DE CE VIRGILIU ÎNCĂ MERITĂ CITIT (ALĂTURI DE ROBERT P. GEORGE), de Carl R. Trueman

Mascarea vinei prin limbajul convenţional domestic. Didona vrea să treacă peste limitele moralităţii sexuale – îşi vrea bărbatul şi îl vrea acum; dar vrea şi să fie respectată din punct de vedere social.

12.2.13

Peter Jones, distins clasicist şi editor al rubricii “Ancient and Modern[1]” pentru The Spectator a publicat (chiar în perioada Crăciunului în Marea Britanie, cel puţin) o carte distractivă şi nouă despre Roma Antică: Veni, Vidi, Vici: Tot ce ţi-ai dorit vreodată să ştii despre Romani dar ţi-a fost teamă să întrebi Este vorba despre acel tip rar de carte: uşor de citit, dar plină de informaţii, o lectură ideală pentru relaxare.

Modul în care Jones a abordat aceste lucruri, asemeni lui Augustus, mi-a amintit de Eneida lui Virgiliu, o carte la fel de plină de citate memorabile şi înţelepciune perenă ca oricare dintre scrierile lui Shakespeare. Nu m-a dezamăgit: iată, din cartea IV mi-a reamintit că nu avocaţii moderni ai divorţului de comun acord au schimbat definiţia căsătoriei ci Didona, regina blestemată a Cartaginei.

Surprinsă de o furtună în timp ce se afla la vânătoare, Didona şi Eneas s-au refugiat într-o peşteră, în care, lăsându-se purtaţi de un impuls de moment, şi-au consumat relaţia. Este o scenă demnă de toată admiraţia: actul se petrece sub privirile diferitelor zeităţi şi a unui grup de nimfe care chicoteau din vârfuri de munte. Un act frenetic şi dionisiac, ar spune unii. Dar Virgiliu adaugă următoarele:

neque enim specie famave movetur,/nec iam furtivum Dido meditatur amorem:/coniugium vocat, hoc praetexit nomine culpam.

“Didona nu este impresionată de înfăţişare sau reputaţie, şi nici nu vrea să-şi ţină iubirea secretă. O numeşte ‘căsătorie’; nume sub care îşi ascunde vina.”

Au trecut câţiva ani de când am citit ceva de Virgiliu, dar cred că încă se dezbate dacă şi-a folosit poezia cu scopul de a întări politicile morale conservatoare din timpul domniei lui Augustus sau dacă, într-un mod subtil şi ironic, încerca să le submineze. Indiferent de concluzie, aceste câteva rânduri sunt importante, indiferent de ambiguitatea ce înconjoară intenţia autorului. Să utilizezi limbaj din sfera căsătoriei pentru a face referire la o relaţie auto-orientată, întemeiată pe dorinţe sexuale şi de scurtă durată? Seamănă foarte mult cu fenomenul observat recent de Robert P. George şi nu numai. Se pare că Virgiliu face trimitere la ceva foarte profund: Motivul este mascarea vinei prin limbajul convenţional domestic. Didona vrea să treacă peste limitele moralităţii sexuale – îşi vrea bărbatul şi îl vrea acum; dar vrea şi să fie respectată din punct de vedere social.

Aceasta pare să fie o perspectivă convingătoare asupra naturii umane. Ne place să încălcăm reguli dar, de asemenea, ne place să fim respectabili şi de fapt, să nu ne simţim deloc vinovaţi. Să ne gândim, de exemplu, la istoria politicilor sexuale recente. Impulsurile de tip dionisiac ale revoluţiei sexuale din anii şaizeci au lăsat cale liberă cererilor domestice din partea cuplurilor homosexuale. Mulţi conservatori consideră că aceasta este o încercare intenţionată, cinică şi subversivă de distrugere a valorilor tradiţionale; dar poate că este şi o încercare de a ascunde vina, în stilul Didonei, din partea acelora care se simt neliniştiţi şi în conflict cu sine.

Desigur, limbajul este doar un aspect al problemei la care contribuie şi alte fenomene culturale. Este interesant de observat, cu cât aceste lucruri sună mai plăcut, cu atât sunt mai bine primite şi influenţează ceea ce reprezintă. Astfel, atunci când se pune problema formării atitudinilor faţă de moralitatea sexuală, filmele lui Pasolini au avut în cele din urmă cu mult mai puţină influenţă decât viziunile omniprezente de încălcare a normelor sexuale tradiţionale prezente în nenumărate telenovele şi sitcom-uri adresate clasei mijlocii. Ne ascundem vina în spatele artefactelor culturale. Şi deoarece preferăm confortul şi încurajarea pe care ni le oferă aceste lucruri, fluxul cultural curge încet în acea direcţie.

Întâmplător, asta dovedeşte încă o dată ceea ce mi-a spus profesorul de literatură clasică pe când aveam doisprezece ani: „Învaţă clasicii, dragul meu, şi astfel vei învăţa despre viaţă tot ce trebuie să ştii.”

[1] Engl. Antic şi Modern (n.tr.)

 

Apărut inițial în revista First Things. Traducere cu acordul revistei menționate.


Revista se găsește la toate magazinele Inmedio din România.