Cei prefăcuți par adevărați, deși nu sunt

În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său.” (Isaia 58:2)

Au avut o formă de cunoaștere, și o formă de evlavie. Biserica este și acum plină de astfel de fățarnici, care joacă doar rolul de credincioși, se prefac că ar trăi în supunere, ajungând până acolo încât își joacă rolul atât de bine întocmai cu supușii adevărați ai lui Dumnezeu, arătându­-se religioși și zeloși.

Tot așa posteau și fariseii, mai mult decât apostolii, schimonosindu-­și fețele și slăbindu­-și organismele prin prea multă abținere. Vrăjitorii egipteni păreau să fie în stare să facă aceleași vrăji ca Moise.

Apostolii păreau să fi fost înșelători, deși nu erau, iar cei prefăcuți par adevărați, deși nu sunt.

 

Imaginea: Sibilla Cumana, pictură de Michelangelo.