Receptarea lui C.S. Lewis în România comunistă – Emanuel Conțac

1. Introducere

Pătrunderea scrierilor lui C.S. Lewis în spațiul cultural românesc s-a făcut mult mai lent decât în altă parte, fapt la care au contribuit următorii factori:

  1. În secolul XIX și în prima jumătate a sec. XX modelul cultural al României a fost Franța (să nu uităm că în tinerețe Cioran își dorea „o Românie cu populația Chinei și destinul Franței”);
  2. regimul comunist a izolat România pe plan cultural, reducând la minimum interacțiunea cu Occidentul;
  3. caracterul explicit creștin al multor scrieri din opera lui C.S. Lewis le-ar fi făcut imposibil de publicat într-o țară ai cărei conducători erau hotărâți să stârpească „misticismul și obscurantismul religios” ca precondiție pentru apariția omului nou și a socialismului.

Aflați în spatele Cortinei de Fier, românii nu au avut acces liber la scrierile lui C.S. Lewis, însă, după cum voi arăta în cuprinsul acestui studiu, numele lui nu era complet necunoscut în România comunistă. Intelectuali ca Ștefan Nenițescu sau Nicolae Steinhardt, care călătoriseră ori se formaseră în Occident înainte de 1945 și care avuseseră contacte cu spațiul anglo-saxon, aveau cunoștință de scrierile unor autori precum Chesterton și C.S. Lewis. Mai târziu, în anii ʼ70 și ’80, acei puțini români care au avut șansa de a călători în afara țării l-au citit cu entuziasm pe C.S. Lewis și au jucat un rol important în promovarea scrierilor lui atunci când sistemului totalitar, caracterizat de restricții, cenzură și supraveghere severă, s-a prăbușit.
În studiul de față îmi propun să reconstitui principalele etape ale pătrunderii operei lui C.S. Lewis în spațiul cultural și religios românesc, începând cu etapa premergătoare căderii comunismului, când Lewis era un nume cvasinecunoscut, continuând cu identificarea făgașelor pe care s-au răspândit scrierile sale în România postcomunistă și încheind cu ecourile mai largi ale operei sale în presa culturală autohtonă, în cercetarea de specialitate și, de ce nu, în blogosfera românească.
Voi începe prin a preciza de la bun început că autorul asupra căruia mă opresc a fost membru activ al Bisericii Angliei. Precum se știe, anglicanismul nu este un bloc religios monolitic, fiindcă istoria complicată a acestui spațiu confesional a dus la apariția unor subtradiții religioase, unele conservatoare („high”) și altele evanghelice („low”). Fără a avea pretenția că pot judeca în mod infailibil afilierea religioasă a lui Lewis, vom afirma că autorul a fost un anglican de factură conservatoare. Totuși, deoarece în scrierile sale Lewis nu-și declină în mod ostentativ identitatea confesională, el devine compatibil cu o gamă largă de tradiții religioase, de la cele istorice (ortodoxie, catolicism) la cele protestante și neprotestante. Evident, lucrările sale de ficțiune (Trilogia spațială, Cronicile din Narnia) se adresează unui public pentru care apartenența sa confesională este irelevantă. Cât despre lucrările lui savante, ele se adresează unui grup de specialiști pentru care primează competențele sale de excelent cunoscător al literaturii medievale și renascentiste.
Am putea spune că Lewis a pătruns în spațiul românesc în patru ipostaze, pe patru făgașe editoriale clar identificabile. Evident, ca orice construct intelectual, schema pe care o propun se caracterizează printr-o anumită doză de artificialitate procustiană. În mod inevitabil, pentru a schematiza în mod inteligibil (dacă nu și inteligent), cercetătorul trebuie să segmenteze realitatea în categorii care nu sunt niciodată etanșe.


•    Lewis ‒ autor cunoscut de un grup restrâns de intelectuali
•    Lewis ‒ autor evanghelic, publicat de edituri evanghelice (Societatea Misionară Română și Logos)
•    Lewis ‒ autor creștin clasic, promovat de Editura Humanitas.
•    Lewis ‒ autor de literatură pentru copii (Cronicile din Narnia), publicat de Editura RAO.


O primă observație care se impune este că deocamdată de pe piața de carte românească lipsește Lewis cărturarul. Singura traducere care ne dă o idee despre activitatea lui C.S. Lewis pe tărâmul criticii literare rămâne colecția de eseuri Despre lumea aceasta și despre alte lumi (Humanitas, 2011). Cartea pune în evidență interesul autorului pentru critica literară, dar nu reflectă nimic din competențele sale de medievist. După știința mea, la data publicării acestui studiu, niciuna dintre cărțile de erudiție ale lui Lewis nu figurează în vreun plan al unei edituri românești.
În clasificarea pe care o propun, autorul de ficțiune pentru copii figurează pe ultimul loc, însă trebuie subliniat că cea mai timpurie etapă a pătrunderii lui Lewis ca autor tradus în spațiul românesc o reprezintă publicarea clandestină a volumului Leul, vrăjitoarea și dulapul la mijlocul anilor ’70. Cartea a fost tradusă și tipărită în străinătate, fiind introdusă și difuzată în România prin mijloace conspirative. Anul publicării ei nu poate fi stabilit cu precizie, însă din mărturiile celor care au avut acces la ea în anii comunismului știm că ea circula deja în 1977.
În secțiunile care urmează voi prezenta primele trei ipostaze în care a ajuns cunoscut C.S. Lewis în România, ordonându-le cronologic. Am omis cu bună știință o eventuală secțiune dedicată celorlalte traduceri ale volumului The Lion, the Witch and the Wardrobe sau seriei Cronicile din Narnia publicate de Editura Rao. Cei care se vor apleca asupra acestui subiect vor trebui să acorde atenție și cărții O călăuză prin Narnia și prin întreaga operă a lui C.S. Lewis, avându-l ca autor pe Colin Duriez (Aqua Forte, 2008).
Titlul acestui studiu anunță o analiză a receptării lui Lewis în România post-comunistă, însă evenimentele petrecute după 1990 nu pot fi explicate în mod satisfăcător fără a face referire la perioada anterioară. Din aceste motive, voi prezenta și informații menite să ne ajute să vedem cât de cunoscută era opera lewisiană în România anilor 1945-1989.

