SEXUL ŞI RELIGIA EULUI. O PROVOCARE ADUSĂ PROIECTULUI DE ELIBERARE SEXUALĂ (3), de James Kalb

Prin urmare, diferite forme de spiritualitate personală şi sentimente faţă de „rădăcinile” noastre sunt permise atât timp cât nu au implicaţii sociale sau instituţionale. Religiile non-occidentale sunt şi ele favorizate cu un anumit scop, probabil deoarece favorizându-le se subminează ce a mai rămas din hegemonia creştină. Uneori, respectul faţă de lumea naturală influenţează economia, cum se întâmplă în cazul activismului legat de schimbările climaterice, atât timp cât aceste influenţe favorizează bunăstarea pe termen lung sau când costurile sunt mici în comparaţie cu valoarea socială a preferinţei pentru pasiune morală, de exemplu atunci când diferite zone sunt declarate sălbăticie pentru conservarea purităţii neîntinate a naturii.

Asemenea excepţii par discrete şi uşor de manevrat în timp ce ordinea liberală pare destul de stabilă. A avut un succes considerabil în dezvoltarea schimbărilor radicale care nu au fost determinate de consideraţii practice, ci de dogme care s-au dovedit imposibil de evitat, pe de o parte deoarece se prezintă ca libertate faţă de dogmă şi pe de alta deoarece insistă asupra unei alegeri libere şi individuale.

Cu toate astea, la fel cum se întâmplă cu sistemele politice şi religiile consacrate, liberalismul contemporan are slăbiciuni care vor ieşi la suprafaţă în cele din urmă. Noi nu putem să ne creem pe sine cu adevărat şi este imposibil să scăpăm de structurile naturale şi istorice. Drept consecinţă, încercarea de a nega natura şi istoria în favoarea auto-creerii omului înseamnă o tendinţă de a falsifica realitatea. Cu cât avansează liberalismul, cu atât tendinţa aceasta devine mai puternică.

Putem observa asta în demersurile absurde pe care le fac unii pentru a evita să vorbescă despre fiinţele umane ca fiind bărbaţi şi femei. Acest lucru nu reprezintă o falsificare inocentă, ci încercarea de a nega categoriile de bază prin care tinerii se pot orienta în timp ce se lasă din ce în ce mai mult dominaţi de instincte.

De asemenea, religiei liberale îi lipseşte abilitatea de a-şi întări legăturile de solidaritate, un defect deloc surprinzător având în vedere venerarea suveranităţii egoului. În mare, aceasta deghizează slăbiciunea, determinând oamenii să lupte pentru următoarea etapă de eliberare faţă de ameninţări reale sau imaginare a ce a fost deja obţinut. Este posibil ca această strategie să-şi piardă eficacitatea atunci când etapele succesive ale avansului liberalismului devin mai degrabă absurde decât motivante. Nu toată lumea tinde să-i ia în serios atunci când activiştii LGBT vorbesc pe faţă despre imperativul creerii unui „mediu sigur” pentru cei care „îşi pun sub semnul întrebării” sexualitatea în campusurile cluburilor country sau în universităţile de elită.

 

Diferenţele de statut social care nu corespund cu idealurile de guvernare, dar sunt necesare pentru funcţionarea sistemului pot, de asemenea, cauza probleme. În prezent, resentimentele care iau naştere din aceste diferenţe sunt difuzate de prosperitate şi propagandă. Cu toate acestea, diferenţele s-au mărit şi par predispuse să mai crească datorită competiţiei la nivel global şi abilităţii celor educaţi şi capabili să-şi organizeze vieţile pentru a avea o carieră în timp ce restul, cei aflaţi pe partea opusă, consideră că stilurile de viaţă şi comunităţile din care fac parte se duc de râpă. Răspunsul regimului liberal la această problemă este pregătirea oamenilor să adopte carierismul. Acest lucru ar putea funcţiona pentru unii, dar nu toată lumea poate fi peste medie şi unii oameni preferă să trăiască pentru familie, credinţă, moştenirea comunitară sau alte bunuri non-economice. Liberalismul este duşmanul acestor bunuri de fiecare dată când intră în conflict cu egoul suveran; oamenii s-ar putea să nu tolereze acest tip de agresiune la nesfârşit.

