VIRGINITATE SUBVERSIVĂ, de Sarah E. Hinlicky

Octombrie 1998

Bine, recunosc: am douăzeci şi doi de ani şi încă sunt virgină. Nu din lipsă de oportunităţi, mândria mea simte nevoia să menţioneze. Dacă m-aş fi simţit vreodată împovărată de inocenţa mea învechită, aş fi găsit pe cineva să rezolve problema. Dar n-a fost cazul. Cultura mainstream mă învaţă că acest lucru, virginitatea mea târzie, s-a întâmplat din cauza a cine ştie ce forţă opresivă, poate mi-a fost teamă de bărbaţi, de Dumnezeu, sau că voi fi prinsă. Poate că într-o anumită măsură este adevărat, din moment ce îmi vin în minte câteva lucruri care m-au influenţat să rămân virgină. Mama m-a învăţat că respectul de sine necesită auto-control, şi tata m-a învăţat să cer acest lucru şi de la bărbaţi. Sunt destul de informată încât să bănuiesc că metodele contraceptive nu sunt suficiente întotdeauna pentru prevenirea unei sarcini nedorite sau boală, şi consider că avortul ucide. Urmez doctrina creştină a regulilor şi promisiunilor, ceea ce înseamnă că vechile porunci sunt importante pentru conştiinţa mea. Şi sunt suficient de naivă încât să cred în iubirea permanentă, exclusivă şi divină dintre un bărbat şi o femeie, o iubire atât de preţioasă încât mă motivează să-mi ţin picioarele strânse în cele mai tentante situaţii.

În ciuda tuturor acestor lucruri, încă mă mai consider feministă, din moment ce virginitatea reprezintă un motiv de respect pentru o femeie atât de hotărâtă. Dar am descoperit că feminismul din ziua de azi nu prea mai ţine cont de asta. Au fost vremuri când am fost destul de naivă încât să caut literatură printre publicaţiile feministe care m-ar fi putut susţine în decizia luată. (La urma urmei, totul ţine de alegere, nu?). Lipsa de informaţii despre virginitate te-ar putea determina să crezi că este un subiect tabu. Dar, eu am fost destul de norocoasă încât să descopăr un scurt articol despre asta în volumul despre feminism, Our Bodies, Ourselves. Cea mai recentă ediţie a acestei cărţi prezintă o atitudine mai pozitivă decât ediţia anterioară, şi anume, recunoaşte virginitatea ca fiind o opţiune legitimă şi nu un rezultat al patriarhatului. Cu toate acestea, în mai puţin de o pagină, se presupune că acoperă întreaga experienţă şi emoţiile asociate cu virginitatea, care, se pare, înseamnă pur şi simplu noţiunea conform căreia femeia ar trebui să aştepte până când se va simţi pregătită să-şi exprime sexualitatea. Asta este tot ce se poate spune despre subiect. Aparent, exprimarea sexuală are loc doar în timpul şi după contactul sexual genital. Alte lucruri mai subtile – precum plăcerea unei femei de a găti, sau tendinţa de a plânge la filme, sau instinctul matern, sau strângerea unei garderobe care trezeşte invidie, sau un sărut de noapte bună pasional – toate acestea sunt considerate demonstraţii neadecvate ale identităţii sexuale. Mesajul subtil ce reiese din Our Bodies, Ourselves  este destul de clar: atât timp cât femeia este virgină, ea este complet asexuală.

În mod surprinzător, această atitudine s-a infiltrat în modul de gândire a multor femei de vârsta mea, care sunt mult prea noi în pânza de minciuni a maturităţii încât să ştie prea multe. Una dintre cele mai clare amintiri este o conversaţie cu o prietenă foarte bună despre aberaţiile mele despre virginitate despre care credea că sunt ciudate. Ea vorbea cu o altă amică despre detaliile experienţelor sexuale avute. Într-un final, după ceva timp, prietena mea mi-a spus deodată:

– Dar tu cum poţi?

Puţin luată prin surprindere, i-am răspuns:

-Ce să pot?

– Ştii tu, a spus ea poate cu ceva reţineri în utilizarea cuvântului cu „V”. Încă nu te-ai … culcat cu cineva. Cum poţi? Nu îţi doreşti asta?

