Gânduri legate de Cartea Proverbelor

de Bruce Waltke

„Cei răi au de câştigat când aproapele pierde,

Dar cei drepţi se pierd pe sine pentru binele aproapelui”

T.S.Eliot a pus întrebarea: “Unde este înţelepciunea pe care am pierdut-o în favoarea cunoaşterii? Unde este cunoaşterea pe care am pierdut-o în favoarea informaţiei?”[1] Conform perspectivei lui Eliot, înţelepciunea înseamnă încercarea de a inter-conecta diferite niveluri ale realităţii. Perspectiva sa este contra culturală, pentru cultura Occidentală însemnând tehnologie – adică, reprezintă efortul de a obţine prin analiză cunoaştere şi informaţii despre părţile ce formează diferite niveluri ale realităţii. Acest proces, conform lui Eliot, distruge înţelepciunea. Opusă analizei, acesta consideră că sinteza funcţionează în sens invers. Spre deosebire de misiunea societăţii noastre de a analiza diferite niveluri ale realităţii, înţelepciunea le inter-conectează. Cultura noastră tehnologizată are ca scop controlarea diferitelor niveluri ale realităţii prin cunoaşterea ştiinţifică pentru a obţine mântuirea. Pe de altă parte, spune Eliot, înţelepciunea prin procesul de sinteză are un scop mult mai înalt. Consecinţele încercării de a controla prin procesul de analiză, în loc să integrăm diferitele niveluri ale realităţii, au fost devastatoare după cum o demonstrează criza de mediu. Înţelepciunea poate fi asociată culorii „verde”, ecologiştii fiind cei care folosesc această culoare metaforică.

Înţelepciunea în Proverbe precum şi termenul său corelativ „dreptate” se referă la avea o relaţie corectă cu Dumnezeu, cu ceilalţi oameni, cu toate creaturile şi cu mediul înconjurător. Înţelepciunea şi cunoştinţele pe care le-a pierdut cultura noastră tehnologică şi pe care le căuta T.S.Eliot se regăsesc în Proverbe. Prin acest discurs doresc să contribui la colorarea culturii noastre în verde.

Principalul text din Proverbe pe care l-am folosit ca sursă de inspiraţie pentru discursul meu este preambulul cărţii.

1: Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele Israelului:

2. Folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine,
3. Pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire,
4. Pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare.
5. Să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta,
6. Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci, graiurile celor înţelepţi şi tâlcuirea lor nepătrunsă.
7. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine.

 

Conform preambulului Regele Solomon doreşte ca prin această carte să instruiască tinerii, înţelepţii şi nesupuşii. „să cunoască înţelepciunea”(v.2) şi să transmită cunoştinţele necesare pentru a-i face înţelepţi (v.4). Mai exact, în acest discurs argumentez faptul că înţelepciunea şi cunoştinţele din carte au ca scop obţinerea corelării echitabile. Înainte de a începe argumentarea, permiteţi-mi ca în introducere să rezum câteva din valorile spirituale ale urmăririi dreptăţii conform cărţii Proverbelor:

  1. Pentru profitul personal: „Cel ce umblă în calea dreptăţii şi a milei află viaţă, dreptate şi mărire” (21:21).
  2. Pentru a dezvolta o relaţie cu Dumnezeu: „Calea celui nelegiuit este urâciune înaintea Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă după dreptate(15:9).
  3. Pentru a contribui în cadrul comunităţii: „Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor (14:34).

În acest discurs doresc în mod special să definesc conceptul şi termenul „dreptate” folosit în cartea Proverbelor. Înţelepţii percep dreptatea ca pe transformare socială; transformă Oraşul Omului în Oraşul lui Dumnezeu, transformă o cultură colorată metaforic în roşu, picurând sânge, într-o cultură colorată în verdele vieţii. După argumentarea tezei, spre finalul lucrării, mă voi aventura să creez un proverb care să încapsuleze perspectiva înţelepţilor asupra dreptăţii. Prin acest proverb doresc să mă asigur că acest concept al dreptăţii aşa cum apare în Proverbe este memorabil şi se poate aplica în orice situaţie socială. Pentru a expune conceptualizarea şi proverbul îmi voi începe argumentarea după cum urmează:

  1. Conceptul de Înţelepciunea în Proverbe: Care este sursa înţelepciunii? Ce înseamnă înţelepciunea? Cum ne este arătată prin creaţie înţelepciunea lui Dumnezeu?
  2. Înţelepciunea lui Solomon şi Legile lui Moise: Cum se poate compara înţelepciunea lui Solomon cu Legile lui Moise? Proverbele lui Solomon ne învaţă acelaşi lucru ca şi legea Mozaică sau învăţăturile diferă?
  • Înţelepciune şi Dreptate: Sunt înrudite Înţelepciunea şi Dreptatea? O persoană înţeleaptă este în mod obligatoriu şi dreaptă? Poate cineva să fie înţelept dar nelegiuit, sau fără minte şi drept?
  1. Conceptul Dreptăţii în Proverbe: Ce înseamnă mai exact „dreptate” în Proverbe? Aplică Regele Solomon dreptatea în acelaşi fel ca Apostolul Pavel?

