Am stat de vorbă cu un înger – Gerald McDermott

După ce am primit un medicament uşor, mă simţeam relaxat.

Operaţia mea urma să aibă loc peste 30 de minute.

Dar nu ar trebui să devin melodramatic. Nu era o operaţie care să îmi pună viaţa în pericol.

Pentru a fi operat, urma să mi se facă anestezie totală – lucru care nu îmi place. Auzisem prea multe poveşti despre situaţii când anestezia a cauzat pierderea funcţiilor cognitive. Un prieten chirurg cu multă experienţă m-a asigurat că, dat fiind că operaţia mea nu urma să dureaze mult, nu aveam de ce să îmi fac griji.

Nu mă înţelegeţi greşit. Medicamentul pe care l-am primit era unul pentru relaxare aşa că eram foarte lucid din punct de vedere intelectual.

Am văzut un înger. Şi am vorbit cu ea.

Nu avea aripi. De fapt, are trei copii.

Am întrebat-o la ce oră începuse programul în acea dimineaţă. Când mi-a răspuns că la trei şi cincisprezece minute dimineaţa, am fost şocat. Ce?! La ce oră termini programul astăzi?

Poate la ora cinci, mi-a răspuns ea.

Paisprezece ore? Câte ore pe săptămână lucrezi?

Doar treizeci.

Oh, deci soţul tău lucrează cu normă întreagă? (Îmi dau seama acum că devenisem indiscret şi că nu ar fi trebuit să pornesc de la premisa că avea un soţ. Nu în lumea aceasta unde există atât de mulţi părinţi singuri.)

Nu, mi-a spus ea. Soţul ei este un tată casnic şi ea încearcă la rândul ei să fie acasă cât de mult timp posibil.

Este din cauză că avem un copil cu nevoi speciale, m-a lămurit ea. Unul dintre fiii ei suferea de o boală care îi oprea creşterea la nivelul intelectual al unui copil de trei ani; niciodată nu va avea vârsta mentală a unui copil mai mare de cinci ani.

Dar este atât de iubitor, a spus ea. Ne învaţă şi pe noi despre ce înseamnă iubirea. Suntem atât de bucuroşi că îl avem.

Ceilalţi doi copii, cu vârste de opt şi zece ani, îşi iubesc fratele deoarece este atât de plin de viaţă încât devine molipsitor.

I-am spus că 90% dintre copiii care suferă de sindromul Down sunt avortaţi.

Este atât de tragic, a spus ea. Probabil oamenii cred că aceşti copii ar fi o povară. Nici nu îşi dau seama cât de fericiţi ar putea fi. Fiul nostru este extrem de fericit. Pur şi simplu iubeşte viaţa.

Apoi, chiar înainte de a fi transportat către sala de operaţie, mi-a transmis ceva ce mă face să lăcrimez şi acum.

Ştii, a spus ea, oamenii cred că este greu să trăieşti fiind retardat. Dar eu cred că fiul meu este mai deştept decât ceilalţi oameni. Găseşte bucuria în momente în care foarte mulţi oameni nu o pot găsi, chiar dacă aceştia au mult mai multe lucruri decât el.

Ieri am cunoscut un înger în afara sălii în care am fost operat. Sper să nu o uit niciodată.

 

Text apărut inițial la adresa http://www.patheos.com/blogs/northamptonseminar/2014/12/19/i-talked-to-an-angel/. Articol apărut cu permisiunea autorului.