Întrebarea ei m-a intrigat, pentru că nu avea legătură cu subiectul. Desigur că îmi doresc – ce întrebare ciudată! – dar dorinţa nu este cel mai potrivit lucru de avut în vedere când vorbim despre un comportament moral. Mi-am asigurat prietena îngrijorată că libidoul meu era în regulă, dar a trebuit să-i ofer un motiv foarte bun pentru care am ţinut cont de inhibiţii în toţi aceşti ani. I-am enumerat motivele obişnuite – sănătate emoţională şi fizică, motive religioase, „păstrarea”până la căsătorie – dar nu a convins-o nimic până când n-am spus: „Presupun că nu ştiu ce pierd.” Asta a mulţumit-o şi a încheiat conversaţia.

Pe de o parte, sigur, nu  ştiu ce pierd. Dar adesea, cei care ştiu ce pierd merg până într-acolo încât vor să se asigure că nu pierd lucrurile astea pentru prea multă vreme. Pe de altă parte, însă, mă pot gândi la destul de multe situaţii în care nu ştiu ce pierd: suferinţă, trădare, nerăbdare, dezamăgire, teamă, suspiciune, furie, confuzie şi groaznicul sentiment de a fi fost folosită. Acestea sunt doar aspecte emoţionale; pe lângă astea mai sunt bolile, sarcinile nedorite şi avortul. Drept dovadă, prietena mea a suferit enorm după ce a fost trădată la o lună sau două după ce-am avut discuţia mai sus menţionată. S-a dovedit că bărbatul în cauză se culca bucuros cu ea, dar nu vroia să aibă „o relaţie adevărată”- un adevăr trist pe care l-a descoperit după ce s-a culcat cu el.

Potrivit informaţiilor feministe pe care le-am cules, sexualitatea poate fi înţeleasă prin conceptele gemene de putere şi alegere. Nu este o problemă aşa simplă şi biologică despre a da naştere copiilor, şi nici nu se referă la noţiunile mai elevate despre intimitate şi încredere.

Uneori pare ca şi când actul în sine n-ar trebui să fie distractiv. Scopul sexualităţii feminine este de a exercita putere asupra bărbaţilor neajutoraţi, de a controla, de a se răzbuna, de a obţine plăcere sau de a forţa un angajament. O femeie care nu se exprimă din punct de vedere sexual, este deci prada unei societăţi dominate de bărbaţi, care are ca scop împiedicarea femeilor să devină puternice. Astfel, prin comparaţie, o femeie activă din punct de vedere sexual îşi descoperă şi îşi exercită puterea asupra bărbaţilor pentru dezvoltarea ei personală.

Asta este o minciună absurdă. Un asemenea război al sexualităţii are ca rezultat doar victorii pyrrhice. Este un preambul al dezastrului, în special pentru femei. Nu bărbaţii sunt cei care rămân însărcinaţi. Şi cine-a mai auzit de vreun bărbat care să cumpere cine ştie ce revistă mondenă ca să afle secretul agăţării unei neveste? Sacrificiul şi renunţarea la putere sunt naturale în cazul femeilor – întrebaţi orice mamă – şi mai sunt şi secretul feminităţii lor. Presupunerea că agresivitatea şi puterea sunt singurele opţiuni pentru succesul femeilor din punct de vedere sexual, a deschis uşa bărbaţilor prădători. Acest dezechilibru al puterii devine din ce în ce mai instabil într-o societate cu o cultură superficială.

Virginitatea este alternativa de preferat într-un sistem de reciprocă exploatare. Dacă refuzi să joci, scapi de ciclul nemilos de câştiguri şi pierderi. Promiscuitatea ambelor sexe intreţine acest război deghizând infidelitatea şi egoismul ca libertate şi independenţă şi dând vina de la unul la altul. Dar nimeni nu poate afirma că are sub control o virgină. Virginitatea nu reprezintă o modalitate de exprimare a puterii cu scopul de a manipula. Este refuzul de a exploata şi de a fi exploatat. Este  puterea adevărată şi responsabilă.

