Singurele creaturi care nu se supun lui Dumnezeu, de Gerald McDermott

Ieri am făcut o plimbare glorioasă cu soția mea pe una dintre crestele Appalachian Trail. Jean mi-a amintit, în timp ce miroseam pinii cu aroma Crăciunului şi admiram înşiruirea munţilor ce se întindeau pe cealaltă parte a văii sub noi, că există doar două creaturi care nu se supun lui Dumnezeu. Îngerii ( sau cel puţin o treime din ei) şi oamenii.
Toate celelalte creaturi – stelele şi planetele, imensa panoplie a animalelor, gama vastă de plante, chiar şi pietrele – se supun legilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ele.
Urşii se supun legii lui Dumnezeu referitoare la hibernarea de iarnă. Vulturii ascultă de legile fizicii pe măsură ce se avântă pe piscurile munţilor. Planetele rămân răbdătoare pe orbitele stabilite în timp ce se învârt în jurul soarelui. Pietrele se supun legii gravitaţiei, căzând conştiincios atunci când se desprind şi sfărmându-se în bucăţi conform legii eroziunii.
Ah, poţi protesta. Acestea sunt neînsufleţite! Pietrele nu gândesc! Nu au voinţă!
Însă de ce spune Scriptura că va veni ziua în care munţii şi dealurile vor începe să cânte, şi copacii de pe câmpii vor bate din palme ( Is. 55.12)?
C.S. Lewis ne-ar putea transmite să ne deschidem imaginaţiei pentru a vedea, la fel cum au văzut medievalii, că întreg cosmosul este vrăjit. Că acesta găseşte totuşi o modalitate prin care îl laudă pe Dumnezeu şi îi îndeplineşte voinţa.
Faimosul autor a aplicat ideea prezentată, aşa cum este ea, în Cronicile din Narnia, unde animalele şi copacii vorbesc şi se unesc în lupte pentru Aslan împotriva zeului cel rău Tash.
Ieri ne-am plimbat pe crestele munţilor împreună cu Jaffa, câinele nostru. Am numit-o după unul dintre locurile noastre preferate din întreaga lume, frumosul oraş Istrael, de pe malul mării Mediterane. Cuvântul înseamnă „frumos” şi căţelul nostru seamănă cu Benjie din film – o micuţă creatură a frumuseţii.
În primul capitol din Biblie citim că fiecărei fiare a pământului şi fiecărei păsări a cerului şi fiecărei târâtoare pe pământ, în care este viaţă, le-am dat fiecare plantă verde pentru mâncare (1.30).
Trebuie să recunosc, modul în care am interpretat asta e puţin nesigur, deoarece cuvântul evreiesc (nephesh) pe care l-am interpretat ca „suflet” poate fi şi tradus „răsuflare”. Este de asemenea folosit şi pentru „fiinţă vie”şi „persoană” în Biblia Ebraică.
Astfel că animalele din Biblie sunt mai mult decât simple „necuvântătoare”. Noi suntem destinaţi să fim conducătorii lor, la fel cum Dumnezeu este conducătorul nostru ( Gen. 1.28). Boul şi măgarul îşi „recunosc” stăpânul ( Is 1.3). Drepturile animalelor sunt dezbătute, împreună cu drepturile sclavilor şi ale soţiilor, în Exod 21 şi 22. Suntem avertizaţi să nu le tratăm nemilos (Deut 25.4). Iisus a spus că în ziua Sabatului ar trebui să ajutăm şi oameni şi animale deopotrivă. (Luca 14.5).
C.S.Lewis a scris că animalele pe care ajungem să le cunoaştem şi să le iubim, se unesc cu noi ca să spunem aşa, şi vor fi alături de noi în Rai, alături de ceialalţi lei şi miei, dar în propria curte cerească. Nu este valabil pentru toate animalele ci doar pentru cele care se ataşează de oameni.
Ieri i-am dat lui Jaffa drumul din lesă ca să poată fugi în voie. Chiar asta a şi făcut, a fugit în susul şi în josul crestelor pe care le-am străbătut. Acest câine bătrân (are aproape 10 ani, ceea ce ni s-a spus că înseamnă aproximativ şaptezeci de ani omeneşti) care merge pe lângă casă având dureri evidente, sărea şi fugea bucuros în toate părţile.
Bucurie! Da. Toţi cei care au avut un câine ştiu că sunt momente când aceste animale se bucură. Uneori simt plăcere abundentă. Este ca şi când i-am putea vedea zâmbind.
Şi văzând cât este de bucuroasă, m-am bucurat şi eu puţin. Chiar dacă eram îngrijorat din diferite cauze, pe măsură ce admiram copacii, pietrele şi munţii, bucuria ei m-a ridicat până la acel tărâm în care există numai bucurie, deoarece în acest tărâm ( dimensiune?) nu există altceva decât supunere.
În prezența ta este abundenta de bucurie; la mâna Ta dreaptă sunt desfătări veșnice (Ps. 16.11).
Bucuria Jaffei ca membru a acelei părţi misterioase a Regatului care se află între necuvântătoare şi cuvântătoare, m-a ajutat să gust puţin din bucuria care ajută pietrele şi stelele, da chiar şi câinii, să comunice.

Gerald McDermott este profesor Jordan – Trexler de religie la Colegiul Roanoke. Lucrează în prezent la o carte despre bâlbâieli faimoase.
Articolul a apărut inițial la adresa http://www.firstthings.com/web-exclusives/2015/01/the-only-creatures-who-disobey-god. Text apărut cu permisiunea autorului.