și promit răsplătirea celor care urmează regulile înțelepciunii.

Dar 23:4 răstoarnă aceste teme obișnuite. Versetul începe cu o interdicție: ”Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti”, și apoi adaugă ”nu-ţi pune priceperea în aceasta”. Acumularea de bogății, se pare, este un proces chinuitor. Într-un stil chiastic, Solomon ne sugerează să renunțăm: ”Lucrează la ne-îmbogățire, de la pricepere-oprește-te”.

Acest capitol nu se contrazice cu celelalte precepte ale înțelepciunii. Leneșul rămâne tot un lipsit de judecată, iar priceperea rămâne, în continuare, bună. Dar suntem avertizați de Solomon, ca în mai multe pasaje din Eclesiastul, să evităm dorința de a ne îmbogăți, fie bogăția de ordin material sau intelectual. Lasă-o deoparte, spune el. Nu lucra atât de mult. Redu ritmul dorinței tale de a înțelege.

Rațiunea are de-a face cu natura bunăstării, care este natura vieții. Viața zboară (Ps. 90:10). Nu ne este clar la ce se referă Solomon în versetul 5, când afirmă că ”abia ţi-ai aruncat ochii spre ea”; se referă la îmbogățire, sau la pricepere? Pentru că versetul 5 nu le mai folosește. Logic ar trebui să fie vorba de ”pricepere”, dar presupun că Solomon a intenționat ca exprimarea să rămână ambiguă, și să includă atât bunăstarea, cât și prieceperea. Indiferent că este vorba de o bunăstare materială sau intelectuală, ea va dispare repede.

Versetul 5 vine și cu o imagine ce ne intrigă, pentru că, deși în traducere e vorba despre ”aruncarea privirii către”, verbul folosit este ‘uph, ”a zbura”, același cuvânt care este folosit legat de vulturul de la sfârșitul versetului.Și atunci traducerea versetului ar suna cam așa: ”Abia ţi-au zburat ochii spre ea şi nu mai este; căci îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri.” Structura este hiastică:

Ochii tăi zboară

Nu mai e

îşi face aripi ca vulturul

îşi ia zborul spre ceruri

Această combinație între ”ochi” și ”zbor” este unică, iar în context, legătura cea mai importantă este cu vulturul care zboară. Vulturul dispare în cer, zburând, din momentul în care începi să te uiți la el, iar ochii noștri sunt la fel de sperioși ca însuși vulturul. Ochii noștri zboară dintr-un loc în altul, căutând o destinație unde să aterizeze. Ochii sunt organe ale judecății în Scriptură, și aici par în mod special organe de valoare. Ochii ni se luminează văzând lucruri pe care le considerăm prețioase, dar dacă acestea sunt bogății sau pricepere, vor zbura la fel de repede cum ne-am ațintit ochii asupra lor.

Prima referire semnificativă la vulturi în Biblie esteîn Deut. 32:10-11, unde Domnul spune: ”Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui: aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său şi nu era niciun dumnezeu străin cu El”. Limbajul ne duce cu gândul la Duhul Domnului care zbura deasupra apelor Creației, iar legătura de aici cu Proverbe 23 poate este o indicație a faptului ca bunăstarea este ca Duhul, care suflă unde dorește.

Noi ne câștigăm viața pierzându-ne-o, lucruri ne sunt date în mâini când le lăsăm din mână, înțelegerea lucrurilor se întâmplă când renunțăm să ne mai zbatem pentru ea. Tatăl nostru hrănește păsările și îmbracă iarba, așa că nu e nevoie să ne extenuăm ca să obținem bunăstarea.

 

Proverbe 23:6-8

Apar din nou ochii ca temă a acestor versete, fiind avertizați să nu mâncăm pâinea celui pizmaș, în original: a celui cu ”ochiul rău”. Din nou, ochii au de-a face cu judecata și evaloarea. Cel cu ”ochiul rău” judecă și evaluează greșit. A fi ”pizmaș” (”invidios”, trad. Anania Bartolomeu) este doar una dintre fațetele acestuia. Invidiosul supraevaluează bogăția, se căznește să aibă cât mai mult, iar în ochii săi bogățiile sunt mai prețioase decât ar trebui să fie, și darurile pe care acesta le face altora poartă cu ele un pericol, pentru că ele însele sunt supraevaluate de el.

Interdicția inițială din versetul 6 este formulată într-un mod ciudat. Verbul este ”lacham”, care are aceeași rădăcină cu cuvântul folosit pentru pâine. Acest verb, în funcție de context, poate fi tradus și prin a lupta, dar aici s-a ales să fie tradus prin a mânca. O traducere care ar fi evidențiat acest joc de cuvinte ar fi sunat în felul următor: Nu pâini pâinea celui cu ochiul rău.

Fraza ”mâncăruri alese” mai apare în Vechiul Testament, înafară de Proverbe 23, doar în Geneza 27, unde Rebecca îl sfătuiește pe Iacov să îi pregătească tatălui său Isaac o mâncare cu care să îl păcălească, și să obțină binecuvântarea lui. Aceasta ar însemna că Iacov este cel cu ”ochiul rău”, care aduce mâncăruri alese lui Isaac, ispită căreia acesta ar trebui să îi facă față. Dar povestea ia o altă întorsătură. Isaac este cel cu o vedere atât de slabă, încât nu poate să discearnă între Iacov cel credincios și mâncăciosul de Esau, care apreciază și el mâncărurile alese, renunțând, de dragul lor, chiar la dreptul de întâi născut. Sau, o altă variantă ar fi să îl considerăm pe Esau ca fiind cel ”cu ochiul rău”, care estimează greșit valorile, iar Isaac îi poftește ”mâncărurile alese”.