Voi zugrăvi discursul ca un artist care pictează faimoasa piesă muzicală „To a Wild Rose” a lui Edward MacDowell. Mai întâi, voi picta fundalul cerului pentru a oferi trandafirului sălbatic un context de interpretare adecvat, apoi voi picta peisajul muntelui pentru a dezvolta şi mai mult acest context. În al treilea rând, voi picta pădurea aflată în imediata apropiere a subiectului şi, în sfârşit, după ce am oferit un context trandafirului sălbatic, voi picta subiectul şi îl voi pune în evidenţă. Conform acestei analogii cerul reprezintă conceptul de „înţelepciune”din Proverbe cu referire la sursa şi înţelesul acestuia. Acest mod de abordare este necesar deoarece contextului literar al dreptăţii aşa cum este folosit termenul în Proverbe este de „a fi înţelept”. Acest context oferă un fundal necesar pentru interpretarea dreptăţii în cadrul acestei cărţi. Peisajul montan reprezintă al doilea punct: contrastul dintre înţelepciunea lui Solomon şi legea mozaică oferită pe Muntele Sinai. Sper că acest contrast va clarifica înţelesul dreptăţii în Proverbe. Pădurea din apropiere reprezintă cel de-al treilea punct: o demonstraţie că înţelepciunea şi dreptatea sunt termeni corelativi. Această reflecţie este necesară pentru a demonstra că înţelepciunea şi dreptatea sunt noţiuni inseparabile. La final, trandafirul se referă la conceptul dreptate care este transformator din punct de vedere cultural, aşa cum este el folosit în Proverbe, şi proverbul meu va evidenţia acest lucru.

  1. Înţelepciunea: Contextul literar al dreptăţii

Să începem, deci, prin pictarea cerului: conceptul de înţelepciunea ( Heb. hokma). Conform preambulului, cartea îşi propune să ofere înţelepciunea tinerilor din Israel: „Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele Israelului. Folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine”.Pentru siguranţă, preambulul îl numeşte pe Solomon autorul uman, dar alte texte transmit că Dumnezeul Israelului, Yahweh în limba evreiască (potrivit lui Dumnezeu numele Său în Engleză înseamnă, SUNT CEEA CE SUNT), i-a arătat înţelepciunea lui Solomon şi a inspirat proverbele sale care cuprind această înţelepciune. Dacă doriţi, lăsaţi trei texte să demonstreze şi să valideze afirmaţia conform căreia Dumnezeu i-a arătat lui Solomon înţelepciunea şi l-a inspirat să o transmită mai departe sub formă de proverbe.

 

„Dumnezeu i-a dat lui Solomon înţelepciune foarte mare pricepere … [astfel că] A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări.”(1 Împ 4:29-32). „Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea”(Prov. 2:6). Înţelepciunea lui Solomon este personificată ca mijlocitor ceresc,[2] şi spune despre sine: „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult”(Prov. 8:22).

 

Înţelepciunea trebuie să înceapă cu realitatea ultimă, EU SUNT, pentru a asigura îmbrăţişarea plină de înţelegere a înţelepciunii şi utilizarea sa corectă în toate nivelurile realităţii. Fără înţelepciunea comprehensivă a lui EU SUNT moralul finit nu poate ajunge la înţelepciunea referitoare la ce este bine şi ce este rău în ceea ce priveşte toate aspectele realităţii. Fără revelaţie şi inspiraţie, moralul finit înseamnă doar evaluări, nu valori concrete. Acesta este motivul pentru care Solomon îşi personifică înţelepciunea în relaţie cu Dumnezeu înainte şi în timp ce a scris: „Atunci eu [Înţelepciunea Femeii/Înţelepciunea lui Solomon] eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui; Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor”(Prov. 8:30-31). În concluzie şi pe scurt, fără revelaţia Eternului mintea finită nu poate ajunge înţelepciunea infinită, premisa unui anumit tip de cunoştinţe şi înţelepciune.

Dat fiind că am identificat sursele ultime şi imediate de înţelepciune, să continuăm să pictăm cerul întrebându-ne, Ce înseamnă „înţelepciunea”? Pe scurt, „înţelepciunea”(hokmâ) înseamnă „înţelegere autoritară”, „experienţă”, „aptitudine”[3]. NIV transmite în mod util o ocazie hokmâ prin „aptitudine”. Termenul este folosit în Biblie pentru tot felul de aptitudini. În afara Proverbelor hokmâ se foloseşte, de exemplu, pentru aptitudine tehnică şi artistică (Exod: 28:3, 31:6), pentru arta magiei (Exod 7:11; Isa 3:3), pentru arta de a guverna (Ecl 4:13; Ier 50:35), şi pentru diplomaţie (1 Împ 5:7 [HB 5:21). Permiteţi-mi să ilustrez doar aptitudinile artistice şi tehnice din Exod 28:3.