Odată cu instalarea crizei sociale sau a insatisfacţiei profunde, societatea liberală nu va mai putea rezolva problema într-un mod eficient. Negarea faptului că s-ar baza pe dogme înseamnă că nu poate reflecta şi nu poate ajusta convingerile de bază, ceva ce tradiţiile dogmatice conştiente au fost capabile să facă întotdeauna. În orice caz, aceste convingeri sunt prea simple şi prea abstracte, prin urmare prea categorice şi solicitante, pentru ca reforma bazelor să fie posibilă. Acestea stabilesc un standard comprehensiv pentru relaţiile interumane care pot da vina pe probleme doar în cazul unui liberalism insuficient. Duritatea şi brutalitatea sporadică a relaţiilor dintre persoane de sex opus, de exemplu, chiar şi în cadrul celor mai prestigioase universităţi, ia naştere din încercările liberale de a desfiinţa normele tradiţionale care reglementează relaţia cu propriile trupuri, şi din demontarea consecutivă a preceptelor sociale care ne învaţă cum sunt bărbaţii şi femeile, cum diferă unii de alţii, şi ce trebuie să aştepte unii de la alţii.

Insistând asupra faptului că aceste probleme trebuie supuse deciziei egoului suveran, devine imposibil să dăm ceasul înapoi şi să creăm un mediu mai primitor pentru ideile tradiţionale care, odată, ajutau oamenii – în special pe cei care nu făceau parte din elită – să creeze relaţii stabile şi productive care să stea la baza unor vieţi demne şi satisfăcătoare.

Nicio tendinţă nu poate obţine victorie deplină şi nici nu poate dura la infinit. Acest lucru se aplică şi liberalismului din prezent. Cu cât este mai mare eliberarea promisă, cu atât sunt mai puţin convingătoare pretenţiile că acest lucru ar fi necesar pentru depăşirea habotniciei precum şi a altor influenţe antiliberale din trecut.

La un moment dat, oamenii vor începe să dea vina pe liberalism pentru dificultăţile cu care se confruntă, uneori pe bună dreptate dar alteori nu, dat fiind că societăţile sunt imperfecte şi a fi om înseamnă a suferi. Liberalismul îşi va pierde sprijinul de care are nevoie pentru a exista, şi oamenii se vor întoarce la un stil de trai mult mai ancorat în realitate. Vor reveni asupra unei forme a divinităţii, alta decât egoul divin, şi va lua naştere o raţiune morală care va avea un loc şi pentru structurile naturale.

Fără îndoială, drumul de întoarcere va fi lung şi plin de obstacole dar la momentul de faţă, cererile pentru o dogmatică liberală devin din ce în ce mai puternice. Pentru moment, cei care nu aderă la religia liberală trebuie să se gândească foarte bine la cum pot limita excesele acestor tendinţe actuale şi cum pot păstra ceva mai bun pentru generaţiile viitoare.

Primul pas în luptă este să alungăm falsitatea ideii persistente cum că liberalismul ar fi o metodă non-dogmatică de acceptare a varietăţii de opinii şi stiluri de viaţă. Dezbaterile culturale sunt întotdeauna conflicte între ortodoxii. Propriile dezbateri despre sex, căsătorie şi familie trebuie înţelese ca ceea ce sunt, şi nu ca reprezentând conflicte dintre dogmatica iraţionalului pe de o parte şi toleranţa şi adevărul pe de alta. Acest lucru este mai uşor de făcut acum, când o întreagă generaţie a fost crescută sub regimul corectitudinii politice. O reacţie împotriva regimului este deja vizibilă printre tineri. Este nevoie de transformarea nemulţumirii faţă de abandonarea grijii faţă de problemele publice într-un angajament constructiv şi raţional.

Se pare, deci, că războiul cultural nu s-a sfârşit. Abia a început să fie înţeles aşa cum este cu adevărat.

 

Apărut inițial în revista First Things. Tipărit cu permisiunea revistei amintite.