SEXUL ŞI RELIGIA EULUI. O PROVOCARE ADUSĂ PROIECTULUI DE ELIBERARE SEXUALĂ(2)

Să ne gândim, de exemplu, la consecinţele din ce în ce mai evidente a principiului conform căruia discriminarea este determinată din punctul de vedere al persoanei care s-a simţit discriminată, şi nu pe baza unui criteriu obiectiv. Standardele ce ţin de culoare, sex şi merite, care erau înainte considerate ca opozabile discriminării, au fost înlocuite de incluziune, dreptul tuturor de a face parte dintr-o societate care-i acceptă. Modul de percepţie a victimei, şi nu circumstanţele factuale sau atitudinile celorlalţi este ceea ce determină ce este el/ea; lumea ar trebui să îl/o creadă pe cuvânt şi să îl/o sărbătorească în conformitate cu identitatea aleasă. Orice altceva înseamnă discriminare.

de James Kalb
Decembrie 2014

Continuare a părții 1

Dacă, de exemplu, aruncăm o privire asupra principiilor legale, putem observa că din ce în ce mai mulţi acordă întâietate deciziilor individuale asupra naturii sau istoriei. Natura este un obstacol ce trebuie depăşit, şi o istorie de asupriri nu merită altceva diferit. Astfel că, în prezent, tribunalele se bazează pe ipoteza că din rolurile sexuale tradiţionale nu se mai poate învăţa nimic, și nici din legislaţia veche privind moralitatea publică, cu excepţia a ceea ce trebuie evitat. Acesta este motivul pentru care tribunalul Windsor a tratat căsătoria ca fiind o simplă construcţie cu rolul de a facilita scopurile celor care aleg să beneficieze de ea. Nu ar putea însemna mai mult decât atât şi nici nu îşi poate continua legitimitatea având în vedere noua religie a egoului.

 

Putem să abordăm situaţia şi dintr-o perspectivă instituţională. Oamenii aflaţi la conducere în prezent doresc să organizeze societatea ca un sistem raţional, universal şi tehnologic a producţiei şi consumului. Acest scop îi face să vorbească despre oameni ca fiind consumatori, resurse umane sau poate persoane cu drept de vot ţinuţi în frâu prin mesaje constante. Drept urmare, au foarte puţine motive să perceapă oamenii ca pe nişte persoane cu o istorie proprie, familie, din moment ce le este mai uşor să-i vadă ca pe componente interschimbabile ale sistemului. Aceleaşi elite au tendinţa să creadă că toată lumea le împărtăşeşte perspectiva asupra vieţii, fiind motivaţi în primul rând de carieră şi de prospectul de a alege dintre produsele puse la bătaie de acest sistem.

Drept urmare, nu trebuie să ne gândim că suntem conduşi de oameni care şi-au creat propria filosofie a egoului suveran. Ideile lor se bazează doar pe statutul social organizat pe baza principiilor economice, administrative şi birocratice care încurajează ideea conform căreia imaginea omului este ego pur, fără legături intrinseci sau calităţi, care se defineşte pe sine şi îşi stabileşte binele prin alegerile pe care le face. De aceea visele tinerilor, în special ale celor săraci sau provenienţi din familii cu probleme, au o greutate retorică. Fiecare dintre noi, indiferent de care ne sunt dezavantajele, trebuie să fie capabil să-şi transforme în realitate viziunea propriului viitor, chiar dacă acea viziune este o creaţie pur subiectivă şi nu are nicio cale evidentă de îndeplinire. „A-ţi trăi visele” reflectă un triumf al suveranităţii egoului asupra realităţii, motiv pentru care suntem impresionaţi de ambiţiile sale.

 

Liberalismul este faimos de precaut şi de moderat, camuflându-şi dogmele şi protejându-le de critică, negând că acestea există. Pare ciudat că a devenit ceva asemănător cu religia. Cu toate acestea, se bazează la fel de mult ca orice alt tip de societate, pe înţelegerea comună a ceea ce contează, a ceea ce este real, drept, şi ceea ce justifică sacrificarea vieţii. Aceste idei, la fel ca gramatica unei limbi, formează un sistem datorită căruia este posibilă discuţia coerentă. Acestea determină care sunt argumentele câştigătoare şi care sunt opiniile ce se pot exprima în public.

 

 

La fel ca şi în alte societăţi în care au fost amestecate elemente diferite şi uneori contradictorii, perspectiva religioasă caracteristică liberalismului a fost în general amestecată cu alte tendinţe. De exemplu, în America, un protestantism moralizator care punea accept pe valorile familiale a fost considerat unul dintre elementele indispensabile unei societăţi libere. Dezvoltările recente au indicat că, în sfârşit, liberalismul abandonează asemenea conexiuni şi devine mult mai clar o deificare a subiectivităţii umane.

