REABILITAREA HUMANAE VITAE (partea 1), de Mary Eberstadt

Revoluţia sexuală a slăbit legăturile familiale şi aceste legături familiale (prezenţa unui tată biologic şi a unei mame biologice într-o familie) s-au dovedit a fi indicatori importanţi ai bunăstării copiilor – ba, mai mult, un cămin distrus nu reprezintă o problemă individuală ci este problema întregii societăţi. Unii oameni de știință fac legătura dintre această problemă şi însăşi revoluţia contracepţiei.

august 2008

 

Este cunoscut faptul că Humanae Vitae[1] şi învăţăturile catolice care au ca subiect moralitatea sexuală nu sunt luate în serios. Chiar şi în comunităţile cele mai izolate de credincioşi în care informaţiile din lumea exterioară ajung destul de lent, cu toţii sunt de acord asupra faptului că aceasta este o doctrină pe care lumea adoră să o urască. În timpul vizitei din aprilie a lui Benedict al XVI-lea în Statele Unite, orice articol din presa laică cu greu omitea să menţioneze învăţăturile din Humanae Vitae fără a le asocia cu adjective precum „disensiuni”, „controversă” şi „învechit”. De fapt, dacă există ceva care să unească toţi oponenţii bisericii – cu excepţia musulmanilor – probabil că acel ceva este învăţătura de a ne opune contracepţiei.

Pentru mulţi oameni, atât în prezent cât şi când a fost promulgată enciclica pe 25 iulie 1968, noţiunea pur şi simplu sfidează înţelegerea. Cum să le spui adulţilor să nu folosească metode contraceptive? Complet absurd. Cum să refuzi accesul la contracepţie părinţilor din lumea a treia? De-a dreptul criminal. Să interzici prezervativele când există riscul de îmbolnăvire cu SIDA? Sub nicio formă.

„Blestemul lumii”, termen folosit de G.E.M. Anscombe, se referă la ceea ce Paul al VI-lea a vrut să transmită prin documentul emis – la care anii de după 1968 au adăugat suficiente valenţe de ridicol. Nu aţi auzit de melodia lui Monty Python „Every Sperm Is Sacred”?[2] Nu aţi auzit glumele referitoare la asta? „Dacă nu participi la joc, nu ai dreptul să faci regulile”. Şi „Cum se numeşte metoda calendarului? Ruleta Vaticanului.” Sau „Cum se numeşte o femeie care foloseşte metoda calendarului? Mami.

După cum se ştie, nu doar oponenţii declaraţi ai bisericii catolice fac asemenea afirmaţii. La fel se întâmplă şi în cazul multor catolici americani sau europeni – în special cei la care se face adesea referire ca fiind catolici disidenţi sau de cafenea, care ar putea fi numiţi mai exact „catolicii altfel credincioşi”. „Sunt eu catolic dar nu sunt maniac”, înseamnă de fapt – „Sunt dispus să-mi asum poziţia catolică în ceea ce priveşte pedeapsa cu moartea/ justiţia socială/ drepturile civile, dar cu siguranţă nu cred în aceste învăţături arhaice referitoare la divorţ/homosexualitate şi mai presus de toate, contracepţie.”

De exemplu, gazda FOX News, se descrie telespectatorilor ca fiind un catolic „bun” şi „devotat”- unul care crede, aşa cum a declarat în direct, că „metodele contraceptive sunt bune.” A fost provocat în timpul emisiunii sale în 2007 de Părintele Tom Euteneuer de la Human Life International, care a observat că o astfel de poziţie adoptată de o persoană publică înseamnă ceea ce se poate numi erezie. Hannity a reacţionat, la fel ca mulţi alţii din grupul credincioşilor din cafenele. A obiectat susţinând că problema contracepţiei este „minoră” în comparaţie cu altele, a întrebat ce drept are un preot să-i spună ce să facă („nu judeca şi nu vei fi judecat” a afirmat Hannity); de asemenea s-a arătat şocat la gândul că cineva l-ar putea împiedica să ia Sfânta Împărtăşanie doar pentru că a decis pentru sine ce înseamnă să fii catolic.

Astfel s-a format un microcosmos în ceea ce priveşte credinţa în Humanae Vitae şi tot ceea ce reprezintă biserica americană – ba mai mult, în ceea ce priveşte şi biserica Occidentală. Odată cu trecerea anilor, pare corect să facem presupuneri, tot mai puţini preoţi ne pot explica învăţăturile, tot mai puţini parohi se supun acestora şi din ce în ce mai puţini oameni educaţi se vor abţine de la a-şi da ochii peste cap la ideea că în 2008 ar mai putea fi cineva atât de învechit încât să susţină o părere despre sexul protejat – una care să se opună atitudinii de sărbătorire a libertăţii zilelor noastre.