Contrastul este cel între masa lui Dumnezeu și masa demonilor. Cel cu ”ochiul rău” stă la o masă periculoasă, deși e plin de pâine și ”mâncăruri alese” la masa Domnului, la masa înțelepciunii.

În Proverbe 23, motivul pentru care trebuie să refuzăm invitația celui cu ”ochiul rău” este pentru că între cuvintele acestuia și inima sa este o mare discrepanță.Ceea ce a fost tradus prin ”își face socotelile în suflet”, în original înseamnă și ”a pune preț pe”, sau ”a se alipi”. Ceea ce gândește în inima sa arată cine este el de fapt, indiferent de cuvintele pe care le-ar folosi. El ne invită să mâncăm și să bem, ne oferă de toate, aparent cu generozitate, dar inima sa este departe de noi. Avertizarea se referă și la lăcomia oaspetelui, căruia i se poruncește să nu mănânce din pâinea celui cu ”ochiul rău”.

Deoarece ospitalitatea aceasta este falsă. cel care va mânca de la masa celui cu ”ochiul rău” va trebui să renunțe la ce a primit. Mâncarea va fi vărsată întocmai cum varsă pământul pe locuitorii care comit urâciuni. În Iov 20:15 cuvântul acesta se referă la omul care înghite bogății, pe care, apoi, e forțat să le verse. Chiar și cuvintele frumoase spuse la acea masă vor dispare, se vor pierde la gunoi.

 

Prov. 23:9

Iisus ne spune să nu aruncăm perle înaintea porcilor, iar mesajul lui Solomon este asemănător. Să îi vorbești celui fără judecată e fără rost. Nu va asculta cuvintele de înțelepciune, disprețuindu-le. Sunt momente, evident, când cuvintele îl pot transforma pe cel lipsit de minte, sau pot să îl facă pe un nebun să se abțină. Dar, atât pentru iisus, cât și pentru Solomon, există o anumită categorie de oameni lipsiți de judecată pentru care nu merită ca cineva să își irosească timpul.

 

Prov. 23:10-12

Acest proverb pare să îi încurajeze pe conservatori: nu muta hotarul vechi! Păstrează liniile de demarcație ale proprietăților, regulile și legile așa cum au fost ele din vechime. Dar, înțelegem ulterior în ce direcție bate proverbul. În loc să fie vorba despre păstrarea legilor și obiceiurilor vechi, sunt aduși în dicuție orfanul și neajutoratul. În acest context, a muta hotarul cel vechi înseamnă de fapt să nu îi mai protejăm pe aceștia, și să îi transformăm în victime, chiar pe terenul lor. Pământurile celor bogați sunt deschise pentru culegători, dar cele ale săracilor trebuie apărate. În această secțiune ni se sugerează că pământul orfanului va fi adăugat celui bogat și puternic, cum a fost în cazul lui Ahab și Nabot. Anii sabatici și cei jubiliari au fost gândiți ca să protejeze moștenirea celor săraci. În cazul în care pământul acestora a fost trecut în proprietatea altcuiva, vânzarea era considerată temporară, și se întorcea la proprietarul inițial în anul eliberării lui. Dumnezeu apără cauza celor vulnerabili trimițând pe evrei în exil, și astfel, pedepsindu-i pentru faptul că nu au respectat acea lege a anului jubiliar.

Versetul 11 ne avertizează că răscumpărătorul celui orfan este puternic, și că îi va susține cauza. Anumite traduceri consideră pe bună dreptate că acesta este Dumnezeu, și atunci cuvântul începe cu o majusculă. Dumnezeu va susține cauza celui căruia cei puternici îi mută hotarele, și El nu va pierde acest proces. Verbul și complementul său au aceeași rădăcină, iar versetul ar suna cam așa: El va ”riv” ”riv”-ul său împotriva ta. Acesta este și procesul lui Dumnezeu împotriva poporului Său – El aduce acuzațiile, și va câștiga procesul. Justiția umană este sortită să eșueze în anumite puncte. S-ar putea ca să nu fie nicio rudă a orfanului prin apropiere, dar Dumnezeu va prelua cazul și va garanta că se va face dreptate.

Versetul 12 este foarte generic, dar are în acest context o forță deosebită. El se leagă cu versetul 9: Solomon ne poruncește să nu vorbim cu un nebun, și ne dă un îndemn de a ne îndrepta atenția asupra disciplinei și cunoașterii. În mod particular, trebuie să cunoaștem înțelepciunea legată de orfan și respectiv de protectorul și Răscumpărătorul acestuia. Prin ”disciplină” Solomon înțelege învățămintele trase din studierea vieții celui care îi oprimă pe orfani. Privește, și învață!

Articol apărut inițial la adresa https://www.firstthings.com/blogs/leithart/2008/09/proverbs, și publicat cu permisiunea autorului.