Exodul şi Evanghelia

Peter J. Leithart 2 . 4 . 16

Într-un articol din 1962 publicat în JBL, Houston Smith urmăreşte legăturile dintre Exod şi Evanghelia lui Ioan, concentrându-şi atenţia asupra paralelelor dintre ciumele (semne şi minuni) realizate în Egipt şi semnele lui Iisus. Nu există doar paralele între nenorocirile individuale şi semnele lui Iisus ci, conform lui Smith, şi o secvenţă formată de aceste paralele.

Legătura dintre prima molimă şi primul semn este evidentă: Iisus transformă apa în vin la fel cum Moise a transformat Nilul în sânge. Diferenţele sunt, desigur, la fel de seminificative ca şi asemănările: „În loc să creeze sânge aducător de moarte, Iisus crează vinul dătător de viaţă. (12) Astfel găsim aici prima coincidenţă a conceptului care se suprapune şi cu celelalte semne Ioanice[1] şi anume, în timp ce Moise a demonstrat puterea divină prin lucrări de distrugere, Iisus demonstrează aceeaşi putere prin fapte benefice” (335). Această inversiune stabileşte secvenţa semnelor lui Iisus.

Smith nu a găsit nicio paralelă în evanghelia lui Ioan pentru ciumele cu broaşte, ţânţari şi muşte, dar începând cu cea de-a cincea molimă, mărturia lui Ioan referitoare la Iisus este paralelă Exodului. Acesta sugerează existenţa unei legături între molima animalelor (Exod 9:1-7[i]) şi vindecarea fiului slujbaşului regelui (Ioan 4:46-54[ii]). Moise aduce bube (Exod 9:8-12[iii]) dar Iisus vindecă un schilod lângă un iaz (Ioan 5:2-9[iv]). Moise aduce ploaie cu piatră (Exod 9:13-35[v]); aici, Smith consideră că ordinea este întreruptă din moment ce corespondentul ploii cu piatră este calmarea apelor din Ioan 6:16-21[vi]). Cea de-a opta ciumă, a lăcustelor care va distruge alimentele Egiptului (Exodus 10:1-20), este inversată atunci când Iisus hrăneşte mulţimile (Ioan 6:1-15).

Ciuma a noua este întunericul (Exod 10:21-29); Iisus vindecă un orb (Ioan 9:1-41). Moartea primului născut se potriveşte cu moartea şi învierea lui Lazăr, ultimul semn din „cartea semnelor” scrisă de Ioan (335-337). Pentru reducerea ciumelor de la 10 la 7, Smith vede continuarea în Apocalipsă, cu secvenţele sale variate ale lui şapte.

Semnele lui Iisus sunt astfel o dezvoltare a tezei din deschiderea Evangheliei lui Ioan: Legea a venit prin Moise, dar adevărul şi harul prin Iisus Hristos.

[1] Semne menţionate în Evanghelia lui Ioan (n.tr.)

[i] Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, şi spune-i: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. Dacă nu vrei să-l laşi să plece, şi dacă-l mai opreşti, iată, mîna Domnului va fi peste turmele tale de pe cîmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare. Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel. ”

Domnul a hotărît vremea, şi a zis: Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară.

Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi.

Toate turmele Egiptenilor au pierit, dar n’a pierit nici o vită din turmele copiilor lui Israel. Faraon a trimis să vadă ce se întîmplase: şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit, şi n-a lăsat pe popor să plece.

 

[ii] Iisus S-a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Iisus venise din Iudea în Galilea, s-a dus la El, şi L- a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i-a zis: Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi! Slujbaşul împărătesc I-a zis: Doamne, vino pînă nu moare micuţul meu.

„Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte. ”

Şi omul acela a crezut cuvintele pe cari i le spusese Isus, şi a pornit la drum. Pe cînd se pogora el, l-au întîmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.

Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte”.

Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăş al doilea semn, făcut de Isus, după ce S’a întors din Iudea în Galilea.

 

[iii] Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. Ea se va preface într-o ţărînă, care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.”

Ei au luat cenuşă din cuptor, şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi. Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.

Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n’a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.

 

[iv] În Ierusalim, lîngă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, cari aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din cînd în cînd, în scăldătoare, şi turbura apa. Şi cel dintîi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.

Iisus, cînd l-a văzut zăcînd, şi, fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis:

„Vrei să te faci sănătos?” „Doamne”, I- a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare cînd se turbură apa; şi, pînă să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.

„Scoală- te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă. ”

Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul, şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.

 

[v] Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, şi dacă nu-l laşi să plece, iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi pînă azi. Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe cîmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe cîmp, cari nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.

Aceia dintre slujitorii lui Faraon, cari s-au temut de Cuvîntul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele. Dar cei ce nu şi- au pus la inimă Cuvîntul Domnului, şi-au lăsat robii şi turmele pe cîmp. Domnul a zis lui Moise:

Întinde- ţi mîna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite, şi pe toată iarba de pe cîmp în ţara Egiptului! ” Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimes tunete şi piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.

 

A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de cînd este el locuit de oameni. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe cîmp, de la oameni pînă la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe cîmp, şi a frînt toţi copacii de pe cîmp. Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n’a bătut piatra.

Faraon a trimes să cheme pe Moise şi pe Aaron, şi le-a zis:„De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu sîntem vinovaţi. Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi, şi nu veţi mai fi opriţi.”

Moise i-a zis: Cînd voi ieşi din cetate, voi ridica mînile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pămîntul! Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu. Inul şi orzul se prăpădiseră, pentrucă orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; grîul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii. Moise a plecat dela Faraon, şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mînile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat, şi n-a mai căzut ploaia pe pămînt. Faraon, văzînd că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.

Lui Faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

 

[vi] Cînd s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborît la marginea mării.

S-au suit într-o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Iisus tot nu venise la ei. Sufla un vînt puternic şi marea era întărîtată. După ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Iisus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat. Dar Iisus le- a zis: Eu sunt, nu vă temeţi! Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

 

Articol apărut inițial la adresa https://www.firstthings.com/blogs/leithart/2016/02/exodus-and-gospel, și tradus cu permisiunea autorului. Imaginea, Gustave Dore, Moise înaintea faraonului.