Lăcuste și miere

de Peter J. Leithart

 

Ioan Botezătorul este prezentat în evanghelii ca o împlinire a promisiunii veterotestamentare că Dumnezeu își va trimite mesagerul, pentru a pregăti calea gloriei lui Dumnezeu (Isaia 40), și promisiunea de a-l trimite pe Ilie înaintea Sa pentru a întoarce oamenii la pocăință (Maleahi 4). Astfel, Matei ne spune că Ioan purta o curea de piele, la fel ca Ilie (2Regi 1:8), și o haină din păr de cămilă, aparent o haină tradițională pentru profeți (Zaharia 13:4). Matei mai citează din Isaia 40, și ne spune că Ioan a împlinit acea profeție.

Dar există câteva elemente în descrierea lui Ioan care nu par să se încadreze cu ușurință în aceste tipologii. Ni se spune că Ioan se alimenta doar cu lăcuste și miere sălbatică. Această dietă nu pare să se potrivească, la o primă privire, tipologiei lui Ilie, pentru că nicăieri nu ni se spune că Ilie ar fi consumat cele două feluri de mâncare. Mai mult decât atât, deși Isaia L-a descris pe Mesia ca hrănindu-se cu smântână (sau unt) și miere, el nu amintea lăcustele sau mierea în legătură cu „vocea care strigă în pustie”. Ne putem deci întreba, pe bună dreptate, ce importanță avea dieta lui Ioan?  Cum se potrivea această dietă ciudată cu locul lui Ioan în istoria răcumpărării?

Este uimitor faptul că, în cele mai multe pasaje din Vechiul Testament în care sunt amintite, lăcustele sunt consumatoare, și nu consumate. Într-adevăr, evreilor li se permitea să mănânce lăcuste (Levitic 11:22). Dar în general, ele nu apar ca hrană, ci ca devoratori. Egiptul a fost lovit cu plaga lăcustelor, care au consumat „fiecare plantă a pământului și toate fructele copacilor pe care grindina le-a lăsat” (Exod 10:15). Dumnezeu a amenințat că va trimite lăcuste care să consume toată sămânța pământului, dacă poporul Său nu Îl va asculta (Deut. 28:38), iar profeții au descris împlinirea acelei amenințări (ioel 1-2, Naum 3:15-17).

În mod semnificativ, în diferite pasaje, dușmanii Israelului sunt comparați cu lăcustele. Cea mai mare asemănare între acești dușmani și stolurile de lăcuste este numărul mare al fiecăruia (judec. 6:5, 7:12). În Ieremia 46:23 ni se spune că egiptenii, deși mulți la număr ca lăcustele, într-o zi nu vor mai fi.

Nu doar prin număr sunt comparate lăcustele cu popoarele inamice. Lăcustele sunt asemănătoare unor armate. În Proverbe 30:27 lăcustele sunt comparate cu o armată bine organizată, și această comparație este preluată de Ioel 1:4, în care diferite specii de lăcuste – rozătoare, roitoare, târâtoare etc. – sunt numite, și comparate cu o armată invadatoare (Ioel 1:6). Analogia dintre lăcuste și armate este și mai explicită în Naum, care le compară pe lăcuste cu voievozii, și pe mai-marii cetății cu ceata de lăcuste (3:15-17). Isaia 33:4 se referă la lăcuste ca la prădătorii care se grăbesc să prădeze.

Simbolismul armatelor de lăcuste este folosit în Ieremia 51:27, unde caii popoarelor care înfruntă Babilonul sunt comparate cu niște lăcuste „zbârlite”. Apostolul Ioan pare să facă aluzie la acest pasaj atunci când, în Apocalipsa, descrie lăcustele care ies din Abis și primesc putere (9:3). El descrie în detaliu aspectul exterior al lor: sunt ca niște cai pregătiți pentru război, poartă coroane pe cap, fețele lor sunt ca ale bărbaților iar părul, ca al femeilor, dinții lor sunt ca de lei, au platoșă, iar zgomotul pe care îl produc aripile lor este ca cel făcut de niște care de război, sau de cai pregătiți pentru luptă (9:7 ff).

Lăcustele din Apocalipsa 9 vin din Abis, și sunt, deci, demoni; sunetul produs de ele e ca și cel produs de carul glorios al lui Dumnezeu. Armata de lăcuste este o parodie demonică a gloriei lui Dumnezeu, un nor de anti-slavă, dacă vreți. Acest lucru aduce o nouă perspectivă asupra plăgii cu lăcuste și a armatelor de lăcuste din Vechiul Testament, și sugerează faptul că dușmanul real care îi susține pe toți cei care sunt împotriva Israelului au fost și sunt armatele demonice ale Satanei, tot așa cum armatele Israelului au mers la luptă insoțite de armate de îngeri. Războiul dus de Israel și dușmanii săi a fost un element vizibil al răboiului nevăzut dintre Mihail și Satana.

Pornind de la aceste fapte, am putea oare să fim într-o situație mai bună, pentru a înțelege de ce s-a hrănit Ioan cu lăcuste? James Jordan a explicat că în Scriptură a mânca înseamnă a incorpora. Domnul a „mâncat” jertfele de pe altar pentru a demonstra că cel care a adus jertfa a fost acceptat în părtășia cu Treimea, iar noi, când mâncăm pâinea și bem vinul Cinei, avem parte de carnea și sângele lui Hristos (1Cor. 10:16). Prin faptul că Ioan mânca lăcuste putem înțelege faptul că națiunile dominate demonic urmau să fie încorporate în noul Israel al lui Dumnezeu.

Cât despre celălalt element al dietei lui Ioan, mierea, este asociată cu Țara din Vechiul Testament (Exod 3:8, 17; 13:5). Se afirmă că mierea, de fapt, curgea din pământ. În mod asemănător, versetul din Psalmul 81:16 amintește de promisiunea lui Dumnezeu de a-și hrăni poporul cu miere care țâșnește din stâncă. În 1Sam 14, Ionatan mănâncă miere care iese din pământ. Faptul că Ioan mânca miere și lăcuste (probabil lăcuste înmuiate în miere) poate să simbolizeze încorporarea națiunilor-lăcustă în binecuvântările Pământului. Este semnificativ că ioan a pornit această slujire în deșert, în locurile pustii, unde a susținut promisiunile binecuvântărilor noii Grădini.

Punând toate cele de mai sus la un loc, se pare că dieta lui Ioan a simbolizat într-adevăr rolul său în istoria răscumpărării. Luca ne spune că Ioan a explicat ce înseamnă să fii soldat ne-evreu (3:14), „mâncându-i”  pe soldați în împărăție. Și, se pare că dieta aceasta este o parte a tipologiei lui Ilie prin care Noul Testament explică slujirea lui Ioan. Ilie a stat foarte mult în contact cu ne-evreii, și a fost o prefigurare a sosirii noului Israel. Slujirea lui Ioan marchează începutul împlinirii acestei tipologii, începutul unui nou Israel în care nu mai este nici evreu, nici grec.

 

 

Articol apărut inițial la adresa http://www.firstthings.com/blogs/leithart/2015/10/locusts-and-honey, și utilizat cu permisiunea autorului.