În acest text Dumnezeu se adresează lui Moise: „Vorbeşte cu toţi cei destoinici [Heb hakmé lēb, însemnând ‚cu inima înţeleaptă], cărora le-am dat un duh de pricepere [Heb. ruah hokmâ, însemnând ‚spiritul înţelepciunii’], să facă veşmintele lui Aaron ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot.”Aceşti muncitori pricepuţi au tăiat inul de pe câmpuri, au fiert fibrele tulpinilor pentru a le înmuia, le-au întins pe acoperişurile plate pentru a se usca la soare, au desfăcut fibrele pentru a le separa, le-au împletit şi au făcut fire, le-au ţesut şi au obţinut stofă, apoi le-au tăiat şi le-au cusut obţinând veşmintele potrivite pentru Aaron. Mai mult, au vopsit anumite părţi din material în albastru, violet, purpuriu pentru a împodobi îmbrăcămintea. Poate că un fierar a avut îndemânarea de a lucra acoperământul lui Aaron pentru cap, mitra aurie pe care scria „Sfinţie Domnului.” Aceşti artişti şi tehnicieni pricepuţi l-au diferenţiat pe Aaron, prin veşmintele sale bogate, drept credincios a lui Dumnezeu.

În Proverbe, hokmâ este folosit şi pentru a face referire la creaturile slabe (30:24-28), dar de cele mai multe ori faace referire la aptitudini sociale: cum să pui bazele unei societăţi sănătoase conform legilor lui Dumnezeu şi nu unei societăţi letale. Cu alte cuvinte, „înţelepciunea” din Proverbe face referire la formarea unei culturi care să-l slăvească pe Dumnezeu, binecuvântată de Dumnezeu şi nu blestemată. De exemplu, multe din proverbe sunt despre abilităţile de comunicare de care depind toate relaţiile dintre oameni. O altă temă dominantă întâlnită în Proverbe este cum să economiseşti banii, mai exact, cum să foloseşti banii pentru a da naştere unei comunităţi de prieteni, nu formată din oameni distanţaţi. După cum vom putea vedea, dreptatea aşa cum apare în Proverbe este în strânsă legătură cu înţelepciunea – mai exact, aptitudine socială.

Daţi-mi voie să reflectez ca un teolog sistematic. Teologii ortodoxi sunt de acord că numai Dumnezeu este etern şi nu are asociaţi. Acum, din moment ce înţelepciunea este un concept social referitor la relaţii corecte, pentru ca Dumnezeu să fie etern înţelept, El trebuie să fie o unitate de persoane diferite. Înţelepciunea, adică aptitudinea socială, trebuie să fie exercitată în relaţie cu altă persoană. Logica impune ca atunci când Dumnezeu exercită înţelepciunea eternă să reprezinte o pluralitate unitară de persoane pentru a putea exercita şi experimenta aptitudinile sociale.

Permiteţi-mi acum, ca un teolog exegetic, să mă opresc asupra înţelepciunii lui Dumnezeu demonstrată în creaţie. „Prin înţelepciunea lui Dumnezeu norii lasă să cadă roua”(Prov 3:22b). Gândiţi-vă la picăturile de ploaie. Dacă acestea ar fi circulare şi nu sferice atunci când cad din înălţimea cerului, gravitatea le-ar coborî pe pământ cu o forţă atât de mare încât ploaia ar rupe frunzişul tuturor plantelor şi copacilor la fel cum se întâmplă cu apa care iese cu presiune dintr-un furtun. Cu toate acestea sub formă de sferă, fără ca greutatea să fie distribuită în mod egal, picăturile de ploaie se învârt şi se destramă pe măsură ce prind viteză în coborârea lor pe pământ devenind astfel chiar mai uşoare când în sfârşit se aştern pe frunzele fragile. La fel se întâmplă şi în cazul aptitudinilor sociale ale lui Dumnezeu.

Sau gândiţi-vă la meri. Aceştia produc destule fructe încât să hrănească multe creaturi şi destule seminţe încât să poată hrăni o populaţie în continuă creştere. De exemplu, pe timpul verii un urs mănâncă aproximativ treizeci şi şase de kilograme de mere într-o zi. Arborii fructiferi şi purtători de seminţe nu se reproduc pur şi simplu; aceştia poartă destule fructe şi seminţe pentru a hrăni pe toată lumea atunci când sunt îngrijiţi corespunzător. Acest exemplu este foarte util, de asemenea, pentru a înţelege înţelepciunea lui Dumnezeu.

