Ne complacem în moarte?

de Carl R. Trueman

4.15.15

Tipărit cu permisiunea autorului și a revistei First Things.

Săptămâna trecută am ţinut un discurs în calitate de oaspete la colegiul de arte liberal creştin, discurs cu intitulat „Fiecare zi moare când dormim: Gânduri literare şi teologice despre mortalitate.” Gândindu-mă în săptămânile anterioare discursului la subiect, două întrebări superficiale şi fără nicio legătură între ele mi-au captat atenţia. De ce oare oamenii care susţin cauzele legate de moarte (avort, sinucidere asistată, eutanasie) sunt adesea aceiaşi care susţin în mod progresiv şi cauzele de natură sexuală? Şi de ce avocaţii avortului consideră că acesta nu este un rău necesar ci un bine?

Referitor la prima întrebare, conform căreia adesea, nu întotdeauna, oamenii care au aceste puncte de vedere sugerează că există ceva ce îi leagă într-un mod profund, în ciuda faptului că domeniile politicilor sexuale şi etica morţii nu par să aibă legătură în mod special. În ceea ce priveşte a doua întrebare, eu sunt pro-viaţă şi consider că avortul este ceva monstruos şi un motiv de ruşine naţională, dar înţeleg logica internă a grupurilor pro-avort, deşi nu am nicio simpatie pentru asta. Cu toate acestea, ceea ce nu pot înţelege este că mulţi oameni consideră avortul ca fiind ceva onorabil şi un motiv de mândrie şi bucurie. Să susţii că avortul este tragic dar este şi un rău necesar este una; cu totul altceva este să zâmbeşti la cameră cu mândrie în timp ce porţi un tricou pe care scrie că ai făcut un avort.

Teoria propusă de mine în timpul discursului a fost o extensie a ideilor pe care le-am avut citind Augustine, Pascal şi, făcând un trio ciudat, Sigismund Freud. Moartea este memento-ul insurmontabil al puterii, tiraniei corpurilor noastre asupra fiinţei şi a umanităţii. Corpurile reprezintă mărturia faptului că nu noi deţinem controlul. Nu suntem suverani. Nu suntem dumnezei. Urâm acest lucru şi încercăm din răsputeri să-l negăm. Astfel că, încercarea de a sfida limitele corpurilor noastre şi dorinţa de a prelua controlul asupra vieţii şi a morţii reprezintă două aspecte ale aceluiaşi lucru.

Cum ne distragem de la mortalitatea corpului? Cum ne prefacem că putem controla însăşi moartea, când corpurile noastre ne spun altceva? Ei bine, există nenumărate moduri de a ne preface că trupurile nu au nicio importanţă. Acum ne putem opera ca să părem mai tineri decât suntem. Dacă te-ai născut bărbat, poţi să-ţi modifici corpul şi să devii femeie, sau vice versa. Şi mai evident poate, poţi să te laşi cu bună ştiinţă purtat de imoralitate ignorând atât contextul trupului cât şi consecinţele activităţii sexuale.

Totuşi, cea mai mare distragere este să ne prefacem că putem să controlăm însăşi moartea. Ucidem copii în pântece, îi ucidem pe cei bătrâni şi infirmi şi, dacă nu ne putem nega propria mortalitate ca să trăim veşnic, putem, cel puţin, să determinăm momentul precum şi circumstanţele propriei morţi. Dar nu vă lăsaţi păcăliţi: Încântarea şi plăcerea lacomă pe care cei ca Gloria Steiner le afişează cu privire la problema avortului izvorăsc nu numai din dorinţa de a permite victimelor violului să renunţe la copiii nedoriţi. Aceste sentimente sunt alimentate şi de plăcerea grotească de a avea putere asupra vieţii şi a morţii.

Desigur, toate acestea sunt speculaţii. Dar părerea mea este că pasiunea şi entuziasmul celor care sunt pro-choice în ceea ce priveşte viaţa nu pot fi pur şi simplu explicate doar de problema sarcinilor nedorite sau prevenirea suferinţei cauzate de terminarea vieţii. Şi de ce liberalismul modern, referitor la probleme precum avortul sau sinuciderea, susţine adesea anihilarea diferenţelor corporale semnificative în ceea ce priveşte sexualitatea? Unii oameni par să fie mândri de asemenea lucruri ce nu se pot explica prin intermediul criteriilor pragmatice precum convenienţa sau alegerea. Aici se petrec lucruri mult mai profunde, ceva mai spiritual, mai sinistru.

Carl R. Trueman este profesorul Paul Woolley care predă istoria bisericii la Seminarul Teologic Westminster. Postările sale anterioare pot fi accesate aici: http://www.firstthings.com/author/carl-r-trueman