2. C.S. Lewis ‒ autorul cunoscut de un grup restrâns de intelectuali

2.1. N. Steinhardt (1912‒1989)

Primul intelectual român despre care știm că era familiarizat cu unele cărți ale lui Lewis este N. Steinhardt. Din jurnalul lui reiese că a vizitat Londra în perioada 1937-1939 și că în acești ani a participat la întruniri religioase ale Grupului de la Oxford (Steinhardt 152-53, 220-21, 592-93). Deoarece cunoștea bine scrierile lui G.K. Chesterton, autor pe care îl pomenește în numeroase rânduri, nu este surprinzător că în Jurnal întâlnim și o referire la Screwtape Letters. Fragmentul care ne interesează este inserat în dreptul datei „august 1970”. Împreună cu Dinu Pillat, autorul făcuse o vizită călugărului Ilie Cleopa, aflat pe atunci la mănăstirea Sihăstria. Discuția purtată vreme de trei ceasuri cu celebrul duhovnic ortodox gravitase în jurul a două tipuri de ispite: ispitele din stânga (viciile și patimile) și ispitele din dreapta (cele care provin din virtuți). Rememorând acest pasaj, Steinhardt pune în legătură ispita din dreapta cu un pasaj din epistola a XXVI-a pe care Screwtape, diavolul bătrân din lucrarea cu același nume, i-o trimite lui Wormwood, învățăcelul său (Steinhardt 272).

La ispita din dreapta cred că se referă și C.S. Lewis în cartea lui despre draci. Exemplul pe care-l dă e mărunt, dar cu perspective imense:
„Diavolul păzitor” al unui Englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează” să se jertfească într-o chestiune care-l preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceașca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta și soacra preferă să o bea înăuntru. „Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit și bun, altruist, jertfește-te, fă-le pe plac”. Omul își bea așadar ceaiul cu ele, și toată vremea se simte nefericit și nedreptățit, băutura i se oprește în gât, blestemă în minte ambele femei care la rândul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă și simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă (Steinhardt 273).

Prelucrarea făcută de Steinhardt păstrează una dintre ideile din textul lui Lewis, însă prezintă în mod simplificat complexitatea jocului relațional dintre participanții prinși de „iluzia conflictului generos”. În exemplul dat de autorul român, victima ispitei este soțul care cedează în fața preferințelor soției și soacrei. În varianta imaginată de Lewis, conflictul degenerează treptat fiindcă are la bază două cauze: (1) fiecare dintre persoanele implicate dorește să se sacrifice pentru a-i fi pe plac celuilalt și (2) fiecare participant refuză să fie beneficiarul generozității ieftine a celorlalți, cărora le atribuie motivații meschine.

Resentimentele vechi care se amestecă într-un astfel de conflict cu miză aparent mică fac ca în final situația să devină dezastruoasă. Soluția pentru dezamorsarea ei ar fi fost expunerea de către fiecare participant a preferințelor sale reale și păstrarea în perimetrul rațiunii și al bunei-cuviințe (Lewis, Sfaturile 122-25).
Diferența de perspectivă dintre textul lewisian și prelucrarea făcută de Steinhardt pare să indice faptul că, la momentul scrierii jurnalului, Steinhardt nu avea o lectură proaspătă a volumului Screwtape Letters. De altfel, aceasta este singura trimitere la Lewis în Jurnalul fericirii. În ce măsură autorul român era familiarizat cu alte scrieri rămâne de stabilit prin analizarea integralei Steinhardt. O eventuală cercetare mai profundă a subiectului ar trebui să aibă în vedere și cărțile despre care se știe că i-au aparținut monahului de la Rohia, pentru a se stabili dacă printre ele se află alte lucrări de C.S. Lewis.

2.2. A. Pleșu (1948‒)

În anii ’70, scrierile lui C.S. Lewis au stârnit atenția unui alt intelectual român marcant, Andrei Pleșu, pe atunci doctorand în istoria artei. Aflat în Germania în perioada 1975-1977, ca bursier Humboldt, tânărul cercetător pregătea o teză de doctorat despre peisaj, teză publicată în 1980 sub titlul Pitoresc și melancolie. Lucrările asupra cărora s-a oprit Pleșu în perioada respectivă erau cele de erudiție, scrise de Lewis medievistul, anume The Discarded Image, The Allegory of Love și Studies in Words.
La sfârșitul anilor ’70, esteticianul, poetul și criticul de artă Ștefan Nenițescu îi semnala lui A. Pleșu o altă carte importantă ‒ Surprised by Joy, remarcabilă îndeosebi pentru modul în care autorul își prezenta drumul convertirii, mai întâi la teism și apoi la creștinism. Nenițescu (1897-1979), la vremea aceea în vârstă de peste 80 de ani, era un ortodox practicant, foarte preocupat de problema convertirii și a credinței în general.  Bun prieten cu Nicolae Titulescu și activ nu doar pe tărâm cultural, ci și diplomatic, Nenițescu a ajuns în Anglia la finalul celui de-al doilea război mondial, având misiunea ‒ încredințată de către Iuliu Maniu ‒ de a-i informa pe britanici cu privire la pericolul sovietic. Deși fusese pus în temă cu privire la consecințele pe care urma să le aibă pentru România acordul dintre Churchill și Stalin, Nenițescu a revenit în țară. În urma participării la tentativa de înlăturare a guvernului Groza, a fost arestat în 1949 și întemnițat până în 1964, când a fost grațiat. Vizita lui Nenițescu în Marea Britanie i-a facilitat probabil accesul la scrierile lui C.S. Lewis.
Interacțiunea mai consistentă a lui A. Pleșu cu gândirea lui C.S. Lewis a survenit în a doua șederea a acestuia în străinătate (1982-1983), tot ca bursier Humboldt. Atunci a parcurs toate cărțile la care a avut acces: Mere Christianity, The Problem of Pain, Reflections on the Psalms, Prayer: Letters to Malcolm. Cărțile i s-au părut inteligente, pline de umor și, foarte important, transconfesionale. Lewis l-a atras fiindcă scria cu multă rigoare, dar fără încrâncenări doctrinare, reușind să iasă din perimetrul dogmatic al unei anumite confesiuni pentru a se adresa credincioșilor de toate confesiunile. A contat foarte mult și înrudirea spirituală a lui Lewis cu Chesterton, autor ale cărui eseuri cercetătorul român le citise cu mult interes în tinerețe.  După cum vom vedea într-o secțiune ulterioară a acestui studiu, „întâlnirea” lui Pleșu cu scrierile lui C.S. Lewis a avut consecințe importante pentru difuzarea acestora în spațiul cultural românesc postdecembrist.