 

  1. Înţelepciunea lui Solomon şi Legea lui Moise

 

Permiteţi-mi să continui să pictez peisajul montan contrastând înţelepciunea lui Solomon cu legea dată pe Muntele Sinai. Solomon, autorul cărţii Proverbe, a considerat că nu sunt suficiente cunoştinţele sale de drept pentru responsabilitatea de judecător suprem şi ultim a poporului lui Dumnezeu. Rolul său de rege se aseamănă cu cel de judecător suprem în cadrul Curţii Supreme din Statele Unite. Dar spre deosebire de judecătorul suprem american care este primus inter pares (primul între egali), Solomon era judecător suprem superior tuturor judecătorilor. Pentru a-şi îndeplini funcţia de unic judecător suprem în regatul lui Dumnezeu, funcţie fondată pentru a stabili dreptatea şi justiţia pe pământ, acesta mărturiseşte în mod indirect că legea mozaică era insuficientă.

După ascensiunea la tron, regii Israelului trebuiau să copieze de mână cartea legii mediate de Moise. (Cartea legii cuprinde aproximativ cincizeci şi şase de versete din Deuteronom)[4]. Ba mai mult, relegele trebuia să citească această carte a legilor zilnic. Moise a ordonat:

Când [regele] se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul leviţilor. Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea,pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui şi să nu se abată* de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stânga şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel(Deut 17:18-20).

                           De asemenea, Regele David pe patul de moarte l-a însărcinat pe fiul său, Solomon, să păstreze legea lui Moise:

David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând:„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om! Păzeşte poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblând în căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi oriîncotro te vei întoarce şi pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte, pe care le-a rostit pentru mine: ‘Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând† cu credincioşie înaintea Mea din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel’(1 Împ 2:1-4).

 

Cu toate acestea, în mod tragic, Solomon nu a citit legea zilnic şi din această cauză cel ce era odată cel mai înţelept dintre oameni a murit nebun. S-a spânzurat cu propria spânzurătoare: „Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte”(Prov. 19:27).

Cu toate acestea, instrucţiunile lăsate de Moise conform cărora regele trebuia să copieze cartea legii precum şi însărcinarea dată pe patul de moarte de către David lui Solomon sugerează că Solomon cunoştea cartea legii. Acest lucru poate fi demonstrat prin unitatea teologică dintre cartea legii şi proverbele lui Solomon.

După cum vom putea vedea, proverbele lui Solomon rafinează legea lui Moiuse. Cartea legii, chiar şi fără rafinamentul adus de Solomon, are o influenţă profundă asupra culturilor care au trăit întru credinţă doar potrivit învăţăturilor acesteia. Într-adevăr, această carte a avut consecinţe mai mari asupra istoriei umanităţii decât orice altă carte. Influenţa sa continuă este una dintre cele mai mari forţe care contribuie la formarea culturilor. Regulile conţinute de aceasta sunt primele care stabilesc educaţia şi sistemul de îngrijre a sănătăţii la nivel universal pentru toţi membrii unei naţiuni şi prima care pune bazele singurului sistem social existent în cele mai vechi timpuri. Aceasta formulează pentru prima dată cea mai importantă poruncă din Scriptură: să-l iubeşti pe Dumnezeu (cf. Matei 22:34-40). De asemenea pune bazele unei monarhii constituţionale, regele fiind supus legii lui Dumnezeu.[5]

În ciuda marii importanţe şi influenţei profunde a cărţii legii, Solomon a descoperit că, pentru a-şi îndeplini rolul de judecător suprem a poporului ales, avea nevoie de mai multă discsreţie şi înţelepciune decât conţinea cartea legii. Pe scurt, după încoronare a mers la dealul Gabaon, unde după ce a oferit sute de sacrificii pentru curăţarea de păcate şi a L-a căutat pe Dumnezeu, a cerut o înţelepciune mai mare decât a putut găsi în legea mozaică:

„Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe altar. La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”6Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu† care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, şi eu nu sunt decât un tânăr[Heb. Na’a] , nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebeascㆠbinele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!”Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine. Şi, dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele” (Împ 3:4-14).

Cu darul unei inimi înţelepte şi cu putere de judecată Solomon şi-a scris proverbele.

„ Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor. …. faima lui se răspândise printre toate neamurile de primprejur. A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări ” (Împ. 4-29-34).

 

Proverbele lui Solomon cuprind toate acele probleme sociale care sunt prea fine pentru a fi cuprinse în lege, prea mici pentru a fi menţionate de profeţi. Modul în care proverbele lui Solomon au rafinat legea lui Moise poate fi comparat cu felul în care se învaţă conducerea unei maşini. Şoferul învaţă mai întâi regula comprehensivă: „Condu cu atenţie”. Această regulă abstractă are însă nevoie de o definiţie precum cea oferită de indicatoarele rutiere: „Stop”, „Cedează”, „Limitare de viteză 35 km/h”şi de luminile semafoarelor. Înainte de a primi permisul de conducere candidatul trebuie să demonstreze abilitatea de a respecta aceste indicatoare. Dar chiar şi cunoaşterea şi respectarea acestor reguli specifice nu garantează că eşti pregătit pentru a trece testul. Multe state solicită ca pentru a obţine permisul de conducere să promovezi un test scris. Pentru a promova acest test, candidatul trebuie să ştie, spre exemplu, cum să parcheze la cel o distanţă de cel puţin cinci metri de un hidrant pentru stingerea focului, să parcheze la cel puţin cinci metri de colţul unei intersecţii, cum să schimbe banda pe o autostradă folosind oglinzile retrovizoare, etc.

