Sterilizarea căsătoriei

de Peter Leithart

În puternica sa declarație, intitulată O națiune de bastarzi, Douglas Farrow susține că așa numitul Kulturkampf în care ne aflăm a început în prima jumătate a secolului XX, prin „promovarea sterilizării, a eugeniei, și a mentalității contraceptive”. Pe scurt, a început printr-un atac asupra copiilor, și în special într-un mod oribil, asupra legalizării avorturilor: „Niciun motiv pentru căsătoriile dintre persoane de același sex, care ignoră această murdărire și ofilire a conștiinței, nu poate fi plauzibil în totalitate, și nici o relatare care ignoră cultura divorțului … care lasă răni adânci pe multe generații de copii.”

Atacul asupra copiilor se materializează/instituționalizează prin aceste căsătorii între persoane de același sex, și care, argumentează Farrow, sunt „incapabile să ducă la rezultatul scontat, și pentru care căsătoria a fost proiectată”. Scopul civil al căsătoriei nu are nicio noimă fără presupunerea că ea va avea ca rezultat copii, și că creșterea acestora este în mare măsură, chiar dacă nu în mod absolut, motivul pentru care a fost gândit. Căsătoria fără diferențe de sex este cea în care procrearea, per definitionem, nu este norma. Norma în aceste căsătorii este relația sexuală de dragul ei, și primul rezultat este normalizarea relațiilor homosexuale în fața rezistenței sociale, și în special a rezistenței religioase.

Farrow continuă cu mâhnire: „Căsătoria nu mai are nicio legătură cu copiii. Ce stare psihică, ce stare a sufletului și a inimii trebuie să avem, pentru a spune aceste lucruri? Căsătoria în sine a fost sterilizată. Nu mai este vorba de a fi un părinte și un bunic, sau un unchi sau o mătușă. Nu mai este vorba despre a întemeia și a întreține familii –  care includ cu dragoste și pe cei infertili, dar care urăsc infertilitatea – cu frați, surori, nepoți, verișori. Căsătoria nu mai are statutul de celulă de bază a societății, celulele plenipotente care umple societatea cu rodul diversității lor

Căsătoria, așa cum apare ea azi în Canada, ține doar de cuplare și copulare, puțin mai mult decât un adulter agreat de stat”.

Și atunci, din acest motiv, națiunile care adoptă aceste căsătorii, pot fi numite literal „națiuni de bastarzi”. Din moment ce căsătoria nu mai are ca rezultat procrearea, dacă cuplurile de același sex au același statut de căsătoriți, atunci legătura dintre părinți și copiii lor biologici este sărăcită de sprijinul ei legal. În multe țări statul intervine între părinți și copii – întotdeauna pentru  binele copiilor, se spune, copii care sunt considerați mult prea tineri să înțeleagă că li s-ar spăla creierul de către părinții fanatici. Copiii sunt la dispoziția statului, iar familia și legăturile de rudenie, care de-a lungul istoriei au controlat puterea și influența statului, și-au pierdut puterea prin fărâmițare.

În Canada, arată Farrow, uniunile civile au fost definite în opoziție cu uniunile religioase, privatizând efectiv instituțiile religioase. Ca în SUA, căsătoria tradițională a fost respinsă ca fundație a legilor privitoare la familie. Pe vremuri, în „creștinătate” căsătoria a fost definită, în termeni foarte stricți, ca relația pe viață dintre un bărbat și o femeie, dar acum, nemai fiind în creștinătate, legile noastre trebuie să respecte noul concept al căsătoriei, ca fiind uniunea persoanelor (de sexe nedefinite). Privatizarea adevărului religios este o altă lovitură asupra libertății, astfel încât instituțiile religioase, ca familiile, furnizează un aport societății civile, care scapă jurisdicției statului.

Sprijinită ca fiind o alegere individuală, căsătoria dintre persoane de același sex subminează până la urmă chiar libertatea, pentru că fisurează controlul pe care familia și religia le exercitau, și care au făcut ca ea să se păstreze.

 

Articol apărut inițial la adresa http://www.firstthings.com/blogs/leithart/2016/03/sterilizing-marriage, și publicat cu permisiunea autorului.

Pictura: Julius Schnorr von Carolsfeld