2.3. Virgil Nemoianu (1940‒)

Ascultătorii postului de Radio „Europa Liberă” au avut posibilitatea să asculte, în anii ’80, emisiunea „Intelectualul și religia”, la microfonul căreia se afla Virgil Nemoianu, stabilit în SUA în 1975, actualmente profesor de literatură și de filozofie la Catholic University of America, unde predă din 1979. În volumul care grupează conferințele și discursurile lui Nemoianu se găsește și un material dedicat lui C.S. Lewis (Nemoianu 49-51). Articolul constituie o bună prezentare generală a lui Lewis, insistând pe convertirea sa (descrisă în Surprised by Joy), și pe scrierile de ficțiune (îndeosebi romanele din seria Narnia orice cele din trilogia cosmică).
Cititorul avizat al materialului transmis de Nemoianu pe calea undelor va fi de acord cu interpretarea generală propusă de autorul român, dar nu și cu unele detalii despre viața sau scrierile lui Lewis. De pildă, dacă avem în vedere cariera academică a lui Lewis, firesc ar fi să vorbim de „Oxford și Cambridge” (nu „Cambridge și Oxford”), fiindcă Lewis a studiat și a predat la Oxford până în 1954, când a ocupat catedra de Literatură medievală și renascentistă de la Colegiul Magdalene.
În ce privește trecerea lui Lewis de la ateism la creștinism, cu greu s-ar putea afirma că autorul „cunoaște brusc o conversiune” (Nemoianu 49). Convertirea lui Lewis a avut loc treptat, mai întâi de la ateism la teism, și apoi de la teism la credința în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Între cele două momente s-a scurt un interval de circa doi ani, timp în care autorul a încercat să trăiască o viață religioasă în absența nădejdii în viața de dincolo.  Problematice sunt şi afirmaţiile lui Nemoianu că Surprised by Joy reprezintă „un mic studiu” sau o „lucrare teoretică”. În fapt, nici intenția autorului, anunțată în prefață („scopul cărții este să depene povestea convertirii mele” [Lewis, Surprins 17]), nici substanța propriu-zisă a cărții nu justifică ideea că Lewis și-ar fi propus o analiză teoretică a problematicii convertirii.
Nemoianu mai scrie că „deși C.S. Lewis nu s-a exprimat niciodată pe teme politice, mulțumindu-se să fie un cetățean de rând, ascultător față de sistemul și legile patriei sale engleze, putem acum să deducem […] că el a respins foarte ferm atât fascismul, cât și comunismul” (50). Contrar celor enunțate de autor, C.S. Lewis și-a exprimat convingerile politice în numeroase rânduri și nu este nevoie să deducem atitudinea lui față de nazism sau comunism cu ajutorul studiilor secundare, fiindcă îl putem cita în mod direct. Următorul fragment este tipic pentru concepția lui Lewis despre comunism:

Detestation for any ethic which worships success is one of my chief reasons for disagreeing with most communists. In my experience they tend, when all else fails, to tell me that I ought to forward the revolution because ‘it is bound to come’. One dissuaded me from my own position on the shockingly irrelevant ground that if I continued to hold it I should, in good time, be ‘mown down’ ‒ argued, as a cancer might argue if it could talk, that he must be right because he could kill me (Lewis, Reply 69).

Asupra ideii de egalitate, Lewis s-a pronunțat în numeroase rânduri. Probabil cel mai cunoscut eseu pe această temă este chiar cel intitulat „Equality” (Lewis, Concerns 17-20). Referiri tangențiale la această problematică întâlnim și în eseul „Mădulare unii altora”:

Pentru mine egalitatea este în aceeaşi poziţie ca şi hainele. Este un rezultat al Căderii şi un remediu împotriva ei. Orice încercare de a parcurge în sens invers paşii prin care am ajuns la egalitarism şi de a reintroduce vechile autorităţi la nivel politic mi se pare o neghiobie la fel de mare precum renunţarea la haine. Naziştii şi nudiştii comit aceeaşi greşeală. Dar trupul gol, aflat încă sub hainele fiecăruia dintre noi, este cel care trăieşte cu adevărat. Lumea ierarhică, încă vie şi ascunsă (în modul cuvenit) în spatele unei aparenţe de cetăţenie egală, este cea care ne preocupă cu adevărat (Lewis, Mădulare 24).