Conform exemplului regula generală de a conduce cu atenţie este ca şi poruncile „iubeşte- L pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea,” şi „să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însăţi”. Aceste porunci abstracte au nevoie de definiţii mai clare. Ceea ce sunt indicatoarele rutiere pentru şofer, sunt şi Cele Zece Porunci pentru credincioşi. Să-ţi iubeşti aproapele înseamnă mai exact „să nu ucizi”, „să nu comiţi adulter”, „să nu furi”şi „să nu juri strâmb”. Astfel că oricât de importante ar fi aceste porunci, Solomon a considerat că nu sunt suficiente pentru a alege calea cea dreaptă în viaţă; aveau nevoie de explicaţii suplimentare. Regula comprehensivă, iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, definită mai concrect prin „să nu ucizi” şi aşa mai departe, sunt rafinate prin proverbele sale.

Porunca „să nu ucizi”din Proverbe a fost explicată prin hrănirea duşmanului: „Dacă* este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea (25:21). Porunca de a „nu comite adulter” este rafinat prin gestul soţului care se ridică în prezenţa nobilei sale soţii pentru a onora în public: „ Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând: „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii”(31:28-31). „Să nu furi”devine în Proverbe „să fii generos”:”Un om generos este binecuvântat pentru că îşi împarte mâncarea cu săracii”(22:29). Porunca de „a nu jura strâmb” este detaliată în Proverbe „Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile” (10:12). Traducătorii originali ai Proverbelor pentru NVI[6] au tradus a doua parte a proverbului prin „dragostea pune un văl peste toate abaterile”. Cu alte cuvinte, porunca de a nu jura strâmb devine conform înţeleptului: „Apără-i onoarea aproapelui acoperindu-i greşelile cu un văl; nu le pune în scenă pentru a le expune tuturor.”

Având în vedere impactul pe care l-a avut cartea legii asupra culturii Occidentale, acesta fiind mai mare decât al oricărei alte cărţi, cât de mare va fi impactul cărţii Proverbelor? Mai mult, atunci când detaliile vor fi învăţate şi aplicate, Cele Zece Porunci vor fi actualizate.

Logica aici este asemănătoare cu cea a „teoriei ferestrei sparte”. Teoria se bazează pe articolul numit „Ferestre Sparte”de James Q. Wilson şi George L. Kelling, publicat în martie 1982 în ediţia The Atlantic Monthly. Titlul cărţii este inspirat din următorul exemplu:

Gândiţi-vă la o clădire cu câteva ferestre sparte. Dacă ferestrele nu sunt reparate, vandalii sunt tentaţi să mai spargă şi alte ferestre. În cele din urmă, aceştia ar putea chiar intra fraudulos în clădire şi dacă aceasta nu este ocupată, ar putea să o folosească drept ascunzătoare sau să aprindă focuri înăutru.

Sau gândiţi-vă la un trotuar. Se acumulează puţin nisip. În curând, se va acumula mai mult şi în cele din urmă oamenii vor începe să lase pungi de gunoi de la restaurantele fast-food sau ar putea da spargeri în acea zonă.

Autorii teoriei susţin că aceasta este o strategie foarte bună pentru prevenirea vandalismului, prin rezolvarea problemelor când acestea sunt încă mici. Dacă ferestrele sparte sunt reparate într-un timp scurt, o zi sau o săptămână, astfel că vandalii vor fi mai puţin înclinaţi să spargă alte ferestre sau să producă pagube mai mari. Dacă trotuarul este curăţat zilnic, nisipun nu se va acumula (sau se va acumula în cantităţi mult mai mici). Problemele nu escaladează astfel că rezidenţii respectabili nu vor mai vrea să plece din acel cartier.

Când primarul Rudolph Giuliani a aplicat teoria ferestrei sparte în New York, a redus infracţiunea semnificativ în marea metropolă. Astfel că atunci când tinerii învaţă cum să-şi hrănească vrăjmaşii, să-i onoreze pe cei care merită onoraţi, să fie generoşi cu săracii şi să protejeze onoarea celuilalt, problemele mai mari precum cele indicate de Cele Zece Porunci: să nu ucizi, să nu comiţi adulter, să nu furi, să nu juri strâmb, vor face parte din realitate şi societatea va deveni un loc unde oamenii îşi iubesc aproapele ca pe ei înşişi. O astfel de cultură pune bazele Oraşului lui Dumnezeu şi binecuvântările lui o încoronează.

