AGAPE CÂŞTIGĂ, de Molly Oshatz

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

S-a vorbit foarte mult în ultima vreme despre scopurile morale ale istoriei, în special despre sărbătorirea recentei decizii a Curţii supreme (din SUA) referitoare la căsătoria homosexualilor. Istoria, după cum se vehiculează, este de partea extinderii libertăţilor personale, iar cei care contrazic această extindere sunt perdanţii. Confuzia dintre victoria legală şi cea cosmică sfidează istoria. Când mai exact a devenit toată lumea discipolul lui Hegel? După cum a afirmat şi Robert P. George recent, istoria nu este „un judecător investit cu puteri dumnezeieşti pentru a decide, cu atât mai puţin pentru a dicta cine a avut dreptate şi cine nu”. Istoria nu este Dumnezeu.

Încă mai analizăm lecţiile morale profunde date de mişcarea drepturilor civile (şi chiar, sub anumite aspecte, abolirea sclaviei). Astfel că, am adoptat numeroase credinţe nerostite, aplicabile sau nu, de exemplu că toate diferenţele dintre grupurile de oameni sunt întotdeauna periculoase din punct de vedere moral, că dezvoltăm drepturile definindu-ne conform identităţilor fixe cu care ne-am născut şi vorbim despre drepturi ca fiind atribute morale. Aceste credinţe au fost anexate noţiunii de a fi de partea corectă a istoriei, dar este posibil să fie doar propuneri limitate din punct de vedere istoric, idei care par puternice datorită apropierii de mişcarea drepturilor civile. Totuşi, există o forţă în experienţa oamenilor care, pe termen lung, întotdeauna, fără excepţii, nu dă bine – ura. Istoria nu este Dumnezeu, dar Dumnezeu este, şi Dumnezeu înseamnă iubire.

Îmi amintesc de rolul urii în istoria mişcărilor sociale din fiecare an în timpul desfăşurării evenimentului Walk for Life. Contrastul este între participanţii la marşul pro-life care erau paşnici şi voioşi şi contra-demonstranţii plini de ură, cu atitudini urâte şi gălăgioşi.

Dacă doreşti să îi convingi pe cei din jur despre cât de rău este avortul, invită-i la Walk for Life.

Chiar dacă noi, oamenii, eşuăm adesea şi alunecăm pe panta urii, în cele din urmă avem tendinţa de a plasa încrederea pe aceeaşi parte cu iubirea, aşa cum este şi normal.

Acest lucru explică, în mare parte, succesul mişcării pentru drepturile homosexualilor. Cei care au adus şi continuă să aducă argumente convingătoare, raţionale, pline de iubire pentru căsătorie, aşa cum a fost definită ea de-a lungul istoriei omului, continuă să fie etichetaţi ca fiind bigoţi plini de ură, nu pentru că ar fi, ci din cauza celor care s-au opus drepturilor homosexualilor. Istoria ruşinoasă a modului în care au fost trataţi homosexualii şi lesbienele, a discursurilor pline de ură, violenţă şi excludere din biserici s-a acumulat şi reprezintă o mărturie puternică, înclinând balanţa. Ura a urmărit această populaţie dar nu a avut câştig de cauză.

Să privim către media socială: unde este acum ura? Vedeţi cum sunt trataţi creştinii împreună cu alte persoane cu o atitudine fermă, care nu atacă, ci doar exprimă adevărul în iubire. Orice raţionament din partea lor împreună cu orice libertate revendicată sunt considerate minciuni care ascund intenţii rele şi ignoranţă. Oamenii care continuă să se opună căsătoriei între homosexuali sunt numiţi bigoţi şi bigoţii sunt în afara societăţii elegante. Aceştia pot fi excluşi, batjocoriţi, atacaţi şi concediaţi. În această dimineaţă, pe pagina de Facebook, am aflat despre demisiile ofiţerilor de stare civilă care nu au putut să emită licenţe de căsătorie pentru cuplurile de homosexuali. Fără smerenie, fără iubire, fără niciun efort de a a-i ajuta să păstreze aparenţele; doar bucurie triumfătoare, plină de ură şi resentimente; drum bun, bigoţilor! Un comentariu foarte apreciat a numit această situaţie ca fiind câştig pe toate părţile, drepturile homosexualilor, şi mai puţini creştini în guvern.

Mişcările pentru drepturile homosexualilor au ocupat prea mult spaţiu din paginile dedicate mişcărilor pentru drepturile civile, dar, în mod clar, respinge unele dintre cele mai importante precepte ale mişcărilor pentru drepturile civile: iubeşte-ţi duşmanii.

„Dragostea învinge”a devenit sloganul luptei pentru dreptul homosexualilor de a se căsători. Dragostea învinge, desigur, dar, agape este cea care câştigă, nu eros . Eros-ul poate coexista cu ura, dar agape nu. (Nu ştiţi ce este agape? Priviţi la membrii bisericii lui Emanuel AME din Charleston).

Când oamenii iubitori, smeriţi, care în mod clar trăiesc pentru mai mult decât oferă cultura noastră sunt, în mod repetat, batjocoriţi şi hărţuiţi în public, când organizaţiile de caritate şi şcolile sunt amendate şi marginalizate, şi când cei buni şi iertători întorc şi celălalt obraz şi sunt pălmuiţi şi peste el, această conversaţie va începe să arate diferit. Dacă susţinătorii căsătoriei tradiţionale vor recurge la resentimente şi amărăciune, îşi vor pierde orice şansă de credibilitate. Cu toate acestea, dacă cei care acum se regăsesc de „partea greşită” vor răspunde urii cu iubire, lucrurile se vor schimba, încet dar sigur.

De mult prea multe ori am eşuat în a urî păcatul dar a iubi păcătosul. Este mult mai uşor să ignori păcatul sau să excluzi păcătosul.

Este şi mai dificil când cultura noastră nu mai recunoaşte existenţa păcatului şi nevoia pocăinţei, sau când păcatul şi identitatea personală sunt unite.

De fapt, este probabil imposibilă izolarea de Dumnezeu, dar aşa este întotdeauna iubirea adevărată.

 

Articol publicat cu permisiunea revistei First Things.