Exodul în Antichitate

Peter J. Leithart 7-21- 14

În secolul al patrulea î.H., istoricul grec Hecataeus din Abdera a povestit următoarea mărturie referitoare la istoria Egiptului antic (citat în Bernal, Black Athena, 1.109):

„Băştinaşii considerau că problemele lor nu vor fi niciodată rezolvate dacă nu-i vor îndepărta pe străini. Astfel că, imediat, străinii au fost alungaţi din ţară, iar cei mai cunoscuţi şi mai activi au fost aduşi împreună şi, după spusele unora, aruncaţi pe ţărmul Greciei şi ale altor regiuni; înţelepţii lor erau oameni de ispravă, dintre care amintim pe Danaos şi pe Dadmos.  Dar cei mai mulţi au fost alungaţi pe tărâmul pe care acum îl numim Iudeea, nu departe de Egipt, tărâm care până în acel moment fusese nelocuit. Colonia lor era sub conducerea unui om pe nume Moise.”

Hecataeus face demonstraţia unei perspective standard a lumii antice conform căreia Grecia a fost colonizată de Egipt. Detaliile nu servesc scopului aserţiunii mele principale, şi anume că în momentul plecării Israelului din Egipt unii s-au îndreptat nu către Iudea, ci spre alte teritorii, mai exact Grecia.

Acest lucru are sens dacă avem în vedere mărturiile biblice. Timp de un an Yahweh aruncă ciume peste Egipt astfel că egiptenii abia aşteaptă să scape de Israel. Faraonul moare pe mare, iar pe drumul spre ieşire din Egipt Israel se întâlneşte cu Amaleciții – care probabil se îndreptau spre Egipt în întâmpinarea hoitului. Dacă ați fi fost un egiptean care trăia în acele condiţii, ați fi rămas pe loc să vedeți ce se întâmplă? Unii au rămas, dat fiind că Egiptul a supravieţuit exodului. Dar este rezonabil să credem că majoritatea au fugit, şi dacă nu s-au alăturat Israelului (mulţi au făcut-o), atunci s-au îndreptat în alte direcţii. Poate chiar la nord peste mare, ajungând în Grecia.

Conform acestei mărturii, exodul a dat naştere atât poporului evreu, cât şi celui grec.

 

Articol apărutinițial la adresa: https://www.firstthings.com/blogs/leithart/2014/07/exodus-in-antiquity, și tradus cu permisiunea autorului.

Fotografia: interiorul Bisericii Catolice din Suceava