A rămâne definitiv „în afară”

A rămâne definitiv „în afară” e, așadar, un destin rezervat strict celor care ratează întâlnirea cu inevidența luminoasă a Împărăției, care refuză, din principiu, să pășească înăuntru. După 2Corinteni 4,3-4, acest refuz e rezultatul împletirii dintre mineralizarea conștiinței individuale și intervenția prințului acestei lumi („... dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor...”). Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus.