EVANGHELIA ŞI OAMENII SĂRMANI, de TIMOTHY KELLER – partea a doua

AJUTORAREA SĂRACILOR ESTE UN SEMN FUNDAMENTAL AL CREDINŢEI ÎN EVANGHELIE

Edwards a analizat o serie de texte care tratează grija şi ajutorarea săracilor ca fiind baza judecăţii lui Dumnezeu. Matei 25:34-46 ne învaţă că oamenii vor fi acceptaţi sau condamnaţi de Dumnezeu în ziua judecăţii în funcţie de cum s-au purtat cu oamenii flămânzi, fără adăpost, imigranţi, bolnavi şi cu cei aflaţi la închisoare. Contrazice asta învăţătura lui Paul conform căreia suntem salvaţi întru Hristos prin credinţă şi nu prin faptele noastre?

 

Pentru a oferi un răspuns la această întrebare Edwards face referire la Vechiul Testament în care ajutorarea săracilor era un semn clar a bunătăţii. Faimosul verset a lui Mica 6:8 cerea oamenilor să: „facă bine, iubească mila şi să meargă smeriţi lângă Dumnezeu.” Edwards concluzionează că pentru asta oamenii buni trebuie să arate milă faţă de săraci.[1] Bruce Waltke susţine că atât „a face dreptate” şi „mila din iubire” înseamnă a fi bun cu cei oprimaţi şi marginalizaţi şi a te implica activ în ajutorararea celor care au o situaţie proastă din punct de vedere financiar sau social.[2] Dar această idee nu este limitată la Vechiul Testament. A avea grijă de sărmani este „un lucru atât de important încât opusul nu poate însemna iubirea sinceră faţă de Dumnezeu” (1 Ioan 3:17-19).[3] Din asta (şi 2 Cor. 8:8) Edwards trage concluzia că a face dreptate şi a arăta milă nu reprezintă un motiv întemeiat pentru care Dumnezeu să ne accepte. [4] Mai degrabă, a face dreptate şi a arăta milă faţă de sărmani este un semn inevitabil că persoana care le înfăptuieşte are har şi credinţă în suflet.

 

Principiul este deci că o conştiinţă cu sensibilitate socială şi o viaţă plină de fapte în folosul celor nevoiaşi reprezintă rezultatul adevăratei credinţe. Prin faptele de milă Dumnezeu poate face diferenţe dintre vorbe goale şi adevărata iubire (cf. Isa. 1:10-17). Matei 25, în care Iisus se identifică pe sine cu sărmanii („ n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut”), se poate compara cu Proverbe 14:31 şi 19:17, în care ni se spune că atunci când suntem miloşi cu săracii înseamnă că-i dăm lui Dumnezeu şi când îi dispreţuim pe sărmani îl dispreţuim pe Dumnezeu. Asta înseamnă că în ziua judecăţii Dumnezeu judecă atitudinea unei persoane faţă de El în funcţie de de atitudinea pe care a avut-o faţă de săraci. Dacă sufletul celui judecat este plin de asprime, indiferenţă sau superioritate trădează inima care nu a îmbrăţişat cu adevărat calea prin care poate fi mântuit.

CONTINUAREA ÎN POSTAREA URMĂTOARE

[1] Vezi Bruce K. Waltke, A Commentary on Micah (Grand Rapids, Mich: Eerdmans, 2007), 164, Waltke spune că ajutarea săracilor se numeşte uneori “dreptate” şi alteori “milă. Voi utiliza ambii termini şi voi explica diferenţa mai tărziu în prezentul eseu.

[2] Ibid. 390-94.

[3] Edwards, “Christian Charity” 2: 166 (subliniat în original).

[4] Ibid.


Revista o găsiți în toate magazinele Inmedio din România.