Câine orb

Editorialul nr. 5

 

Unui câine i s-au scos ochii și a fost lăsat într-o margine de sat, fără să-i mai pese cuiva de el. Nimic nu justifica oribila faptă, orice ar fi făcut câinele. Se bănuiește că autorii acestei sadice fapte au fost doi scelerați care au făcut răul din plictiseală. Probabil nu aveau altceva mai bun de făcut sau poate așa au înțeles ei să se distreze. Tot mai des observăm la concetățenii nostri apetența crescută pentru divertisment – de cele ori mai multe ori, de proastă calitate – care merge mână în mână cu tendința de a munci cât mai puțin. Munca a existat și înainte de Căderea în păcat; probabil plictiseala este cea care a apărut după Cădere, ca unul dintre prea numeroasele ei efecte secundare.

Rele ni se întâmplă în fiecare zi, multora dintre noi. Accidental sau intenționat, fizic sau moral, la scară mai mare sau mai mică, direct sau indirect, răul e prezent, poate lua forme diverse. Poate lovi la întâmplare, fără discriminare. Atât pe cel care se consideră bun, cât și pe cel considerat rău. De la cuvinte spuse la repezeală, pe negândite și pe un ton nepotrivit, până la agresivitatea brută și concretă, răul este aleatoriu și omniprezent. De cele mai multe ori își face apariția brusc, cu efecte iremediabile. Răul poate fi în unele cazuri atât de complex, încât doar spiritele experimentate îl pot detecta. Despre rău doar cei nepățiți pot vorbi cu ușurință. Sfinții din închisori l-au răbdat, cunoscându-i originea, iar unii au ieșit de acolo mai puternici și mai înțelepți, mai bine așezați în viață și credință; alții au plătit cu viața lor răutatea celor din jur. Răul poate înmuia inima unui om, făcându-l mai sensibil la nevoile celorlalți, dar poate și să-l înrăiască.

Oricât am încerca să îi raționalizăm existența și să îi găsim o oarecare logică – ca grecii antici prin hubris sau nemesis, vecinii lor orientali, cu karma sau antifragile-ul contemporanului nostru Nassim Taleb – cădem în greșeala de care s-au făcut vinovați și prietenii lui Iov. Noi nu dispunem de toate informațiile din care să aflăm motivul sau sursa producerii răului, cum nici aceștia nu aveau cum să știe de dialogul care a avut loc, în „locurile cerești”, între Dumnezeu și diavol, cel întâi căzut în păcatul hubris-ului. Răul nu este predictibil și nu poate fi elaborat un model infailibil pentru a ști de unde va veni, unde va lovi, când și cum se va manifesta.

Acesta ar fi motivul pentru care, încercați fiind, în fața răului, întrebarea „De ce mi s-a întâmplat mie?” nu este potrivită. Ca purtători ai chipului Creatorului nostru, avem datoria să răspundem cu curaj, cu înțelepciune și demnitate la fiecare atac îndreptat asupra noastră. Trebuie să avem în suflet încrederea că Cel care le permite are cunoștință de ele și că va veni ziua când răul nu va mai exista. Dar până atunci, revenind la teoria lui Taleb, acei fragili care supraviețuiesc răului au șansa de a deveni mai puternici, mai anti-fragili.

Iar ca să evităm să părem penibili, mai bine ar fi să nu încercăm să ghicim de fiecare dată câte o explicație pentru cele întâmplate în jurul nostru…

 

…neither may any man here presume to reprehend what he cannot comprehend. (John Trapp, 1642)

 

Imaginea: Niccolo Frangipane, Bacchanale