Relația dintre creștinism și politică este discutată pe scurt de Lewis într-un articol foarte pătrunzător, intitulat „Meditation on the Third Commandment” (Lewis, God 196-99). Autorul răspunde indirect unor scrisori publicate de The Guardian în care cititorii se pronunță în favoarea creării unui „partid creștin”. Perfect conștient de dificultățile inerente unei asemenea inițiative, în special în lumina reflecțiilor dintr-o carte a lui Jacques Maritain (Scholasticism and Politics), Lewis arată că partidele par să aibă țeluri comune (bunăstare, siguranță, un bun echilibru între ordine și libertate), dar nu se pot pune de acord asupra mijloacelor prin care pot fi atinse acestea (Lewis, God 196). Pentru a ilustra blocajul la care se ajunge, atunci când se încearcă instituirea unui „partid creștin”, Lewis imaginează următoarea situație: trei creștini devotați pot avea trei orientări politice diferite. Philarchus, creștin devotat, este convins că bunăstarea vine în urma trăirii unei vieți creștine și că o viață creștină poate fi promovată în colectivitatea de către un stat autoritar, care înlătură ultimele vestigii ale infecției „liberale”. După Philarchus, fascismul nu este un rău în sine, ci un rău pervertit, iar democrația este un monstru a cărui victorie ar însemna înfrângerea creștinismului. Un asemenea personaj ar accepta ajutorul fascist, convins că el și prietenii lui vor fi aluatul care va influența pozitiv plămădeala partidului lor. Ce de-al doilea personaj, Stativus, este la fel de devotat și de creștin. Pornind de la premisa Căderii și de la convingerea că oamenii trebuie să aibă un control minim asupra semenilor lor, dar vrând totodată ca cerințele lui Dumnezeu să nu fie subminate de cele ale cezarului, Stativus vede în democrație singura speranță pentru libertatea creștină. În plus, este tentat să accepte ajutor de la promotorii statu-quoului, ale căror agende comerciale și imperiale nu păstrează nici măcar o aparență de teism. Al treilea creștin este Spartacus, un creștin sincer, care denunță bogățiile cu fervoare profetică, animat de ideea că „Isus cel istoric” a fost trădat de apostoli, de Părinți și de Biserici. Pornind de la premisa că este necesară o schimbare radicală, Spartacus cere o revoluție de stânga, dar este dispus să accepte ajutor de la cei care se declară în mod deschis inamicii lui Dumnezeu (Lewis, God 197).
Cititorii vor fi realizat deja că cele trei nume reprezintă trei ideologii diferite: fascismul, conservatorismul și comunismul. În ce fel, se întreabă Lewis, ar putea coexista cele trei personaje într-un „partid creștin”? Pe urmele lui J. Maritain, autorul propune o altă cale: cea a responsabilității civice care se manifestă în principal, dar nu exclusiv, prin scrisorile adresate membrilor parlamentului. O altă cale ar fi cea a convertirii: „He who converts his neighbour has performed the most practical Christian-political act of all” (Lewis, God 198).
În categoria „politice” intră și reflecțiile lui Lewis despre pericolul insidios al teoriei „umanitare” despre pedeapsă  ori eseul său despre pacifism.  Cu privire la tema libertății individuale și a relației dintre stat și individ găsim un alt pasaj memorabil în „Sfredelin propune o închinare”. Dacă ținem cont că fragmentul provine dintr-un discurs festiv ținut de un „drac bătrân”, nu putem evita concluzia că pentru Lewis cele două ideologii lăudate de Sfredelin sunt de fapt două forme de demonism politic:

Ascunsă în inima acestei propagande pentru libertate stătea și o profundă ură pentru libertatea personală. Acel neprețuit individ pe nume Rousseau a fost primul care să vorbească deschis despre ea. În comunitatea lui democratică perfectă, vă amintiți, numai religia de stat e permisă, sclavia e repusă în drepturi, iar individul trebuie să știe că ceea ce guvernul îi spune să facă este și dorința lui, chiar dacă nu-și dă seama de asta. Pornind de aici, via Hegel (un alt propagandist indispensabil pentru noi), am obținut fără probleme și nazismul și statul comunist. Până și în Anglia am avut succese. Am aflat cu câteva zile în urmă că în această țară nu poate nimeni, dacă nu are un permis, să-și taie pomul din propria grădină cu propriul topor, să facă din el scânduri cu propria drujbă și din scânduri să-și construiască un hambar în propria lui grădină” (Lewis, Sfaturile 168).

Negreșit, o cercetare mult mai amplă a corpusului de scrieri semnate de Lewis ar scoate la iveală mult mai multe reflecții pe teme politice, unele dintre ele foarte actuale, și ne-ar întări convingerea că Lewis nu s-a mulțumit să fie un simplu cetățean de rând al țării sale. Dimpotrivă, în virtutea acuității sale etice și politice, a atras deseori atenția în mod public asupra derapajelor politice la care se poate ajunge în urma unor subtile mutații la nivelul vocabularului folosit în discursul despre educație, libertate, politică, valori etc.

3. Pătrunderea lui C.S. Lewis în mediul evanghelic (neoprotestant) românesc

3.1. Leul, vrăjitoarea și dulapul (1977)
Scriam la începutul acestui studiu că prima carte de C.S. Lewis tradusă în limba română a fost Leul, vrăjitoarea și dulapul. Ediția nu conține informații despre locul și anul publicării, însă termenul ad quem este anul 1977, când un exemplar din această publicație a ajuns în biblioteca lui Amfilofie Liubimirescu, student la Seminarul Teologic Baptist din București.  Prof. univ. dr. Marius Cruceru, cadru didactic la Universitatea Emanuel din Oradea, mi-a confirmat că a citit această carte în preajma anului 1978 și că la vremea respectivă acest tip de literatură creștină era tăinuit cu grijă de către posesori. Din informațiile disponibile în prezent rezultă că volumul a fost tradus și difuzat de către o organizație baptistă din Statele Unite . Aspectul cel mai remarcabil al traducerii este românizarea numelor personajelor: Peter, Susan, Edmund și Lucy au devenit Petru, Suzana, Costel și Lucica, Mrs. Macready a devenit „doamna Tudor”, iar servitoarele Ivy, Margaret și Betty au fost și ele rebotezate cu nume românești: Leana, Margareta și Veta.