 

III. Înţelepciunea şi dreptatea ca termeni corelativi

 

După ce am pictat cerul (contextul literar al aptitudinilor sociale) şi peisajul montan (proverbele lui Solomon intensifică poruncile din cartea lui Moise), haideţi să pictăm fundalul împădurit pentru a crea în continuare un context pentru trandafirul sălbatic. Să reflectăm deci asupra noţiunii conform căreia înţelepciunea şi dreptatea sunt termeni corelativi.

Termenii corelativi sunt ca sinonimele referindu-se la aceeaşi persoană, acelaşi obiect sau aceeaşi situaţie. Spre deosebire de sinonime, totuşi, termenii corelativi aparţin unor gândiri diferite, unor înţelesuri diferite – ceea ce lingviştii numesc „câmpuri semantice”. Ca exemplu de sinonime să luăm „înţelepciunea”şi „prudenţa”. Acestea sunt sinonime deoarece ambii termeni aparţin aceleaşi persoane şi/sau situaţii şi ambele fac parte din câmpul semantic al inteligenţei. Dar „înţelepciunea”şi „dreptatea”deşi fac se referă la aceeaşi persoană şi/sau situaţie, fac parte din câmpuri semantice diferite. În timp ce cuvântul înţelepciune aparţine câmpului semantic al inteligenţei, termenul dreptate aparţine câmpului semnatic al eticii. În Proverbe aceeaşi persoană şi/sau situaţie aparţine în mod obligatoriu ambelor câmpuri: inteligenţă spirituală şi comportament adecvat.

Putem ilustra un termen corelativ pornind de la exemplul lui Dick Cheyne. Dick Cheyne este vice-preşedinte al Statelor Unite şi preşedintele Senatului Statelor Unite. Acestea sunt roluri diferite dar aparţin aceleaşi persoane şi sunt inseparabile. În relaţie cu preşedintele Statelor Unite Dick Cheyne este vice-preşedinte şi în caz de urgenţă îi poate ţine locul. În relaţie cu Senatul, îl guvernează. Cu toate acestea, aceste funcţii, deşi diferite, sunt inseparabile. Dacă este vice-preşedinte al Statelor Unite este preşedinte al Senatului şi vice-versa. În mod similar, înţelepciunea şi dreptatea denotă noţiuni diferite dar sunt inseparabile. Dacă cineva este înţelept, el sau ea este şi drept/ă; dacă este drept/ă atunci este şi înţelept/ă.

„Înţelepciunea”din Proverbe are nevoie de termenul corelativ „dreptate”deoarece „înţelepciunea”fără calificare este un termen neutru din punct de vedere moral. Şarpele a fost înţelept dar diavol (Gen. 3:1). Biblia foloseşte termenul înţelepciune (Heb. Hokmâ) în legătură cu vrăjitoria şi magia neagră. Să ne gândim, de exemplu, la cum este folosit termenul în Exod 7:11-12 „Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut† şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor”. În afara Proverbelor este posibil să fii înţelept şi rău dar asta nu se aplică şi în cartea Proverbelor.

Preambulul cărţii Proverbelor protejează cu grijă termenul „înţelepciune”care este vulnerabil din punct de vedere moral şi sinonimele acestuia formând o structură chiastică folosind termenul corelativ „dreptate”. O structură chiastică (numit şi model chiastic sau structură inelară) este o structură literară în care conceptele sau ideile sunt aranjate într-o ordine sau model simetric inversat. De exemplu, să presupunem că prima propoziţie din text este marcată cu A, a doua este marcată cu B şi a treia este marcată cu C. Dacă propoziţiile din text apar în ordinea ABCXCBA astfel încât primul concept este şi ultimul, al doilea este şi penultimul, textul are o structură chiastică. În cadrul acestui model, X, pivotul, are o funcţie specială. O structură chiastică poate fi comparată cu aruncarea unei pietre într-un iaz. Locul unde loveşte piatra este X şi din centru propoziţiile converg în direcţia opusă. Aceastră structură poate fi observată în preambul.

1: Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele Israelului:

2. Folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine,
3. Pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire,
4. Pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare.
6. Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci, graiurile celor înţelepţi şi tâlcuirea lor nepătrunsă.
7. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine.

 

Observaţi cum v.2 „cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine” se potriveşte cu v.7: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine”. Deşi structura versurilor preambulului (2,7) diferă, aceastea repetă aceleaşi cuvinte în aceeaşi ordine, mai exact, înţelepciunea [Heb. da’at], înţelepciunea şi stăpânirea de sine. În versurile pereche B, v.2 se potriveşte cu v.6: „Pentru înţelegerea cuvintelor adânci” şi „Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci”. În perechea C „dreaptă judecată” din v.3 se potriveşte cu „bună cugetare” din v. 4. Acest model concentric pune în evidenţă pivotul: „să faci ce este corect şi drept”. Cu alte cuvinte, în cadrul acestei structuri ABCCBA, X, dreptatea, este locul unde loveşte piatra şi din care converg celelalte noţiuni aparţinând câmpului semnatic al înţelepciunii.

