Grădina Ghetsimani

Peter J. Leithart

Cuvântul “Ghetsimani” înseamnă presă de ulei, și este construit cu aceeași rădăcină ca Gath-Hefer, “presa de ulei a fântânii”, un oraș din zona tribală a lui Zebulon, locul nașterii profetului Iona, și Gath-Rimmon, “presa rodiei”, un oraș din zona Dan. Unul dintre cele cinci orașe din Filistia, locul nașterii lui Goliat, și apoi adăpostul lui David în perioada exilului, se numea Gath, care înseamnă “teasc (pentru vin)”.

Situată printre plantațiile de măslini de pe Muntele Măslinilor, Ghetsimani era o parcelă bine delimitată, o grădină în care a fost construită o presă de ulei. Măslinele recoltate de pe munte erau aduse în grădina Ghetsimani, la baza muntelui, unde erau pregătite și călcate în picioare, pentru a extrage uleiul, atât de folositor pentru ungere (miruire), gătit, iluminat și tratamente medicale.

Acolo s-a dus Hristos, după ce a mâncat masa de Paște cu ucenicii Săi. Acolo s-a întristat de o întristare ca de moarte, căzând cu fața la pământ, și cerându-i Tatălui să ia de la El paharul acela. Acolo a fost trădat de Iuda și abandonat de ucenici. Acolo Iisus a fost arestat și dat pe mâna păcătoșilor. În Grădina Ghetsimani Iisus a fost strâns ca într-o presă, bătut, călcat în picioare. În Ghetsimani, grădina presei de ulei, Iisus începe seria pătimirilor care vor culmina pe cruce.

Iisus este copacul de măslin. El este adevăratul Israel, El este pământul și sursa rodniciei Israelului, heruvimul păzitor al Locului Prea Sfânt, cel sculptat din “lemn de ulei”. El este sursa fecundă a uleiului Israelului, care îi luminează la față pe oameni în aceeași măsură în care vinul înveselește inima. El vine cu uleiul bucuriei, ca un Samaritean Milostiv pentru vindecarea popoarelor. El furnizează uleiul pentru lămpile care vor ilumina Israelul cu focul Duhului.

Toate acestea depind de procesul început în Ghetsimani. Fără această grădină, fără trecerea prin grădina presei de ulei, Iisus nu poate face nimic. El merge la Ghetsimani pentru ca uleiul să fie stors din El, pentru a fi turnat apoi pentru noi și în noi.

David, regele uns, a urmat aceeași cale. Trădat de fiul său Absalom, și de bunul său prieten Ahitofel, David a trebuit să părăsească Ierusalimul, și să fugă îndurerat  înspre răsărit, peste Valea Chidron, sus pe muntele Măslinilor. Și David a fost strâns ca într-o presă, tăiat de la rădăcină, pentru ca regatul său să fie înnoit.

În Scriptură, uleiul este de cele mai multe ori o imagine a Duhului. Iisus vine la noi în plinătatea Duhului,și acel Duh va fi al nostru, dar numai după ce Iisus este strâns și străpuns astfel ca uleiul Duhului care este în El să fie eliberat, ca să ne putem bucura de “uleiul” Duhului. Iisus este lâna lui Ghedeon, plină de Duh, și stoarsă pentru ca toți să fie acoperiți de rouă. Iisus este Hristosul, Unsul, dar Hristosul produce Creștini, alți unși, doar dacă este strâns ca într-o presă, și călcat în picioare.

 

Articol apărut inițial la adresa http://www.firstthings.com/blogs/leithart/2016/03/gethsemane, și publicat cu permisiunea autorului.