Dar asta înseamnă mai mult decât scăpare. Virginitatea înseamnă mai mult decât evitarea etichetei feministe de „mironosiţă”. O femeie virgină este obiectul dorinţei interzise. Este cu atât mai dorită cu cât nu poate fi obţinută. Feminismul a propagat minciuni în apărarea propriei promiscuităţi, şi anume, că virginitatea nu înseamnă putere sexuală. Din contra, persoanele virgine au o putere extraordinară şi neobişnuită. Motivele unei virgine nu pot fi puse sub semnul întrebării. Puterea ei vine dintr-o sursă dincolo de poftele tranzitorii. Sexualitatea ei este dedicată speranţei, viitorului, iubirii maritale, copiilor şi lui Dumnezeu. Virginitatea ei este în acelaşi timp o declaraţie matură de independenţă faţă de bărbaţi. Îi permite femeii să devină o persoană întreagă pe cont propriu. Nu are nevoie de un bărbat cu care să intre în competiţie sau care să completeze ceea ce ei îi lipseşte. De fapt, lucrurile sunt foarte simple. Indiferent de cât de minunat, încântător, frumos, inteligent, atent, bogat sau convingător este el, pur şi simplu nu poate să o aibă. O virgină nu poate fi posedată. Desigur, există femei care au încercat să îşi susţină independenţa faţă de bărbaţi optând pentru sexualitatea lesbiană. Dar asta înseamnă un alt mod, poate unul mai dur, de a-şi respinge feminitatea. Sexele se definesc prin celălalt. Lesbianismul reduce la tăcere modelul celuilalt aducând feminitatea într-o mare formată din acelaşi lucru şi în procesul de pierdere a tuturor diferenţelor care fac ca o femeie să fie feminină.

Virginitatea preţuieşte simplu şi onest ceea ce este valoros şi unic la o femeie.

Astfel, războiul puterii este o alegere. Din  nou, feministele presupun că femeile puternice din punct de vedere sexual vor fi capabile să-şi aleagă singure soarta. Şi, din nou, asta este o minciună. Nimeni nu poate să controleze sexul în afara unei căsnicii. Nicăieri nu este mai vizibil acest lucru decât în declinul societăţii noastre de după revoluţia sexuală. Acum ceva timp în urmă, am văzut la televizor o reclamă despre noul şi inovatorul „prezervativ feminin”. O purtătoare de cuvânt vorbea cu bucurie la o conferinţă de presă despre libertatea pe care o oferă această descoperire femeilor. „Femeile au acum putere de negociere” spunea ea. „Dacă bărbatul refuză să îşi pună prezervativ, femeia poate să spună, bine, atunci îmi voi pune eu!” Am rămas uimită de entuziasmul cu care prezenta acea nouă descoperire. De ce oare doi oameni care urmează să aibă contact sexual ar sta să dezbată astfel problema? Ce alegeri atrăgătoare li s-au pus dinainte!

Realitatea crudă este, din păcate, că nu se mai pune problema liberului arbitru atunci când femeile trebuie să convingă bărbaţii să le iubească şi trebuie să se convingă pe sine că nu sunt mai mult decât „bunuri folosite”. Am cunoscut atât de multe femei tinere pentru care activitatea sexuală aleasă cu bună ştiinţă înseamnă un scurt moment de plăcere – chiar dacă – este urmat de efectele nedorite de nesiguranţă paralizantă, furie pe bărbatul în cauză şi ura de sine care nu a fost încă înţeleasă nici măcar de analistele feministe.

Aşa numita libertate sexuală înseamnă de fapt să declari că eşti disponibilă pe gratis, prin  urmare, nu ai nicio valoare. „A alege” astfel de libertate este un fel de a spune că nu valorezi nimic.

Unii oameni susţin că sexul nu este atât de serios şi de important, ci reprezintă doar o activitate recreaţională nu foarte diferită de ping-pong. Eu nu cred asta nici pentru o secundă. Am înţeles mai bine ce mi-a spus o femeie despre forţa distrugătoare a sexualităţii scăpate de sub control atunci când eu însămi am fost pusă în situaţia de a fi presată să dau curs pretenţiilor sexuale ale unui bărbat. Am discutat despre asta cu o prietenă şi în cele din urmă mi-a spus: „Nu o fă. Până acum ai luat numai decizii bune iar eu le-am luat pe cele proaste. Ţin atât de mult la tine încât nu vreau să văd că ajungi în situaţia mea.” Desigur, asta m-a determinat să iau decizia corectă.

