Demografia exilului

Dacă creștinii americani (sau români, n.trad.) sunt într-un fel de exil într-o țară cândva creștină, ar trebui să luăm în serios sfatul lui Ieremia: nu vă reduceți numărul, ci creșteți și înmulțiți-vă.

de Peter J. Leithart

Când Israelul a fost deportat în Babilon, ar fi trebuit să pară normal pentru evrei să nu întemeieze familii cu mulți copii, în speranța reîntoarcerii în Țară. Ar fi fost normal chiar să fie evitate căsătoriile, deoarece le-a fost greu să întrețină o soție și copii într-un fel de robie.

Instrucțiunile lui Ieremia au fost totuși altele, spunându-le să construiască case și să le locuiască, să planteze grădini și să le mănânce roadele (Ier. 29). Să ia soții, și să devină tați de fete și băieți, pentru ca aceștia, la rândul lor, să se înmulțească, nu să se înpuțineze (v. 5-6). La fel ca în Egipt, Israelul în Babilon trebuie să „se înmulțească, să crească și să devină foarte puternici, astfel ca țara să se umple de ei” (Ex. 1:7)

Așa cum arată și paralela cu Exodul, rezultatul nu este neapărat pozitiv pentru Israel. Faraonul s-a speriat de numărul mare de evrei, și a încercat să le pună piedici prin munca silnică (Ex. 1:11), și apoi prin genocid (Ex. 1:15-16), însă fără rezultatele scontate, pentru că poporul continua să crească. Așa că Faraonul a încercat un nou genocid. Nilul și-a schimbat culoarea de la sângele copiilor evrei, care a făcut pe Dumnezeu să se cheme răzbunătorul sângelui vărsat de poporul Său. Israelul a fost, în cele din urmă, eliberat, dar l-a costat trecerea prin moarte.

Dacă creștinii americani (sau români, n.trad.) sunt într-un fel de exil într-o țară cândva creștină, ar trebui să luăm în serios sfatul lui Ieremia: nu vă reduceți numărul, ci creșteți și înmulțiți-vă. Copiii voștri să se căsătorească, și încurajați-i să aibă copii pe care să îi disciplineze cu credincioșie. Cu o rată scăzută a natalității în America (și România, n.trad.), elementele ce țin de demografie ar fi de partea noastră. Dar nu uitați de Exod, pentru că s-ar putea ca viața să nu meargă numai în linie dreaptă. Unii, asemeni Faraonului, vor fi intimidați. Alții vor încerca să atace și să reducă ascultarea oamenilor față de credință.

Pentru creștini, elementele de demografie sunt, ca orice alt lucru, la umbra crucii.

 

Articol apărut inițial la adresa:

http://www.firstthings.com/blogs/leithart/2015/08/the-demographics-of-exile,

Și publicat cu permisiunea autorului.