Lumina din Lumină

Doamne, câtă pace şi linişte divină
Se-aşază-n trupul meu de tină,
Atunci când mă rog şi mă-nchin Ţie
Mă simt frântură de lumină vie!
O lumină care zăvorăşte păcate
După zăbrelele luminii curate.
Doamne, eu sunt om, din omul plin de vină,
Dar Tu m-ai făcut să fiu lumina din Lumină.
(Lumina din lumină, de Călin Pop)