Păcatele naționale provoacă plăgi naționale

Ce pedepse noi să vă mai dea, cînd voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău?  (Isaia 1:5)

Aceasta a fost lovitura cea mai mare pe care a simțit-o țara din mâna lui Dumnezeu. La fel a fost adusă judecata asupra ei prin Hosea … Este un popor incorigibil, nerecuperabil, așa că să fie lăsat în pace ca să piară. Ce frază înfricoșătoare! A prospera în păcat este o plagă groaznică, un semn că Dumnezeu a părăsit acest popor. Este într-o situație disperată, asemenea câinelui fierarului, pe care nici loviturile de ciocan ale stăpânului, și nici scânteile care cad în jurul său nu îl trezesc.

A deveni mai rău după disciplina administrată de Dumnezeu este un semn

  • că argintul nu este de calitate („Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curăţesc, căci zgura nu se deslipeşte. De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat.“, Ieremia 6:29-30),
  • un caracter mort și apatic (“Avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au perdut orice pic de simţire, s’au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie”, Efeseni 4:18-19).

Dumnezeu, ca un bun tată, a făcut tot ceea ce a fost posibil, dar acest TOT nu a avut niciun efect asupra încăpățânării oamenilor.

Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!

Capul, inima, picioarele; prinții, preoții, oamenii de rând, toți au păcătuit, așa că toți și-au luat plata. Păcatul este o boală universală, care a afectat întreaga substanță. Iar păcatele naționale provoacă plăgi naționale, de care vor suferi cu toții.


Fragment din Comentariul cărții Isaia, de John Trapp, secolul al XVII-lea.