Să ne gândim, de exemplu, la consecinţele din ce în ce mai evidente a principiului conform căruia discriminarea este determinată din punctul de vedere al persoanei care s-a simţit discriminată, şi nu pe baza unui criteriu obiectiv. Standardele ce ţin de culoare, sex şi merite, care erau înainte considerate ca opozabile discriminării, au fost înlocuite de incluziune, dreptul tuturor de a face parte dintr-o societate care-i acceptă. Modul de percepţie a victimei, şi nu circumstanţele factuale sau atitudinile celorlalţi este ceea ce determină ce este el/ea; lumea ar trebui să îl/o creadă pe cuvânt şi să îl/o sărbătorească în conformitate cu identitatea aleasă. Orice altceva înseamnă discriminare.

 

Şi, din nou, sexul şi trupul sunt puse în discuţie. Aceasta face parte dintr-un raţionament deja discutat – ameninţarea pe care o reprezintă puterea instinctelor noastre faţă de pretenţiile egoului de suveranitate asupra tuturor lucrurilor. Libertatea sexuală a fost scoasă în evidenţă, deoarece argumentelor economice, administrative şi birocratice care ne domină lumea nu îi dau importanţă, astfel că au foarte puţine cereri limitatoare dincolo de interzicerea constrângerii şi încurajarea unei igiene corespunzătoare. Aşa că dacă în zilele noastre Bradley Manning declară că este de fapt femeie, atunci este femeie, deşi una care are corp de bărbat. Dacă ai susţine contrariul, ar însemna să-i negi umanitatea şi să-i respingi dreptul suveranităţii subiectivismului individual. Şi să-ţi permiţi, dat fiind că recunoaşterea costă puţin mai mult decât emiterea unui nou certificat de naştere – în afară de respingerea tradiţiilor fundamental culturale şi falsificarea realităţii fizice. Dar asta nu afectează cu nimic schimbarea şi dreptul de auto-definire; le promovează.

 

Transexualitatea non operativă este o relativ o dezvoltare recentă, dar abordarea pas-cu-pas care a condus la recunoaşterea unei astfel de identităţi este tipic liberalistă. Alte forme de modernism politic au folosit violenţa revoluţionară într-o încercare de a aduce ordinea socială în linie cu înţelegerea modernă şi tehnologică a realităţii. Această abordare a dat naştere unor experimente utopice inumane şi de scurtă durată.

Liberalismul a avut un succes mai mare în ceea ce priveşte preferinţele pentru lege, procese şi judecată. Abordarea se inserează lent dar bine. Legea se purifică singură, conform afirmaţiei lui Ronald Dworkin, şi aplicarea principiilor sale devine din ce în ce mai clară. Procesul a fost susţinut de organizarea social modernă şi diversitatea culturală a celor care au legătură cu asta. Efectul principal, care acum se răsfrânge asupra noastră, este transformarea unei societăţi liberale într-un stat ideologic care o neagă. Acest nou stat nu recunoaşte existenţa niciunei restricţii în încercarea de remodelare a omului şi a lumii de dragul libertăţii de a ne defini pe sine într-o lume în acord cu preceptele individuale a ceea ce suntem „cu adevărat” – fără nicio restricţie, cu excepţia celor care servesc preferinţei de avansare lentă, varierea tacticilor şi aplicarea tehnicilor terapeutice, astfel încât schimbările să fie realizate cu un minimum de fricţiune şi de discomfort.

 

Acestea sunt, fără doar şi poate, limitele liberalismului contemporan şi a religiei egoului liber şi fără constrângeri. De fapt, nu încearcă să includă pe toată lumea în tot. Discriminarea şi excluderea din motive de bogăţie, statut birocratic şi studii, sunt acceptate deoarece sunt considerate ca fiind necesare pentru funcţionarea unei societăţi comerciale şi birocratice. Nimeni sus pus nu se îndoieşte de faptul că SAT reprezintă o bază legitimă pentru discriminare şi recompensare. Cum altfel pot fi recrutaţi şi pregătiţi oamenii care trebuie să conducă sistemul? Se interzice însă excluderea pe baza calităţilor şi relaţiilor care nu au o relevanţă imediată pentru scopuri, precum cele legate de formele familiale şi culturale ale comunităţilor.

 

De asemenea, noua religie funcţionează cel mai bine în domeniul în care a luat naştere, viaţa publică a societăţii industriale Occidentale. Viaţa umană reprezintă mult mai mult decât atât, astfel încât există presiuni constante din partea altor tendinţe de gândire şi simţire. Religia, familia şi loialităţile etnice vor insista dacă diferenţele nerecunoscute dintre rolurile bărbaţilor şi ale femeilor vor continua să influenţeze oamenii. Liberalismul se ocupă de problemă, permiţând ca stilurile tradiţionale de viaţă să aibă anumite roluri, cel puţin în cazul în care consecinţele practice pot fi strict limitate sau întoarse în avantajul marelui proiect general.

(Va continua.)

Articol publicat inițial în revista First Things. Tradus și publicat cu permisiunearevistei amintite.