3.2. Creștinismul redus la esențe (1987)
Dacă am face un sondaj între cititorii fideli ai lui Lewis, întrebându-i care ar fi lucrarea teologică pe care ar propune-o prioritar spre traducere într-o altă limbă, răspunsul pe care l-am primi, în unanimitate, ar fi: Mere Christianity. O contribuție fundamentală la apariția primei versiuni românești a acestei cărți a avut-o pastorul baptist Iosif Țon, ale cărui critici față de regimul comunist i-a atras expulzarea din țară în 1981. După stabilirea în SUA, Iosif Țon a preluat conducerea Societății Misionare Române (Wheaton, Illinois), care tipărea și difuza cărți teologice pentru românii din blocul comunist.
Iosif Țon fusese student la Regent’s Park College din Oxford (1969-1972), însă a citit cartea Mere Christianity mai târziu, în anii ’80, când se afla în Statele Unite. Impresionat de perspectiva lui Lewis asupra creștinismului („nu ca soluție pentru a merge în cer, ci ca plan al Sfintei Treimi de a face oameni după chipul lui Dumnezeu”) , a inclus cartea în programul editorial al SMR. Traducerea a fost realizată de Livius Percy și editată de John Tipei. Iosif Țon își amintește că titlul cărții le-a creat dificultăți și că în final au optat pentru varianta Creștinismul redus la esențe, deoarece au considerat că scopul autorului a fost să prezinte esența creștinismului.
Înainte de căderea comunismului, SMR folosea serviciile unei tipografii olandeze care accepta să tipărească literatură creștină destinată introducerii ilegale dincolo de Cortina de Fier. Cărțile de acest fel, tipărite în tiraje de circa 3000 de exemplare, nu conțineau toate informațiile bibliografice obișnuite, ci numai editura și anul apariției, pentru a nu atrage represalii din partea guvernului comunist. După ieșirea lor de sub tipar, cărțile erau preluate de diverse organizații specializate în difuzarea clandestină a literaturii creștine în blocul comunist.
Lucrarea Creștinismul redus la esențe a fost tipărită în 1987, în circa 3000 de exemplare, fiind retipărită în 1991 și 1994. Până la republicarea unei versiuni noi, intitulate Creștinism, pur și simplu (Humanitas, 2004), aveau să treacă zece ani. Deși nu a mai fost tipărită din 1994, această primă versiune a fost transformată în ebook și este diseminată de mulți utilizatori ai serviciului Scribd. Paradoxal, în anumite fișiere PDF coperta versiunii publicate de Humanitas este asociată cu textul tradus de SMR, ceea ce arată că, deși unii cititori sunt conștienți de publicarea unei noi versiuni, ei continuă să pună în circulație versiunea cu care sunt familiarizați.

3.3. Scrisorile lui Zgândărilă (1993)
O primă încercare de a traduce și publica faimoasa colecție Screwtape Letters a avut loc în perioada comunistă. În 1987 pastorul baptist Paul Negruț, fost coleg de pastorație cu Iosif Țon, i-a încredințat această carte spre traducere Mirelei Rădoi, membră a bisericii Baptiste „Emanuel” din Oradea, cartea urmând să fie publicată tot de către SMR. Din nefericire, traducerea nu a mai ajuns la tipar, în principal fiindcă proiectul s-a dovedit mai costisitor decât se estimase (costul pentru drepturile de traducere ale unei astfel de cărți se ridicau la circa 1000 USD).  După înființarea în 1992 a Editurii Logos (cu sediul în Cluj), membrii fondatori (Dănuț Mănăstireanu, Adrian Pastor și Mirela Rădoi, căsătorită DeLong) au inclus Screwtape Letters în planul editorial. Versiunea pregătită pentru tipar înainte de 1989 s-a dovedit imposibil de recuperat, de aceea traducerea brută (scrisă de mână) a fost revizuită cu ajutorul Marinelei Blaj, colaboratoare a editurii în acea vreme.
Pentru traducerea numelui Screwtape au fost propuse în primă fază diverse variante, între care Scaraoțchi, Zgândărică sau Zgândărel. Ulterior Marinela Blaj, redactorul cărții, a propus forma Zgândărilă, al cărei principal avantaj era că evoca binecunoscutele personaje: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă etc.  Ediția a beneficiat de talentul graficianului Marcel Chirnoagă (1930-2008), autorul ilustrațiilor care însoțesc textul. Merită evocat aici, cu titlu anecdotic, reacția maestrului, atunci când Rodica Mocan i-a prezentat propunerea de colaborare din partea editurii: „Doamnă, ați găsit omul potrivit. Eu sunt specialist în draci.”
Aflată într-o perioadă de mare avânt și entuziasm, editura Logos a tipărit 10.000 de exemplare, cu mult peste cerințele pieței de carte evanghelică de la acea vreme. Cititorii ieșiți din comunism nu aveau educația literară necesară pentru aprecierea la justa valoare teologia subtilă cuprinsă în cele 31 de epistole trimise de Zgândărilă ucenicului său. Paradoxal, după publicarea aceleiași cărți de către Editura Humanitas (2003), interesul pentru varianta publicată de Logos a crescut simțitor.

