Editorialul nr. 5

 

Unui câine i s-au scos ochii și a fost lăsat într-o margine de sat, fără să-i mai pese cuiva de el. Nimic nu justifica oribila faptă, orice ar fi făcut câinele. Se bănuiește că autorii acestei sadice fapte au fost doi scelerați care au făcut răul din plictiseală. Probabil nu aveau altceva mai bun de făcut sau poate așa au înțeles ei să se distreze. Tot mai des observăm la concetățenii nostri apetența crescută pentru divertisment – de cele ori mai multe ori, de proastă calitate – care merge mână în mână cu tendința de a munci cât mai puțin. Munca a existat și înainte de Căderea în păcat; probabil plictiseala este cea care a apărut după Cădere, ca unul dintre prea numeroasele ei efecte secundare.

Fariseii, cari erau iubitori de bani, ascultau și ei toate lucrurile acestea, și își băteau joc de El. (Luca 16:14)
Dar celce păcătuiește împotriva mea își vatămă sufletul său; toți ceice mă urăsc pe mine, iubesc moartea. (Proverbe 8:36)
... umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. (Ef. 5:15)
Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăști pe cei ce fac fărădelegea, și pierzi pe cei mincinoși; Domnul urăște pe oamenii cari varsă sînge și înșală. (Psalmi 5:5-6)
Celce urăște se preface cu buzele lui, și înlăuntrul lui pregătește înșelăciunea. Cînd îți vorbește cu glas dulce, nu-l crede, căci șapte urîciuni sînt în inima lui. (Prov. 26:24-26)