Creştinii ar trebui să fie mai toleranţi?

 9 iunie 2015 de  Clay Jones

Foarte mulţi oameni sunt de părere că homosexualitatea ar trebui să fie tolerată de creştini.  De fapt, ieri am ascultat emisiunea radio de pe UK Unbelievable? care prezenta dezbaterea dintre Andrew Wilson şi Rob Bell pe tema „Homosexualitate şi biserică„. Lui Bell i s-a cerut să ofere argumente pentru punctul său de vedere conform căruia nu este nimic greşit în relaţiile homosexuale serioase şi, printre altele, afirmaţia: „Aceasta este una din porcăriile care îndepărtează foarte mult oamenii; când ai anumite convingeri şi, brusc, ortodoxismul sau credinţa în Iisus sunt puse la îndoială…. De aceea foarte mulţi oameni nu vor să aibă de-a face cu biserica”.

Într-adevăr, în ultimul timp, am auzit acest lucru spunându-se foarte des. Ceva asemănător cu: „Creştinii ar trebui să fie mai toleranţi! Astfel, mult mai mulţi oameni s-ar alătura bisericii. În schimb, voi îi alungaţi pe oameni”.

Da, creştinii trebuie să fie toleranţi cu chinul pe care-l presupune înclinaţia homosexuală, în aceeaşi măsură în care trebuie să fie mai toleranţi cu cei care se luptă cu înclinaţii adultere, dar era oare Iisus preocupat de modalitatea prin care mesajul Său să fie mai abordabil? Gândiţi-vă că în Matei 7:13-14 Iisus a spus: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” Dar cine a făcut poarta îngustă? Nu oare chiar Dumnezeu? De fapt, când citim Vechiul Testament, avem vreodată impresia că Dumnezeu ar fi dispus să facă vreun compromis în ceea ce priveşte dreptatea, doar pentru a atrage mulţimi mai mari?

 

De asemenea, în Matei 8:16 citim că Iisus „i-a vindecat pe toţi cei care erau bolnavi”. Nu este nicio surpriză că acest lucru a creat un precedent! Şi cum răspunde Iisus? Vedeţi 8:18-22:

Când Iisus a văzut mulţimea adunată în jurul Său le-a poruncit să traverseze pe partea cealaltă. Apoi învăţătorul legii a venit la el şi I-a spus: „Învăţătorule, te voi urma oriunde Te vei duce”. Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini iar păsările cuiburi dar Fiul Omului nu are unde să-şi odihnească capul”. Un alt discipol I-a spus: „Doamne, dă-mi mai întâi voie să-mi îngrop tatăl”. Iisus i-a răspuns: „Urmează-mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii!”

Oare majoritatea consilierilor din zilele noastre nu l-ar sfătui, oare, pe Iisus să fie mai permisibil, dacă vrea ca oamenii să-L urmeze? Oare Iisus n-ar trebui să accepte că teama unuia de a rămâne fără adăpost şi simţul obligaţiei faţă de morţi al altuia sunt ceea ce îi defineşte pe oameni? Dar Iisus nu procedează astfel.

În mod similar, în Luca 14:25 citim că Iisus a fost urmat de „mari mulţimi” şi că într-un moment, nu foarte atent ales, s-a oprit şi le-a spus:

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. (Luca 14:26-27, 33).

Uau… „să-ţi urăşti părinţii şi copiii” n-a sunat prea sensibil! Să-ţi urăşti propria viaţă este foarte diferit de „fii cinstit cu tine însuţi!

Încă una. În Ioan 6:2 aflăm că: „O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.” Şi ce spune Iisus acestei mari mulţimi? După ce hrăneşte mii, le spune:

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac.” (Ioan 6:53-58).

A spus deci Iisus mulţimii „Mâncaţi din trupul meu şi beţi din sângele meu”? Poate că Iisus nu ştia că asta e posibil să nu fie pe placul mulţimii. Într-adevăr, vorbele Sale nu s-au dovedit prea sensibile, având în vedere că discipolii Săi au spus în v. 60 că: „Este o învăţătură grea. Cine poate să o accepte?”Şi din v. 66 aflăm: „Din acel moment mulţi dintre discipolii Săi i-au întors spatele şi nu l-au mai urmat.

S-ar descurca oare Iisus într-un seminar la biserică?

Acestea fiind spuse, trebuie să-i iubim pe cei care fac eforturi să învingă păcatul. La urma urmei, cine nu păcătuieşte? Eu cu siguranţă o fac! Trebuie să-i iubim pe cei care fac eforturi ca să-şi controleze înclinaţiile păcătoase. Este o mare diferenţă între a păcătui, a te căi, a face tot ce-ţi stă în putinţă să te opui păcatului, sau a  numi păcatul sfânt în ochii Domnului. Cei care vor să boteze lucrurile interzise de Biblie, nu caută iertare, ci aprobarea unei practici păcătoase. Mulţi oameni vorbesc despre Dumnezeul cel milos fără să înţeleagă că dacă nu există niciun păcat – nimic care să aibă nevoie de judecată – atunci, prin definiţie, nu este nevoie de milă.

 

Articol apărut inițial la adresa http://www.clayjones.net/2015/06/christians-should-be-more-accepting/ și tradus cu permisiunea autorului.

 

Articolul pdf la adresa: https://revistacrestina.files.wordpress.com/2016/02/trad_-ar-trebui-crestinii-sa-fie-mai-toleranti.pdf