3.4. Departe de planetă tăcută (1995)
De la începutul anilor ’90 datează și proiectul editurii Logos de a publica în limba română Trilogia spațială. Deși proiectul se anunța foarte ambițios, vânzările primului volum (Departe de planeta tăcută, trad. Mirela Rădoi, 1995), tipărit în 5.000 de exemplare, au fost sub așteptări.  În ciuda anunțului de pe ultima pagină a volumului („Vă mai recomandăm: C.S. Lewis, Perelandra, Trilogia cosmică, partea a II-a”), al doilea roman nu a depășit stadiul de proiect, iar seria a rămas neterminată.
Slabul interes al pieței evanghelice pentru scrierile lui C.S. Lewis, dificultatea găsirii unui traducător competent și obstacolele care ațin calea editorilor interesați de achiziționarea drepturilor de publicare sunt factori care explică de ce până în prezent o singură editură evanghelică a mai reușit publicarea unui titlu semnat de C.S. Lewis.  O încercare notabilă a fost făcută în ultimii ani de Editura Hypogrammos, care a achiziționat drepturile de traducere pentru Letters to an American Lady. Dificultățile financiare care au afectat editura în ultimii ani au pus sub semnul întrebării apariția volumului.
Orice analiză a receptării lui C.S. Lewis în mediul evanghelic românesc ar trebui să aibă în vedere și diseminarea gândirii lui Lewis prin intermediul altor autori protestanți sau evanghelici, precum Alister McGrath , Philip Yancey,  John Piper,  Timothy Keller  sau Sheldon Vanauken,  J.I. Packer, D.A. Carson, Rick Warren, Norman Geisler, Carl Henry, Ravi Zacharias, Lee Strobel, John Ortberg, Josh McDowell și John Stott. Date fiind limitele acestui studiu, am ales să menționez doar câteva titluri reprezentative, fără a-mi propune o prezentare exhaustivă a receptării lui Lewis de către acești autori.
Un rol important în difuzarea informațiilor despre C.S. Lewis în mediul evanghelic românesc l-a jucat în ultimii ani blogosfera. O cercetare amănunțită a celor mai vizitate bloguri evanghelice ar scoate la iveală sute de citate din C.S. Lewis, referiri recurente la opera lui, reflecții variate pe marginea cărților lui și multiple anunțuri cu privire la cărțile publicate sau în curs de publicare.

4. C.S. Lewis în colecțiile editurilor laice
După căderea comunismului, A. Pleșu a avut un rol decisiv în procesul de publicare de către Editura Humanitas a unui volum de factură preponderent apologetică. Trei titluri reunite în paginile aceleiași cărți (Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, trad. Sorin Mărculescu și Vlad Russo) au fost publicate inițial în 1997 în colecția Terra lucida, grupajul fiind republicat cu o nouă copertă în 2012. Tipărită în 6.500 de exemplare, această „trilogie” rămâne una dintre cele mai populare cărți de C.S. Lewis. Între timp, două dintre lucrări au avut o evoluție editorială proprie: Despre minuni a fost tipărită mai întâi în colecția Top H (2001), fiind inclusă ulterior în colecția „Înțelepciunea și credință”, alături de Problema durerii (ambele publicate în 2007).
Pe făgașul deschis la mijlocul primului deceniu post-comunist de către Andrei Pleșu au continuat să fie publicate în colecția „Înțelepciunea și credință”, coordonată de Anca Manolescu, alte trei lucrări importante: Sfaturile unui diavol bătrîn către unul mai tânăr (trad. Sorana Corneanu, 2003, 2007, 2010), Desființarea omului (trad. Petruța-Oana Năiduț, 2004), Creștinism, pur și simplu (trad. Dan Rădulescu, 2004). Cele două florilegii publicate de Walter Hooper ‒ The Business of Heaven (1983) ‒ au fost și ele traduse în românește, sub titlul Treburi cerești (trad. Mirela Adăscăliței, 2005), însă probabil prezența lor în limba română a fost umbrită de celelalte titluri mult mai cunoscute. De departe cartea cea mai vândută rămâne Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, cu 13.000 de exemplare tipărite în ultimii zece ani.
Cunoașterea de către cititorii români a periplului spiritual al lui C.S. Lewis a devenit posibilă odată cu publicarea versiunii românești a autobiografiei Surprised by Joy în 2008. Ca traducător al lucrării, autorul acestui studiu a aflat în mod nemijlocit care sunt dificultățile și satisfacțiile pe care le presupune traducerea unei lucrări de acest calibru. Deși nu a depășit ca popularitate Sfaturile sau trilogia Despre minuni…, Surprins de Bucurie a avut parte de retipăriri (2011, 2013; tiraj total – 5.500 de exemplare) și a prilejuit apariția câtorva recenzii scrise de Sorin Lavric („Săgeata bucurie”, România Literară nr. 34, sept. 2010), Daniel Fărcaș („Surprins de C.S. Lewis”, august 2009), Corneliu Simuț (Oglindanet, 10 februarie 2010), respectiv Codrin Liviu Cuțitaru („Disecția unui sentiment”, Dilemateca, octombrie 2013).
Pentru acei numeroși cititori care s-au întrebat, nu fără justificare, de ce subiectul convertirii ocupă un spațiu atât de restrâns într-o carte care poartă subtitlul „Povestea unei convertiri”, precizez că autorul englez și-a prezentat cu maximă transparență intențiile, atunci când și-a subintitulat autobiografia „The Shape of My Early Life”, deoarece descrierea experiențelor formative din copilărie și adolescență ocupă aproape o jumătate din carte. Dar, fiindcă editurile sunt adesea sub vremi, pentru versiunea românească s-a folosit un subtitlu menit să sporească potențialul comercial al cărții.
Mai recent, Editura Humanitas și-a îmbogățit seria de publicații Lewis cu alte trei apariții: Ferigi și elefanți și alte eseuri despre creștinism (trad. Emanuel Conțac, 2011); Meditații la Psalmi (trad. Emanuel Conțac, 2013) și Marea despărțire (trad. A. Macovescu, 2013). Lucrarea despre Psalmi a fost tipărită în 2000 de exemplare, celelalte două titluri având tiraje de 4000 de exemplare fiecare.
Cea mai populară traducere din C.S. Lewis a fost transformată atât în audiobook (Sfaturile…, lectură Mircea Diaconu, 2008) și în ebook (2012). Tot ca ebook a fost publicată și autobiografia lui Lewis (Surprins de Bucurie, 2012). Cele 10 titluri publicate în perioada 1997-2013 (la care se adaugă și antologia Treburi cerești) ne îndreptățesc să afirmăm că Editura Humanitas rămâne cel mai important promotor al operei lewisiene în România post-comunistă.
Nu pot încheia această secțiune fără a menționa volumul Inklings. Litera și spiritul, coordonat de dna Rodica Albu și publicat în 2004 de către Editura Universității A.I. Cuza. Admiratorii lui C.S. Lewis vor găsi între coperțile acestei cărți nu doar o altă versiune a lucrării The Abolition of Man, ci și fragmente din Trilogia spațială, respectiv Cronicile din Narnia (Jilțul de argint). Pentru publicul pasionat de Lewis, de mare interes va fi și biografia scrisă de Alister McGrath (profesor la Oxford), în traducerea lui Natan Mladin.