 

 

 

 

  1. Valori intelectuale, comprehensive                                 2

cunoaşterea [da’at] înţelepciunii şi a stăpânirii de sine

  1. Exprimarea literară a înţelepciunii 2

Pentru înţelegerea cuvintelor adânci

  1. Virtute instrumentală: dreaptă judecată 3
  2. Virtuţi morale, comune:

dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire   3

  1. Virtute instrumentală: cunoştinţă şi bună cugetare 4-5
  2. Exprimarea literară a înţelepciunii

Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci                6

  1. Valori intelectuale, comprehensive

înţelepciunea şi stăpânirea de sine                                              7

În plus, modelul care uneşte înţelepciunea şi dreptatea se repetă repetând şi în alte părţi ale cărţii Proverbe precum şi în literatura referitoare la înţelepciune întrepătrunzându-se: înţelept/înţelepciune şi drept/dreptate. La fel se întâmplă şi cu antonimele acestora: nebun/nebunie şi rău/răutate. De exemplu, luaţi prima unitate de proverbe din prima colecţie intitulată „Proverbele lui Solomon” (10:1):

 

 

„ Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale.

Comorile câştigate pe nedrept nu folosesc, dar neprihănirea izbăveşte de la moarte.

Domnul nu lasă pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtează pofta celor răi.

…………………………………………

Cine strânge vara este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face ruşine”(10:1-5).

 

  1. Dreptatea

După ce am dat trandafirului sălbatic (dreptatea) contextul de interpretare a cerului (definirea înţelepciunii ca aptitudine socială) şi contextul peisajului montan (rafinarea legii mozaice în proverbele lui Solomon), precum şi fundalul împădurit (înţelepciunea şi dreptatea ca termeni inseparabili) putem picta trandafirul sălbatic (conceptul dreptăţii în cartea Proverbelor).

Lexema evreiască (adică forma sa lexicală) sādaq este cunoscută la nivel universal cu sensul de „a fi drept”. Unii învăţaţi, precum E. Kutzsch (1881),[7] definesc înţelepciunea ca supunere sau obedienţă faţă de o normă, faţă de un standard.[8] Dacă sādaq înseamnă conformitate conform unei normei, în Biblie norma este sfninţenia lui Dumnezeu. Aceasta este exprimată parţial în învăţăturile Bibliei, precum legea mozaică, proverbele lui Solomon şi învăţăturile Domnului Iisus Christos în Predica de pe munte. Alţi lexicografi, însă, ca H. Cremer (1899)[9] şi E. Achtemeier[10]definesc „dreptatea” drept comportament acceptabil din punct de vedere social. Conform noţiunii anterioare – mai exact, dreptatea înseamnă să te supui învăţăturilor Bibliei – termenul dreptate aparţine câmpului semantic de jurisprudenţă, legii. Conform ultimei conceptualizări referitoare la comportamentul social, termenul aparţine câmpului semnatic al sociologiei, relaţiilor interumane.

După studierea fiecărei situaţii în care termenul ce implică lexema sādaq este folosit în cartea Proverbelor, am concluzionat că termenul dreptate poate fi definit prin a face ceea ce este corect într-o relaţie socială definită conform standardelor lui Dumnezeu ca şi comportament adecvat. J.W. Olley a definit dreptatea într-un mod similar „corectitudine şi armonie pentru toţi, pentru fiecare, în legătură cu tărâmurile fizice şi spirituale în cadrul comunităţii. Îşi are originea în modul în care Dumnezeu conduce lumea.”[11]

Am tras de asemenea concluzia că potrivit Proverbelor acest comportament acceptabil din punct de vedere social de a face ceea ce este corect în relaţiile cu ceilalţi după cum este definit în învăţăturile Bibliei implică să te laşi pe tine pentru beneficiul altora. După cum a spus-o şi Solomon: „Cel drept dă altora fără a se zgârci [ literar ‚fără reţineri”] „(21:6b). Acest lucru, conform scopului cărţii de a cunoaşte înţelepciunea, înseamnă să-ţi hrăneşti atât vrăjmaşii cât şi pe cei săraci, să aperi onoarea aproapelui şi aşa mai departe. Dreptatea din cartea Proverbelor este echivalentă cu învăţăturile lui Moise referitoare la iubirea aproapelui ca pe tine însuţi (Lev. 19:18), deoarece acela care se iubeşte pe sine vrea să fie hrănit de oameni capabili atunci când îi este foame şi să fie protejate atunci când este defăimat.

Dat fiind că am definit conceptul dreptăţii în Proverbe ca iubirea de aproape, permiteţi-mi să evidenţiez definiţia compunând un proverb:

Cei rău au de câştigat când aproapele pierde,

            Dar cei drepţi se pierd pe sine pentru binele aproapelui.