Şi chiar în situaţia de consens aparent în ceea ce priveşte ridiculozitatea, printre cenuşa împrăştiată peste o învăţătură creştină veche de două milenii, ia naştere o poveste moralizatoare modernă şi de fapt excesiv de amuzantă – pentru cei care gustă umorul negru.

Psalmistul promite, într-un pasaj ce vorbeşte despre reabilitarea adversarilor, că „Cel ce stă în ceruri va râde”. Dacă este adevărat, atunci sărbătorirea celei de-a patruzecea aniversări trebuie să fie extrem de zgomotoasă. Patru decenii mai târziu, nu numai că semnătura documentelor ce conţineau preziceri au fost ratificate de o forţă emipirică, dar au fost ratificate ca nicio altă prezicere; în moduri pe care autorii lor nu le puteau prevede, folosind inclusiv argumentul că ei nu existau când acestea au fost scrise, de către învăţaţi şi alte tipuri de persoane ce aveau în comun lipsa de interes faţă de învăţăturile Sale şi, în mai multe moduri, de mulţi adversari cunoscuţi ai bisericii.

Patruzeci de ani mai târziu, avem mai mult decât suficiente ironii, atât laice cât şi religioase, încât să ne facă să credem că în Rai există un umorist.

Haideţi să începem meditând asupra a ceea ce poate fi numit prima dintre ironiile laice evidente: prezicerile din Humanae Vitae despre cum ar arăta lumea dacă s-ar răspândi contracepţia artificială. Enciclica ne-a avertizat asupra a patru direcţii ce rezultă din asta: micşorarea standardelor morale în societate; creşterea cazurilor de infidelitate; bărbaţii vor respecta femeile mai puţin; utilizarea coercitivă a tehnologiilor de reproducere de către guverne.

În anii ce au urmat după apariţia Humanae Vitae, mulţi gânditori catolici au argumentat, utilizând probe variate, că fiecare dintre aceste preziceri a luat naştere din fapte sociale. De exemplu, Monsignor George A. Kelly în 1978 „Bitter Pill the Catholic Community Swallowed[3]” şi persoanelor care au contribuit la scrierea lui Janet E. Smith, inclusiv Humanae Vitae: A Generation Later[4] şi volumul editat Why Humanae Vitae Was Right: A Reader[5].

Avem de-a face cu o ironie în interiorul altei ironii. Deşi în mare parte gânditorii catolici sunt cei care au făcut legătura dintre cele mai noi dovezi empirice şi prezicerile din Humanae Vitae, în timpul acestor patruzeci de ani majoritatea experţilor care au produs dovezile empirice au fost oamenii de ştiinţe sociale ce au operat pe teritoriul laic. După cum a susţinut sociologul W. Bradford Wilcox într-un eseu din 2005: „Învăţaţii care au atins aceste subiecte nu sunt creştini şi majoritatea nu sunt conservatori din punct de vedere politic sau social. Aceştia sunt mai degrabă oameni de ştiinţe sociale oneşti care au dorit să urmeze informaţiile indiferent de direcţia în care se îndreptau.”

Să avem în vedere, aşa cum face Wilcox, economistul câştigător al premiului Nobel George Akerlof. Într-un bine cunoscut articol din 1996 din Quarterly Journal of Economics, Akerlof a explicat pe limba economiştilor moderni de ce revoluţia sexuală – în contradicţie cu prezicerile comune, în special ale celor care au intrat şi au ieşit din rândurile bisericii dorind învăţături despre contracepţie – a determinat creşterea ilegitimităţii şi a numărului de avorturi. Într-o altă lucrare publicată în Economic Journal cu zece ani în urmă, acesta a urmărit legăturile empirice dintre scăderea numărului de căsătorii şi creşterea numărului de bărbaţi care devin taţi nefiind însuraţi – ambele fiind consecinţe clare a revoluţiei contracepţiei – precum şi faptul că bărbaţii singuri sunt mai predispuşi la: abuzul de substanţe, încarcerare, arest, etc.

De asemenea, Akerlof a descoperit o strânsă legătură între scăderea numărului de căsătorii pe de o parte şi creşterea sărăciei şi a patologiei sociale pe de altă parte. Akerlof îşi explică descoperirile folosind termeni comuni în revista Slate: „Deşi va exista mereu îndoiala în ceea ce priveşte ceea ce cauzează schimbări în obiceiurile sociale, teoria şocului tehnologiei se potriveşte faptului. Noua tehnologie reproductivă a fost adoptată rapid, la scară largă. Căsătoriile şi problema fertilităţii s-au schimbat la fel de dramatic, aproximativ în acelaşi timp.”