5. Concluzii

Severele îngrădiri de ordin ideologic și politic care au grevat asupra României în anii comunismului au încetinit, dar nu putut împiedica în totalitate, traducerea în limba română a două cărți de C.S. Lewis: Leul, vrăjitoarea și dulapul, respectiv Creștinismul redus la esențe.
După Revoluția din 1989, activitățile editoriale desfășurate de Societatea Misionară Română și de Editura Logos au lărgit aria receptării lui C.S. Lewis în România, însă nu la nivelul pe care avea să-l atingă aceasta odată cu integrarea lui C.S. Lewis în colecțiile Editurii Humanitas. Istoria primilor ani ai Editurii Logos sugerează că Lewis este un autor prea complex pentru un singur spațiu confesional și că anvergura sa intelectuală îl face greu de receptat de către acei potențiali cititori care nu s-au deprins cu rigoarea argumentației din scrierile sale teologice sau care nu sunt sensibili la simbolistica de adâncime a lucrărilor sale de ficțiune. Cert este că, la cincizeci de ani după moartea sa, odată cu pătrunderea sa într-un spațiu neutru din punct de vedere confesional, Lewis a ajuns să adune în jurul său cititori din toate tradițiile teologice, așa cum este și firesc. Avem motive să credem că, pe măsură ce noi titluri se vor adăuga în lista cărților disponibile în limba română, imaginea lui Lewis ca autor de referință se va consolida, iar interesul pentru „ceilalți Lewis” (autorul trilogiei spațiale, respectiv medievistul) va crește. Noile tehnologii și formate (audiobook, ebook) vor contribui, neîndoios, la extinderea cercului de cititori care vor descoperi cu încântare claritatea argumentației, rigoarea ideilor și frumusețea scriiturii sale.

Anexă bibliografică
Dat fiind că acesta este primul articol despre receptarea lui C.S. Lewis în spațiul cultural românesc, consider utilă includerea unei bibliografii care să vină în ajutorul cercetătorilor interesați de aprofundarea subiectului.

Non-ficțiune:
1.    C.S. Lewis, Creștinismul redus la esențe, Wheaton, Illinois, SMR, 1987, 1991.
2.    C.S. Lewis, Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, trad. Sorin Mărculescu și Vlad Russo, București, Humanitas, 1997, 2012.
3.    C.S. Lewis, Despre minuni, trad. Sorin Mărculescu, București, Humanitas, 2001, 2007.
4.    C.S. Lewis, Creștinism. Pur și simplu, trad. Dan Rădulescu, București, Humanitas, 2004
5.    C.S. Lewis, Desființarea omului, trad. Petruța-Oana Năiduț, București, Humanitas, 2004.
6.    C.S. Lewis, Treburi cerești (2 vol.), trad. Mirela Adăscăliței, București, Humanitas, 2005
7.    C.S. Lewis, Problema durerii, trad. Vlad Russo, București, Humanitas, 2007.
8.    C.S. Lewis, Surprins de bucurie. Povestea unei convertiri, trad. Emanuel Conțac, București, Humanitas, 2008, 2011.
9.    C.S. Lewis, Despre lumea aceasta și despre alte lumi, trad. Bianca Rizzoli, București, Humanitas, 2011.
10.    C.S. Lewis, Ferigi și elefanți și alte eseuri despre creștinism, trad. Emanuel Conțac, București, Humanitas, 2012.
11.    C.S. Lewis, Meditații la Psalmi, trad. Emanuel Conțac, București, Humanitas, 2013.
12.    C.S. Lewis, Marea despărțire. Un vis, trad. Alexandru Macovescu, București, Humanitas, 2013.
13.    C.S. Lewis, Anatomia unei dureri, trad. Cornel Țicărat, Oradea, Kerigma, 2014.

Ficțiune:
1.    C.S. Lewis, Leul, vrăjitoarea și dulapul, trad. necunoscut, s.l., s.e., 1977 (?).
2.    C.S. Lewis, Scrisorile lui Zgândărilă. Scrisorile unui drac bătrân către un drac tânăr, trad. Mirela Rădoi, Cluj, Logos, 1993.
3.    C.S. Lewis, Leul, vrăjitoarea și garderoba, trad. Rodica Albu, Iași-Chișinău, Junimea-Hyperion, 1993.
4.    C.S. Lewis, Departe de planeta tăcută, trad. Mirela Rădoi, Cluj, Logos, 1995.
5.    C.S. Lewis, Nepotul magicianului (vol. 1 din Cronicile din Narnia), trad. Larisa Avram, București, RAO, 1997, 2006.
6.    C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea (vol. 2 din Cronicile din Narnia), trad. Larisa Avram, București, RAO, 1997, 2006.
7.    C.S. Lewis, Calul și băiatul (vol. 3 din Cronicile din Narnia), trad. Simona Neagu, București, RAO, 1998, 2006.
8.    C.S. Lewis, Prințul Caspian (vol. 4 din Cronicile din Narnia), trad. Larisa Avram, București, RAO, 1999, 2006.
9.    C.S. Lewis, Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi (vol. 5 din Cronicile din Narnia), trad. Irina Negrea, București, RAO, 2000, 2006.
10.    C.S. Lewis, Jilțul de argint (vol. 6 din Cronicile din Narnia), trad. Irina Negrea, București, RAO, 2003, 2006.
11.    C.S. Lewis, Ultima bătălie (vol. 7 din Cronicile din Narnia), trad. Irina Negrea, București, RAO, 2003, 2006.
12.    C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, trad. Sorana Corneanu, București, Humanitas, 2003, 2007, 2010.