Presupun că majoritatea vorbitorilor de limba engleză, când se gândesc la răutate, se gândesc în termenii celor Zece Porunci deoarece în cea mai mare parte răutatea se referă la crimă, adulter, furt şi minciună. Dar în Proverbe răutatea se referă la detalii: să nu hrăneşti săracii când îţi stă în putere să o faci, să nu onorezi pe cineva atunci când merită, să nu opreşti bârfa atunci când te întâlneşti cu ea şi aşa mai departe.

Acest proverb, a te pierde pe tine pentru binele aproapelui, dă un alt înţeles cuvântului înţelepciune. Aşa cum se întâmplă cu toate proverbele, se poate aplica în multe situaţii sociale. În clasă, atunci când un profesor recomandă o carte care nu se mai printează studentul nu se grăbeşte să cumpere cartea de la librărie pentru a lua nota 10 deprivându-şi colegii de acest lucru. Să deţii cartea în mod egoist este răutate. Mai degrabă, studentul înţelept şi drept se asigură că toţi colegii de clasă au acces la carte aşa cum şi-ar dori şi el dacă ar fi în situaţia lor. Această abordare a înţelepciunii se poate aplica şi pe autostradă. Nu este corect ca cineva să depăşească o coloană de maşini pentru a economisi timp cu preţul timpului pierdut de ceilalţi şoferi. Proverbul se poate aplica şi într-o toaletă publică. Persoana înţeleaptă şi dreaptă lasă locul curat pentru următoarea persoană ca va folosi toaleta.

Proverbele contrazic şi zicale precum: „Nu fi exagerat de corect şi nici exagerat de înţelept – de ce să te autodistrugi? Nu fi exagerat de rău dar nici nu fi nebun – de ce să mori înainte de vreme?”(Eccl. 7:16-17). Permiteţi-mi să explic această zicală controversată folosind o anecdotă personală. Pe vremea când locuiam în Philadephia cu iernile ei înzăpezite, am creat proverbul referitor la lăsarea sinelui pentru a face bine altora după ce curăţasem de zăpadă trotuarul din faţa propriei case şi m-am gândit să curăţ şi trotuarul vecinului: o văduvă de nouăzeci de ani şi un cuplu la fel de în vârstă de vis-a-vis. După ce am curăţat trotuarele lor şi pe al meu m-am gândit şi la văduvul din vecinătate la fel de bătrân. Petrecusem deja patru ore curăţând trotuare când m-am gândit: „Nu fi exagerat de corect şi nici exagerat de înţelept – de ce să te autodistrugi?” Există o limită în ceea ce priveşte lăsarea pe sine pentru avantajul celorlalţi.

 

 

 

  1. Concluzie

Biserica va interpreta proverbul: „Cei răi au de câştigat când aproapele pierde, Dar cei drepţi se pierd pe sine pentru binele aproapelui” conform credinţei în Domnul Iisus Christos. El este exemplul suprem de dreptate aşa cum este definit termenul în Proverbe. El a fost sărac pentru ca noi să ne putem îmbogăţi; şi-a dat viaţa pentru ca noi să ne mântuim în eternitate. Mai mult, catehismul bisericesc ne învaţă că Domnul a dat bisericii Duhul său pentru ca aceasta să dăinuie întru Dumnezeu. Dorinţa de a trăi drept va eşua. În afară de harul lui Dumnezeu, eforturile sale cele mai mari din punct de vedere social sunt vicii deoarece aceştia sunt mânaţi de interesul propriu. Să privească biserica la Trinitate de la care primeşte darul binelui şi al perfecţiunii, inclusiv sacrificiul propriei vieţi pentru a salva viaţa altora.

[1] T.S.Eliot “The Rock”1934

[2] Bruce K. Waltke, The Book of Proverbs: Capitolele 1-15 (Grand Rapids: Eerdemans, 2004), 83-87.

[3] Ibid, 76.

[4] Bruce KI. Waltcke, An Old Testament Theology: An Exegetical, Thematic and Canonical Approach (Grand Rapids: Zondervan, 2007), 57.

[5] Ibid, 479.

[6] Noua Versiune (a Bibliei) Internaţională (N. tr.).

[7] E. Kautzsch, Abhandlung über die Derivate des Stammes sdq im altestamentlichen Sprachgenbrauch (Tübingen: L.F. Fues, 1881), 53.

[8] H.H. Schmid, Gerechtigkeit als Weltondmung (Tübingen: Mohr, 1969).

[9] H. Cremer, Die paulinische Rechtfertigungslebre im Zusammenhang ibrer geschichtlichen Voroussetzungen (ed. 2: Gütersloh: Bertelsmann, 1900).

[10] E. Achtemeier, “Rightousness in the Old Testament”IDB 4:81.

[11] Vezi J.W.Olley “Righteous’ and Wealthy? The Description of Saddîc in Wisdom Literature” Colloq 22 (1990):38-45.

Copyright information: The translation and publication was done with permission from the author and from Westminster Theological Journal. Original publication rights are still retained by the Westminster Theological Journal on behalf of Westminster Theological Seminary.