„Omul cu simțul indignării răzuit” – editorialul numărului 3

Pe omul fără papilele gustative îl depistăm prin inspectarea limbii sale cu lupa. Pe omul cu simţul indignării răzuit îl ghicim după absenţa reacţiei etice. Lui totul i se pare întotdeauna OK, se acomodează fără tresărire oricui şi la orice, nimic nu i se pare nepotrivit cu demnitatea să, într-un cuvânt, nimic nu îl degradează. Or, ideea că totul merge şi nimic nu este cu adevărat grav, cel puţin în lumea în care am fost născuţi, este o consecinţă a pierderii puterii de a discrimina între bine şi rău şi adevăr şi fals.

Acestea sunt cuvintele lui Horia Român Patapievici, “omul de ştiinţă, teologul nemărturisit, moralistul neşovăitor” (Virgil Ierunca), din cartea să „Cerul văzut prin lentilă“. Lipsa reacţiei etice şi a demnităţii umane, repudierea valorilor occidentale, în esenţă creştine, sunt semnalele date de spaţiul urban din ţară, ca o consecinţă a adoptării conştiincioase a noilor principii după care se ghidează Occidentul.

Românii au stat cu jugul lui Ceauşescu pe grumaz 25 de ani, răbdând lipsuri inimaginabile pentru o ţară europeană.  Iar acum, după alţi 25 de ani de „democraţie“, asistăm la abuzurile, nesimţirea şi aroganţa unei pletore de ceauşeşti mititei, agramaţi şi oportunişti, de lăcuste nesătule, care ne-au amanetat şi prezentul şi  viitorul, în numele democraţiei, economiei de piaţă şi mondializării. Şi, la fel ca înainte de 1989, tăcem şi răbdăm. Deosebirea e că acum suntem  anesteziaţi de televiziuni complice şi emisiuni inepte, de vitrine şi etichete colorate.

Dar, la fel cum a existat un decembrie 1989, a existat şi un noiembrie 2015. Când emoţia populară a scos din nou românii în stradă. Ei au dorit plecarea de la guvernare a celor care păreau eterni, netulburaţi, în fruntea ţării. Aceşti români au suportat inconfortul moral care a apărut cu ani în urmă şi care a crescut treptat, până a ajuns de nesuportat. Ei nu au acţionat imediat, atunci când au observat că viaţa li se deteriorează pe zi ce trece, de frica necunoscutului adus de schimbare. Le-au trebuit alţi 25 de ani ca să conştientizeze faptul că ţara nu merge în direcţia bună şi că trebuie să ia atitudine. Inconfortul stării în care erau a devenit mai deranjant decât frica de necunoscut. Şi atunci au ieşit în stradă.

La fel se întâmplă în propria noastră viaţă.  Putem avea obiceiuri rele de care nu putem scăpa şi de care nu credem că vom scăpa vreodată. Ne complacem în diete nesănătoase, atitudini scandaloase, vorbire nedemnă, vicii chinuitoare şi costisitoare, ura, minciună, egoism, invidie, mândrie, sedentarism, fără să dorim să ne eliberăm de ele, chiar dacă aceste flageluri ne distrug viaţa.
Ce bine ar fi să ajungem în punctul în care, asemenea demonstranţilor din stradă, după ce devenim conştienţi de ele, să nu le mai putem suporta şi să alegem binele, învingând durerea schimbării prin repulsia faţă de ceea ce suntem.