În alte volume:
1.    Abolirea omului, trad. Rodica Albu, în Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004.
2.    Trilogia spațială (fragment), trad. Mihaela Morariu, în Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004.
3.    Cronicile din Narnia: Jilțul de argint (fragment), trad. Teodora Ghivrigă, în Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004.
4.    Sheldon Vanauken – Îndurare aspră, trad. Gela Bâlc, Oradae, Kerigma, 2008 (conține 18 scrisori adresate de către C.S. Lewis autorului).

Despre C.S. Lewis:
1.    Virgil Nemoianu, „Un mare apologet al creștinătății: C.S. Lewis”, în Jocurile divinității, ed. a 2-a, Iași, Polirom, 2000, p. 49-51.
2.    Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004. (conține trei articole semnate de Hope Kirkpatrick, „C.S. Lewis – un autor al zilelor noastre”, Daniel Callam, „Mere Cristianity și paradigma puritană a convertirii” și Rodica Albu, „Leul, vrăjitoarea și garderoba – lecturi posibile”).
3.    Colin Duriez, O călăuză prin Narnia și prin întreaga operă a lui C.S. Lewis, trad. Maria Ștefănescu și Valentin Dan, Cluj, Aqua Forte, 2008.

Lucrări citate

Surse tipărite:
Keller, Timothy. Argument pentru Dumnezeu. Oradea: Editura Kerigma, 2013.
Lewis, C. S. „Meditation on the Third Commandment.” God in the Dock. Essays on Theology and Ethics. Grand Rapids: Eerdmans. 1970. 196-199.
Lewis, C. S. „The Humanitarian Theory of Punishment.” God in the Dock. Essays on Theology and Ethics. Grand Rapids: Eerdmans, 1970. 287-300.
Lewis, C. S. Ferigi şi elefanţi. Trad. şi note de E. Conțac. București: Humanitas, 2011.
Lewis, C. S. Meditații la Psalmi. Trad. și note de E. Conțac. București: Humanitas, 2013.
Lewis, C. S. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr. trad. Sorana Corneanu. București: Humanitas, 2012.
Lewis, C. S. Surprins de bucurie. Trad. din limba engleză şi note de E. Conțac. Humanitas: Bucureşti, 2008.
Lewis, C.S. „A Reply to Professor Haldane.” On Stories and Other Essays on Literature. New York: Harcourt, 1982. 69-79.
Lewis. C. S. Present Concerns. San Diego: Harcourt Brace Jovanovich. 1986. 17-20.
Lewis. C.S. „Why I am Not a Pacifist.” The Weight of Glory and Other Addresses. Ed. W. Hooper. New York: Macmillan, 1980. 33-53.
McGrath, Alister. Un nor de martori. Trad. S. Fărcășan. Cluj-Napoca: Logos. 2001.
Nemoianu, Virgil. „Un mare apologet al creștinătății: C.S. Lewis.” Jocurile divinității. Ed. a 2-a. Iași: Polirom, 2000. 49-51.
Philip Yancey. Cu sufletul rămas în viață. Trad. A. Horvath. Cluj-Napoca: Editura Aqua Forte. 2008.
Piper, John. Însetat după Dumnezeu. Trad. N. Grama. Brașov: Neemia, 2006.
Steinhardt, Nicolae. Jurnalul fericirii. Iași: Polirom, 2008.
Vanauken, Sheldon. Îndurare aspră. Oradea: Editura Kerigma, 2008.

Interviuri
Pleșu, Andrei. Interviu personal. 24 oct. 2013.

Surse electronice:
http://www.procesulcomunismului.com, Colecţia Cicerone Ioniţoiu, secțiunea „Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar N-O”, accesat 25 oct. 2013.
Stanciu, Teofil. „C.S. Lewis în limba română.” Blogul http://scriptorie.wordpress.com, Web. 30 oct. 2013.

Note on the contributor

Emanuel Conțac (Ph.D.), a lecturer in New Testament Studies, has taught for a decade at the Theological Pentecostal Institute of Bucharest. He has published several Romanian translations of works by C.S. Lewis (Surprised by Joy, Fern-seed and Elephants, Reflections on the Psalms). He is currently editing a collection of letters and other documents, found in the archives of the British and Foreign Bible Society, that deal with the Romanian Bible translator Dumitru Cornilescu.
RECEPTAREA LUI C.S. LEWIS ÎN ROMÂNIA POSTCOMUNISTĂ

EMANUEL CONȚAC

Institutul Teologic Penticostal din București

Abstract: This paper—“The Reception of C.S. Lewis in Post-Communist Romania”—presents the circumstances surrounding the publication of the Romanian translations of C.S. Lewis’s best known works. In the first part, the author gives information about the Romanian authors who were acquainted with Lewis’s writings during Communism, when the translation and printing of books on religious topics was under the tight control of a totalitarian government. In spite of that control, two Lewis titles—The Lion, the Witch and the Wardrobe and Mere Christianity—which were translated in the US, were smuggled into Romania. The second part of this paper deals with the remarkably changed situation after the emergence of a new regime in 1990. Since then Lewis’s books have been published, often in multiple print runs, by  secular as well as Christian publishers, with a total of 12 fiction and 13 non-fiction titles, indicating a wide popular reception of his work.
Keywords: C.S. Lewis, reception history, C.S. Lewis in Romanian, Iosif Țon, Andrei Pleșu