Acestor exemple aparţinând ştiinţei laice sociale care confirmă ceea ce au prezis gânditorii catolici, se pot adăuga multe altele care demonstrează efectele negative asupra copiilor şi a societăţii. Munca săvârşită în 1965 de Daniel Patrick Moynihan în ceea ce priveşte familia de negri, este un exemplu – împreună cu cercetarea critică a psihologului Judith Wallerstein săvârşită în câteva decade, cu privire la impactul divorţului asupra copiilor; munca Barbarei Dafoe Whitehead despre rezultatele unui singur părinte în educarea copiilor; cartea Sarei McLanahan şi a lui Gary Sandefur, Growing Up With a Single Parent[6]; şi Fatherless America[7] de David Blankenhorn, un alt rezumat a veştilor empirice rele în ce priveşte despărţirea familiei.

Numeroase alte cărţi au urmat această cale şi anume de a analiza beneficiile căsătoriei, inclusiv The Marriage Problem[8] de James Q. Wilson, The Case for Marriage[9] de Linda Waite şi Maggie Gallagher, Marriage and Caste in America[10] de Kay Hymowitz şi recenta Between Two Worlds: The Inner Lives of Children of Divorce[11] de Elisabeth Marquardt. Această listă poate fi continuată cu multe alte exemple despre cum informaţiile s-au înmulţit tot mai mult pentru a susţine ipoteza că revoluţia sexuală are consecinţe dezastruoase pentru ţară – o ipoteză încurajată de întregi decenii de examinare a relaţiei dintre bunăstarea publicului şi disfuncţiile familiale (în special în paginile revistei non-catolice Public Interest). Alte lucrări de căpătâi au observat că acţiunile private, în special obiceiurile sociale post-revoluţie, aveau consecinţe publice masive; îmi vin în minte în acest sens lucrările Losing Ground[12] a lui Charles Murray şi The Great Disruption[13] a lui Francis Fukuyama.

Toate acestea doar pentru a afirma că, începând chiar înainte de Humanae Vitae a apărut un mod de reconsiderare care nu mai poate fi ignorat – a cărui acumulare de argumente empirice indică efectele vătămătoare a revoluţiei sexuale asupra multor adulţi şi copii. Chiar şi cu efortul ocazional de a da o faţetă optimistă modei curente, nu se pot atenua efecte precum procente mari de divorţuri şi procrearea în afara căsătoriei. De exemplu, în Crime, Drugs, Welfare – and Other Good News[14], un articol recent şi oarecum contrarian din Commentary, Peter Wehner şi Yuval Levin au lăudat faptul că diversele măsuri în ceea ce priveşte dezastrele sociale şi disfuncţiile par să se îmbunătăţească faţă de legile anterioare, incluzând, printre altele, problema crimelor violente şi infracţiunile, consumul de alcool şi de tutun în rândul adolescenţilor. Până şi ei au observat că „unii dintre cei mai importanţi indicatori sociali – care fac referire la condiţia şi puterea familiei americane – au refuzat până acum să se îndrepte în sus.”

În concluzie, deşi câteva persoane care caută scuze printre care şi Stephanie Coontz insistă asupra contrariului, aproximativ toată lumea care deţine dovada recunoaşte că revoluţia sexuală a slăbit legăturile familiale şi că aceste legături familiale (prezenţa unui tată biologic şi a unei mame biologice într-o familie) s-au dovedit a fi indicatori importanţi ai bunăstării copiilor – ba, mai mult, că o un cămin distrus nu reprezintă o problemă individuală ci este problema întregii societăţi. Mai mult, unii învăţaţi fac legătura dintre această problemă şi însăşi revoluţia contracepţiei.

 

Continuare într-o postare următoare.

Articol apărut pe http://www.firstthings.com.

 

[1] Enciclică emisă de Papa Paul al VI-lea (n.tr.).

[2] Engl. “Fiecare spermatozoid este sacru” (n.tr.)

[3] Engl. Pastila amăruie înghiţită de catolici (N.tr.)

[4] Engl. O generaţie mai târziu (N.tr.)

[5] Engl. De ce Humanae Vitae a avut dreptate: Un cititor (N.tr.)

[6] Engl. Să creşti cu un singur părinte (n.tr.)

[7] Engl. America fără tată (n. tr.)

[8] Engl. Problema căsătoriei (n. tr.)

[9] Engl. Cazul pentru căsătorie (n. tr.)

[10] Engl. Căsătoria şi casta în America (n.tr.)

[11] Engl. Între două lumi: Vieţile interioare ale copiilor divorţurilor (n.tr.)

[12] Engl. Pierzând teren (n.tr.)

[13] Engl. Marea Dezmembrare (n.tr.)

[14] Engl. Crime, Droguri, Bunăstare – şi alte Veşti bune (n.tr.)