Sexul contează; este foarte important; pot doar să sper că cei care neagă acest lucru îşi vor da seama de greşeală înainte să îşi facă şi mai mult rău.

Este de necrezut că feminismul a propagat minciuni atât de distructive pentru femei. A creat iluzia că fără comportament sexual nu te poţi descoperi pe sine. Nu numai că este o minciună grotească dar este şi una foarte plictisitoare. În afară de faptul că respinge toate bogăţiile lumii în afara sexualităţii, acest fals concept a limitat îngrijorător gama relaţiilor dintre oameni. Ni se spune că prietenia dintre un bărbat şi o femeie este doar o faţadă până când aceştia ajung unul în patul celuilalt. Romantismul este o modalitate naturală şi lăudabilă a iubirii dintre femei şi bărbaţi, dar nu este singura opţiune. Şi, în atmosfera de competitivitate sexuală, iubirea romantică abia dacă îşi mai merită denumirea. Virginitatea, pentru care care îşi doresc iubire maritală, înseamnă solidaritate şi permanenţă, crează o atmosferă de sinceritate şi descoperire înainte de consumarea necesară şi dorită. Unde feminismul vede libertate faţă de bărbaţi şi punerea corpului la dispoziţia lor într-un joc bizar de auto-înşelăciune, virginitatea recunoaşte vulnerabilitatea, adesea trecută cu vederea, inimilor bărbaţilor şi caută o modalitate de a-i iubi cu adevărat.

Nu înţeleg şi mă deranjează că feminismul nu a recunoscut până acum valoarea şi puterea virginităţii. Tind să cred că planurile feministe sunt mai degrabă concentrate pe cultura autonomiei şi pe darwinism sexual decât pe dezvoltarea naturală a femeilor. Desigur, virginitatea este o luptă împotriva tentaţiilor şi adesea cultura populară optează pentru calea cea mai uşoară în locul luptei pentru dezvoltarea caracterului. Rezultatul sunt femeile superficiale formate de alegeri fără sens, demne de a fi stereotipizate, şi nu femei cu un caracter lăudabil demn de respect.

Poate virginitatea pare puţin cam rece, trufaşă şi nemiloasă. Dar virginitatea nu are astfel de cereri, sau poate nu are niciun fel de cerere. Promiscuitatea oferă o soartă  mult mai rea. Am o prietenă foarte dragă care, din păcate, a trecut mai mult ca mine prin viaţă. Conform standardelor feministe ar trebui să fie mândră de cuceririle ei şi pregătită de următoarele, dar de cele mai multe ori, nu este. Am aflat mai multe despre suferinţa din inima ei în timpul unei conversaţii la telefon când speculam despre viitorul nostru. De obicei vorbeam despre călătorii exotice, aventuri şi doctorate. De data asta, însă, subiectul a fost altul. Mi-a spus că de fapt îşi dorea foarte mult să trăiască la o fermă din Connecticut, să crească o hoardă de copii şi să brodeze mileuri. Este un vis drăgut, lipsit de ambiţii şi domestic. Dar scurtele relaţii sexuale pe care le-a avut nu au adus-o mai aproape de visul ei şi i-au lăsat puţine speranţe că va avea vreodată parte de asta. Încerc să fiu sinceră: nici pe mine nu m-a adus virginitatea aproape de a traiul la o fermă din Connecticut. Inocenţa sexuală nu îţi garantează că nu vei avea inima frântă.

Dar există o diferenţă crucială: n-am pierdut o parte din mine pentru cineva care şi-a bătut joc, a respins-o, sau poate nu i-a păsat de ea.

Sper din toată inima că nu voi fi virgină toată viaţa. Din contra, angajamentul meu subversiv de a rămâne virgină este de fapt pregătirea pentru un alt angajament, pentru iubirea exclusivă faţă de un bărbat. Recunosc, iubirea presupune o mică frustrare: încă nu am cunoscut bărbatul potrivit (cel puţin, nu din câte ştiu eu). Dar am speranţa că asta se va întâmpla.

Articol apărut inițial în revista First Things. Tradus și publicat cu permisiunea revistei menționate.