Paștele ridicat cu o octavă

Peter Leithart

Duminica este octava Paștelui, care comemorează a opta zi de după învierea lui Iisus din morți. O octavă este o repetiție, dar una care aduce și o diferență. Este cântată aceeași primă notă, dar cu un nivel mai sus.

Octavele marchează noile începuturi în Sfânta Scriptură. Octava este înrădăcinată în creație: după ce Domnul Dumnezeu cântă cântarea creației, de tipul șase-plus-unu, ciclul începe cu ziua de după ziua de odihnă, de sabat, o primă zi, care este deasemenea a opta. Băieții evrei erau circumciși în a opta zi, iar animalele întâi-născute erau dedicate lui Dumnezeu tot în a opta zi. Aron a intrat în preoție în a opta zi. Leproșii, bărbații cu scurgeri, și femeile cu scurgeri de sânge erau curați începând cu a opta zi. Dedicarea templului a atins apogeul a opta zi, prin organizarea unei adunări solemne.

Paștele este el însuși o octavă, în care toate notele muzicale ale vechii creații se cântă în prima zi a noii creații. Dar în Evanghelia după Ioan, Paștele are o octavă, deoarece învierea lui Iisus este cântată din nou când Iisus îi apare lui Toma. În anumite tradiții creștine, octava Paștelui este sărbătoarea Sfântului Toma.

Toma este renumit prin încetineala cu care vine la credință, așa cum se întâmplă în cazul multora. La fel ca Mireasa din Cântarea Cântărilor, Maria Îl caută cu disperare pe Domnul, plângând lângă intrarea în mormânt, devenită un loc sfânt de vreme ce a fost flancată de îngeri. Într-o primă fază Îl confundă pe Iisus cu grădinarul, și nu greșește total, deoarece Iisus se plimbă prin grădina cimitirului ca Noul Adam, un om viu printre cei morți.

Petru și Ucenicul cel iubit au observat că hainele de înmormântare erau aranjate cu grijă, ca cele ale unui preot în ziua ispășirii. Ei intră în mormânt, dar niciunul dintre ei nu vorbește despre, sau lui Iisus până când Acesta li se alătură la micul dejun de lângă mare. Pe tot cuprinsul etapei învierii, conducătorii ucenicilor rămân muți, în mod total și ambiguu.Chiar și după ce Maria le spune că L-a văzut pe Domnul, ucenicii rămân încuiați în cameră, ascunzându-se de evrei. Tuturor ucenicilor, și nu numai lui Toma, le vine greu să creadă vestea prea bună ca să fie adevărată.

Ceea ce reprezintă unicitatea lui Toma nu este încetineala cu care crede, ci faptul că nu Îl vede pe Iisus de Paște, a opta zi. Când Iisus suflă Duhul Cincizecimii în ucenici (făcându-i noi Adami), îi trimite să continue misiunea Sa, și să ierte păcate, Toma nu era acolo.

Toma ascultă relatările apostolilor cu scepticism ironic. El vrea ca ceilalți să i-l arate pe Iisus, astfel încât să poată atinge urmele cuielor și cicatricea din partea laterală a lui Iisus, de unde coasta a fost scoasă, ca să creeze noua Evă. Nu este un început de bun augur pentru misiunea apostolilor: primul contact evanghelistic este chiar unul dintre cei doisprezece, și nu sunt capabili să îl convingă.

Când apare a opta zi, Iisus îi permite lui Toma să inspecteze cicatricile. Ioan spune în prima sa epistolă că apostolii “au atins” Cuvântul vieții, dar evanghelia nu ne relatează dacă Toma a răspuns chemării lui Iisus. Ioan nu înregistrează nicio verificare de manieră Caravaggio. Prezența lui Iisus convinge, iar Toma devine un copil al lui Dumnezeu nu din voia cărnii sau datorită voinței unui om, ci prin rostirea Cuvântului înviat.

Puteți să îl criticați pe Toma, dacă doriți, dar el Îl mărturisește pe Iisus înainte ca Petru sau Ioan să o facă. Maria Îl vede pe Domnul, și cei zece ucenici îi spun lui Toma că Maria a văzut pe Domnul. Toma vede rănile, și I se închină, deoarece rănile dovedesc că Iisus este “Domnul meu și Dumnezeul meu”, același Dumnezeu-Elohim care a plantat grădina pentru primul om. Este confesiunea culminantă din Evanghelia după Ioan. Din punct de vedere canonic, este punctul culminant al Evangheliei cuadruple. Mărturisirea lui Toma este mărturisirea Mariei și a apostolilor, dar ridicată, cu o octavă, mai sus.

Concluzia lui Ioan are un final deschis, totuși. În Ioan 20 ne mutăm de la Maria și apostoli, care Îl văd pe Iisus de Paști, la Toma, care Îl vede pe Iisus abia cu opt zile mai târziu. Dar Ioan, apoi, adaugă că cele scrise au avut ca destinatari pe cei care nu L-au văzut deloc pe Iisus. Toma Geamănul stă în locul nostru, și completează ritmul octavelor pascale: Maria Îl vede pe Iisus și îi anunță pe ucenici, iar ucenicii Îl văd și Îl mărturisesc lui Toma. Mărturia lor este demnă de încredere, așa că și noi, la rândul nostru, îl putem crede pe Toma pe cuvânt, când Îl vede și ne spune nouă despre El.

Întâlnirea lui Toma cu Iisus, cu prilejul octavei pascale, îi asigură pe cititorii lui Ioan că noua viață începută a opta zi nu este limitată doar la acei puțini care L-au văzut pe Iisus la început. După două milenii, sau zece, putem ști că “Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”, și, prin credință, să avem viață în numele Său. Nicio distanță temporală față de acel eveniment nu exclude pe nimeni de la întâlnirea cu un Dumnezeu rănit și înviat. A crede fără a vedea este a ridica credința lui Toma cu încă o octavă.

 

Articol apărut inițial la adresa: http://www.firstthings.com/web-exclusives/2014/04/easter-raised-an-octave, și tipărit cu permisiunea autorului.

Imaginea reprezentativă – pictura de Caravaggio, 1601, Schloss Sanssouci, Potsdam.