Despre evlavie, și basmele băbești

Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios. (1 Tim. 4:7)

de Octavian Meseșan

Basmele sunt povestiri populare care conțin elemente din viața cotidiană, combinate cu elemente supranaturale, de origine mitologică. Ele redau nu atât realitatea, cât dorințele neîmplinite, care se transformă într-o realitate utopică  ce reflectă lupta între bine și rău, luptă în care,la sfârșit, biruiește binele. Această biruință este obținută prin abilitățile neobișnuite ale eroilor, care, în majoritatea cazurilor, sunt persoane disprețuite, în general din clasele de jos ale societății.

 

Apostolul folosește metaforic termenul ”basme”, în sensul unor obiceiuri care se acomodează cu logica învățăturilor de origine omenească; prin cuvântul ”lumești” el sugerează caracterul lor, în aparență fiind sfaturi bune, dar, de fapt, nefolositoare.

Prin cuvântul băbești Pavel se referă la originea lor, în sensul că cineva din generațiile anterioare le-a conceput într-o formă empirică, fiind apoi retușată și transmisă din generație în generație, fără să fie cunoscută autoritatea care le-a elaborat. În această categorie se includ literatura apocrifă, proverbele și zicătorile populare, sau obiceiurile din bâtrâni, pe care le condamnă Domnul Iisus, și care în limbaj modern sunt denumite „tradiție”. Ca să nu cădem în extremism trebuie să luăm în considerare îndemnul din 1Tesal 5:21, care spune: cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.

E  necesar să cercetăm, să analizăm lucrurile și să stabilim ce este bun, confruntându-le cu Biblia. Unele dintre ele ne pot ajuta să împlinim Cuvântul Lui Dumnezeu, cum ar fi proverbul: cine sapă groapa altuia, cade în ea, deoarece e în concordanță cu Biblia. Dar altele se contrazic cu Biblia, cum ar fi afirmația tradițională că Dumnezeu va pune faptele pe cântar, și dacă faptele bune vor fi mai grele decât cele rele, omul va fi mântuit. Deși această concepție poate să stimuleze pe cineva să facă fapte bune, vine în contradicție flagrantă cu Romani 11:6, Efeseni 2.8 și altele, care ne învață că mântuirea se obține prin har, prin credință, fără fapte, adică Dumnezeu acționează prin har, omul prin credință, iar efectul este mântuirea, faptele constituind efectul mântuirii, întrucât credința care a produs mântuirea va acționa în continuare și va produce faptele bune care sunt roada Duhului din Galateni  5:22.

Concluzia este că învățăturile care vin în contradicție cu Biblia trebuie respinse, iar cele care ne ajută în împlinirea Cuvântului trebuie urmate.

Aflăm din DEX o explicație sumară a termenului ”evlavie”, ca fiind definit prin câteva sinonime ale cuvântului „pios”. În Dicționarul biblic e definit mai exact, ca un respect deosebit față de Dumnezeu și față de Cuvântul Său. Acest respect față de Dumnezeu începe dintr-o inimă curată, influențând gândirea, recunoscând suveranitatea, sfințenia, dreptatea, dragostea și atotputernicia Lui. Această gândire este inspirată de Duhul Sfânt, și se manifestă în exterior printr-o vorbire respectuoasă, admirativă despre Dumnezeu, și se autentifică printr-o viață pe măsură, adică cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu, fără nici o abatere. Din moment ce Pavel îndeamnă pe Timotei să caute să fie evlavios, înseamnă că această țintă e greu de atins. Cunoscând acest lucru, cel care dorește să fie evlavios va fi motivat să ducă o viață de rugăciune, pentru a se putea racorda la puterea lui Dumnezeu, care e la dispoziția noastră, prin însoțirea cu Duhui Sfânt și prin călăuzirea Lui.

Conform cu 1Timotei 6:3, evlavia este efectul învățăturii sănătoase a Domnului Iisus Hristos, învățătură care produce și nașterea din nou. Învățătura Domnului Isus este de fapt Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce denotă faptul că acest Cuvânt are în El însuși puterea lui Dumnezeu. Iar evlavia, fiind efectul Cuvântului, are o putere care produce în inima omului un mod Dumnezeiesc de viață, care se manifestă cu precădere în Casa lui Dumnezeu. A nu se confunda Casa lui Dumnezeu cu o construcție materială, ci o familie în care Întâiul născut este Domnul Iisus, iar prin Nașterea din nou omul devine copilul sau fiul al lui Dumnezeu. În Tit 1:1 Pavel afirmă că evlavia se potrivește cu cunoștința adevărului, adică cu cunoștința Domnului Iisus, ”calea, adevărul și viața”, și atunci se înțelege că această cunoștință devine o putere care pune stăpânire pe voința omului, în așa fel încât acesta se simte împlinit numai când pășește pe Calea faptelor bune, adică trăiește ancorat în Hristos, și nu poate acționa contrar acestei cunoștințe.

Spre deosebire de aceasta, forma de evlavie este efectul unor învățături omenești, care pot fi învățături morale bune, dar, bazându-se pe puterea omenească, nu se pot ridica la nivelul dragostei cu care ne-a iubit domnul Iisus, iar influența ei nu e adâncă.

În Efeseni 2:1-2 , Cuvântul lui Dumnezeu îi declară morți pe cei ce trăiesc în păcat: ”Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”, moartea având sensul de separare de sursa de viață care potrivit cu Ioan 14.6, ”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”, este Domnul Iisus.

În Iuda 4 apar niște oameni care se pretind evlavioși, adică copii credincioși ai lui Dumnezeu, dar care, pe pacurs, îl reneagă, se dedau la desfrânare, tăgăduind pe Domnul Iisus Hristos, și în felul acesta ei se separă, se despart de sursa de viață. Astfel, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ajung pentru a doua oară în starea de morți în păcat. Iuda, în vers 12, afirmă despre aceștia că sunt de două ori morți: ”Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi”. Cuvântul dezrădăcinați redă metaforic aceeași ideie de separare de sursa de viață, pentru că un arbore dezrădăcinat înfrunzește primăvara, și pare viu, dar nu după mult timp se usucă și, evident, nu va aduce niciun rod.

Deci cei care tăgăduiesc puterea evlaviei sunt ca pomii care înfrunzesc primăvara, și apoi se usucă și mor.