Editorial

Cu ani în urmă eram impresionat de lucrarea lui Goya intitulată  “Somnul rațiunii naște monștri”şi apoi, urmând aceeaşi linie un alt text devenit slogan: “Singurul lucru necesar ca răul să triumfe este ca cei buni să nu facă nimic”. Adică, să stea și să fie apatici, să își adoarmă spiritul, sau să îi distragă atenția de la elementele esențiale ale vieții, găsind ocupații lipsite de importanță, de care nici măcar nu își vor aduce aminte peste un timp.

Noi, cei din redacție, nu ne considerăm “buni” așa cum se înțelege în accepțiunea generală. Credem totuși că suntem diferiți față de noi înșine, așa cum am fost ieri, cu toate defectele noastre care se văd sau nu, cu tot ce este evident sau ce ascundem de ceilalți. Și mai credem că nu este bine ca lumea să facă tot ce dorește și că trebuie să ne supunem tendințele și apucăturile unor restricții, restrângeri, astfel încât să nu ofensăm pe cei apropiați nouă, sau pe cei din jurul nostru, și nu în ultimul rând, pe Creatorul cerurilor, al Pământului, și al omului. Omul, mergând pe căi greşite încă de la început, nici măcar nu își dă seama că doar revenind la Cel care i-a dat suflare de viață are șansa să trăiască o viață demnă. Altfel, va fi un monstru, mic sau mare, după cum efectele acțiunilor sale afectează doar o mână de oameni, sau o masă mai mare.

Credem că putem să ieșim din starea de somnși de inactivitate, să facem ceva pentru a scăpa de pericolul de a fi monștri sau de a face rău doar stând cu mâinile în sân. În primul rând, putem să ne depărtăm de manifestările răului. Mai precis, de orice elemente din mass-media care nu ne îmbogățesc spiritul și care, din contra, alimentează tot ce e mai rău în firea noastră. Într-o fază următoare, putem exprima “binele”, “frumosul”, chiar dacă acestea nu sunt apreciate la scară largă. Sădim o sămânță, care dacă găsește pământ fértil, va rodi şi îi va ajuta pe alţii.  Revista noastră va fi un spațiu în care vom semnala îndepărtarea de la cuvântul Scripturii, vom analiza tendințele din politică și știință încercând să anticipăm direcţia spre care se vor îndrepta aceste două domeniidar cel mai important, ne vom concentra asupra Scripturii însăși, ca autoritate absolută în viaţa noastră și ca prismă unică prin care vom filtra informațiile următoare. Cu siguranță că vor fi evidente partizanatele noastre cu anumite orientări religioase, istorice, politice sau de altă natură astfel că îi invităm pe cei care nu sunt de acord în totalitate cu noi să ne urmărească ingăduitori, ca pe unii care, pentru o durată oarecare, încercăm să dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

A fi corect politic nu înseamnă întotdeauna același lucru cu a avea o atitudine morală corectă – ori noi vom fi, cel puțin la nivel de principii, atenți la valorile perene, cele care au dăinuit și care au susținut episoadele demne ale istoriei umane, și vom refuza să ne aliniem la noutățile care ne inundă, dintre care unele sunt extrem de vizibile iar altele sunt strecurate ca o reptilă pe care nu o auzi cum îți intră în casă, și care îți provoacă groază când o descoperi.

Sperăm ca, prin chemarea noastră înspre bine și înspre frumos, să nu încingem spiritele celor care ar vedea în asta, în limitele prea înguste ale gândirii lor, un nou proiect de prozelitism. Nu ne vom irosi resursele luându-i în seamă.

Cuprinsul numărului 1 îl găsiți aici.