De bună seamă că mulți se întreabă de ce nu se mai citesc astăzi cărți, de ce nu se mai învață limbi clasice, de ce sunt date deoparte valorile care au luminat, pentru mii de ani, mințile celor care voiau să se ridice spiritual deasupra vieții apăsate de greutăți, nevoi și tragedii. Generațiile mai tinere absorb ultimele idei, dar nu din cărți sau canalele consacrate. Și le însușesc ca pe noi standarde, fără să le pese de faptul că noului nu i se cunosc părțile slabe. Vor călca astfel pe niște cărări necunoscute și ca acoperite de zăpadă, vor păși pe gheață subțire, pierzând securitatea oferită de cărările deja bătătorite de atâția predecesori.

Există chiar o firmă de înaltă tehnologie al cărei slogan este „We don’t follow the paths, we create them” (Noi nu urmăm cărările altora, ci le creăm pe ale noastre). Fiindu-le prezentat, de mici fiind, altceva decât cărțile și valorile milenare, vor iubi ceea ce au deprins în scurta lor viață, handicapându-și existența prin refuzul dialogului cu „cei morți”, cu acele spirite înalte care și-au înregistrat gândurile și experiențele de-a lungul istoriei. Astfel, aproape că devin condamnați să reinventeze roata, în loc să îi îmbunătățească funcționarea.

“și a zis:,,Gol am ieșit din pîntecele mamei mele, și gol mă voi întoarce în sînul pămîntului. Domnul a dat, și Domnul a luat, binecuvîntat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21)

 

Vestita răbdare a lui Iov avea ca fundament faptul că vedea pe Dumnezeu în toate lucrurile.

El i-a dat totul, și tot El i-a luat tot. Niciun cuvânt despre tâlharii haldei sau sabeeni, care l-au furat și i-au făcut rău. Iată ce l-a făcut să simtă în inima sa ca Taceo, fero, spero – Tac, îndur, sper, să devină principiul său călăuzitor.

Când fiii și fiicele lui Iov mâncau și beau. (Iov 1:13)

Când inimile lor erau supraîncărcate, îmbuibate – și cum ar fi fost Diavolului mai ușor? El i-a înșelat pe primii noștri părinți prin apetitul lor dezordonat, și văzând ce armă eficace este aceasta, o folosește și în zilele noastre. Atacurile Satanei au căzut asupra copiilor lui Iov prin surprindere:

Ferice de cei flămînzi și însetați după neprihănire.
Ca ploaia să curgă învățăturile mele, Ca roua să cadă cuvîntul meu, Ca ploaia repede pe verdeață, Ca picăturile de ploaie pe iarbă! (Deut. 32:2)
Pentru a exista în mod deplin, spațiul public trebuie să fie capabil să primească atât adevărul, cât și libertatea celor care se recunosc în el. (H.R. Patapievici, De ce nu avem o piață a ideilor)